Armata Română sărbătoreşte, la 12 noiembrie, Ziua Statului Major al Apărării.

Statul Major al Apărării este organismul superior de concepţie şi comandă al Armatei Române, care îndeplineşte, potrivit legii, un rol esenţial în pregătirea armatei şi a naţiunii române pentru apărare, conform www.defense.ro.

Primele structuri militare care desfăşurau atribuţii de stat major au apărut în 1831, sub denumirea de Ştabul Oştirii, coordonat de ajutorul domnitorului în conducerea treburilor ostăşeşti.

Înfăptuirea actului Unirii din 24 ianuarie 1859 a determinat unificarea celor două armate ale Principatelor, marcând ''întâiul pas către unirea definitivă a ţărilor surori'', potrivit volumului ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Procesul de unificare s-a materializat prin numirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 octombrie 1859, în fruntea forţelor armate române, devenind comandantul suprem al acestora.

Declaraţii comune de presă susţinute de şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, general James C. McConville (stg.) şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu (dr.), la sediul MApN, Bucureşti, 7 august, 2020.

Foto: (c)  ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES FOTO

În martie 1859, începuse acţiunea de unificare, prin dislocarea la Bucureşti a două batalioane din Regimentul de muschetari şi Bateria de artilerie călăreaţă din Iaşi, iar în capitala Moldovei a fost trimis un regiment de infanterie din Muntenia. Efectivele militare ale Moldovei numărau, la începutul anului 1859, 4.238 de militari, în timp ce efectivele Ţării Româneşti aveau 6.359 de militari. Instituirea unei tabere la Floreşti, în Prahova, unde erau concentraţi 11.000 de oameni, preluată, ulterior, de însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a reprezentat un prim pas spre unificarea celor două corpuri armate. În martie 1859, Comisia militară mixtă, întrunită la Focşani, a propus adoptarea aceleiaşi uniforme pentru ''ambele corpuri ale armiei române''.

Transformările militare au culminat, la 12/24 noiembrie 1859, prin înfiinţarea Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acest organism era format din ofiţeri până la gradul de colonel inclusiv, având ca atribuţie principală crearea unei structuri militare unice de concepţie şi organizare pe întreaga armată.

General-locotenent Daniel Petrescu (stg.), locţiitorul Şefului Statului Major al Apărării, Lt. General al Armatei SUA 'JT' Thomson (ctr.), comandantul LANDCOM, şi Generalul-maior Iulian Berdila (dr.), comandant al Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, participă la conferinţa Comandamentului Terestru Aliat (LANDCOM) - reuniunea semestrială a comandanţilor din Structura de Comandă, respectiv Structură de Forţe NATO, eveniment organizat la sediul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, Bucureşti, 9 octombrie, 2019.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

La 13/25 mai 1860, apare Legea cu privire la principiile şi modul de desfăşurare a instrucţiei în Armata Principatelor Unite, iar la 9/21 octombrie 1862, prin Legea de reorganizare a Ministerului de Război, sunt înfiinţate trei direcţii: personal şi operaţii militare; administraţie şi contabilitate; artilerie şi geniu, potrivit smap.mapn.ro. La 27 noiembrie/9 decembrie 1864, a fost adoptată Legea pentru organizarea puterii armate.

În anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), armata permanentă a cunoscut importante transformări de ordin calitativ şi cantitativ, alocând, din 1859 până în 1865 inclusiv, în medie 25% din bugetul anual pentru satisfacerea nevoilor oştirii şi pentru modernizarea acesteia. Statul Major General a fost principalul coordonator al procesului de dezvoltare şi consolidare al oştirii române, care avea să-şi dovedească calităţile în vâltoarea Războiului de Independenţă de la 1877-1878.

După intrarea României în Primul Război Mondial, Marele Stat Major s-a împărţit în Marele Cartier General şi Marele Stat Major. În perioada interbelică a funcţionat sub denumirea de Marele Stat Major fiind, în mare parte a acestei perioade, structurat pe 3-4 diviziuni, cu 8-11 secţii şi alte structuri militare, indică www.defense.ro. Ca urmare a încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, au fost adoptate o serie de documente legislative dedicate organizării şi funcţionării Ministerului de Război care detaliau şi atribuţiile Marelui Stat Major, ale cărui atribuţii în ce priveşte apărarea naţională s-au intensificat după 1968. Marele Stat Major a fost redenumit, în 1994, Statul Major General şi a contribuit la procesul de transformare al Armatei Române în vederea îndeplinirii condiţiilor de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, iar după momentul aderării în dezvoltarea permanentă a Armatei în acord cu cerinţele impuse de standardele NATO. AGERPRES/(Documentare- Liviu-Ioan Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Manifestări organizate cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea Statului Major General al Armatei Române, Bucureşti, 12 noiembrie, 2009.