Reglementarea postbelică a lumii a reprezentat procesul necesar pentru înlăturarea cauzelor viitoare ale unui potenţial conflict de proporţii şi pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

Conferinţele aliate dedicate încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial şi organizării păcii au abordat şi adoptarea documentelor necesare codificării în domeniul păcii şi securităţii internaţionale.

La 21 august 1941, preşedintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în faţa Congresului Carta Atlanticului, document vizionar care prevedea printre altele crearea unei asociaţii generale de naţiuni care să ofere garanţii pentru independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor mari şi mici, potrivit lucrării ''Diplomaţie în vreme de război'' (Constantin Buşe, Nicolae Dascălu, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000). Carta a fost primul document la care s-au asociat toţi aliaţii, inclusiv Uniunea Sovietică.

Şi adoptarea declaraţiei Naţiunilor Unite a contribuit la edificarea procesului de coagulare a sistemului postbelic de organizare a păcii şi securităţii internaţionale. La Washington, în data de 1 ianuarie 1942, preşedintele american Franklin D. Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill şi ambasadorii Uniunii Sovietice şi ai Chinei au semnat Declaraţia Naţiunilor Unite. O zi mai târziu, alte 22 de state au aderat la document. Adoptarea numelui de Naţiunile Unite a fost avansată de preşedintele american Franklin Delano Roosevelt. Din vara anului 1942 şi până la 1 martie 1945, alte 21 de naţiuni aveau să adere la Declaraţie. În ce priveşte organizarea păcii postbelice, Declaraţia stipula aplicarea programului comun de scopuri şi principii inclus în Carta Atlanticului.

În clădirea operei din San Francisco începeau, la 25 aprilie 1945, lucrările conferinţei generale a Naţiunilor Unite pentru crearea organizaţiei internaţionale. Lucrările au fost deschise de preşedintele american Harry Truman prin alocuţiunea care sublinia importanţa reuniunii pentru lumea postbelică. La eveniment participau 282 de delegaţi şi 1444 consilieri şi asistenţi, reprezentând 46 de state semnatare ale Declaraţiei Naţiunilor Unite. Scopul conferinţei viza discutarea şi aprobarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Preambulul Cartei Naţiunilor Unite este o formulă colectivă, având la bază proiectul avansat de reprezentanţii delegaţiei americane. A fost prezentat un amendament, avansat de marile puteri, privind modalitatea de alegere de către Adunarea Generală a celor şase membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate în funcţie de distribuirea geografică echitabilă şi de contribuţia adusă păcii şi securităţii în lume, conform lucrării ''Diplomaţie în vreme de război''.

Deciziile Conferinţei de la San Francisco, legate de conţinutul articolelor privind activitatea economică şi socială a organizaţiei, au fost adoptate cu mai multă uşurinţă decât cele care vizau aspectele de securitate. Documentul stipula modalitatea de funcţionare a diferitelor organisme ale organizaţiei şi de acţiune în situaţii care intrau sub reglementarea prevederilor Cartei. S-a convenit asupra formulei cu 18 membri a componenţei Comitetului Economic şi Social, iar Adunarea generală avea să aleagă membrii Consiliului, fără vreun fel de restricţii la realegere, în conformitate cu articolul 61 din Cartă.

În faza finală a Conferinţei de la San Francisco s-a realizat completarea Cartei cu o serie de principii generale, în cadrul cărora cele mai intense dezbateri au fost alocate jurisdicţiei interne a statelor. S-a convenit ca limbile oficiale ale organizaţiei să fie engleza, franceza, chineza, spaniola şi rusa.

La 25 iunie 1945 a avut loc ultima plenară a Conferinţei de la San Francisco, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul final al Cartei, potrivit www.un.org. În ziua următoare, la 26 iunie, în Sala memorială a veteranilor s-a desfăşurat ceremonia semnării Cartei. Timp de aproximativ opt ore, peste 150 de delegaţi reprezentând 49 de state au semnat cinci exemplare oficiale ale Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Documentul cuprinde 19 capitole şi stabileşte drepturile şi obligaţiile statelor părţi şi modul de funcţionare al organismelor Organizaţiei Naţiunilor Unite. Pentru ca documentul să intre în vigoare a fost nevoie de ratificarea sa de cele cinci mari puteri şi de majoritatea celorlalte părţi semnatare. Acest proces a fost formal îndeplinit la 24 octombrie 1945, prilej cu care Organizaţia Naţiunilor Unite a intrat oficial în istorie. Data de 24 octombrie a rămas, astfel, consfinţită drept Ziua Naţiunilor Unite.

Carta Naţiunilor Unite reprezintă cel mai important document juridic internaţional privind pacea şi securitatea lumii. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.un.org