SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 septembrie
Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani
Greco-catolice
Sf. ep. m. Grigore luminătorul, apostolul armenilor
Romano-catolice
Ss. Ieronim, pr. înv.; Grigore Luminătorul, ep.
Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, arhiepiscop al Armeniei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 septembrie.
Născut în Armenia, Sfântul Grigorie era înrudit cu familiile regale ale Armeniei şi Persiei, provenind din seminţia arzacizilor.
Pe când era prunc, în urma unui conflict al familiei sale cu regele armean, doar Sfântul Grigore şi fratele său au fost salvaţi, ceilalţi membri ai familiei fiind omorâţi. Aşa a ajuns la Roma şi de acolo a fost trimis în Cezareea Capadociei.
În Capadocia, Sfântul Grigorie s-a convertit la creştinism, a avut familie, soţie şi doi copii. După moartea soţiei sale, s-a întors la Roma, unde a început cu dăruire să slujească viitorului rege al Armeniei Tiridat al III-lea (261-317), un înfocat adept al religiei păgâne, căruia i-a mărturisit credinţa sa, fără temere.
Sfântul Grigore dorea prin serviciile pe care le făcea viitorului rege să răscumpere păcatul tatălui său care trădase şi se făcuse ucigaş al regelui Armeniei, tatăl lui Tiridat.
Întors în Armenia, ca însoţitor al regelui Tiridat al III-lea, care a devenit conducător al Armeniei cu acordul romanilor, Sfântul Grigorie l-a mărturisit neîncetat pe Hristos, ceea ce a atras mânia protectorului său.
Pentru credinţa sa a fost chinuit foarte rău ani de zile, dar în urma unor vindecări miraculoase, a reuşit să-l convingă pe rege de adevărul propovăduirii sale.
Odată cu regele, toată Armenia s-a întors la credinţa în Hristos, au fost sfărâmate templele ridicate pentru zei şi s-au zidit biserici lui Dumnezeu. Împăratul îşi mărturisea înaintea tuturor păcatele şi iuţimea sa şi propovăduia darul pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Sfântul Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost hirotonit episcop de către arhiepiscopul Leonţiu, iar Petru de Sevastia, frate al Sfântului Vasile cel Mare, l-a instalat ca episcop al Armeniei.
În această calitate, Sfântul Grigorie l-a botezat pe regele Tiridat, întreaga ţară urmând apoi exemplul regelui, producându-se o convertire în masă.
Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a propovăduit creştinismul şi la perşi, asirieni, mideni.
După organizarea vieţii bisericeşti în Armenia, Sfântul Grigorie s-a dus în pustie, unde şi-a sfârşit zilele sale. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august
Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,










