O PERSONALITATE PE ZI: Poetul Serghei Esenin
De-a lungul a doar treizeci de ani, poetul rus Serghei Esenin a scris sute de poezii atât în versuri scurte, cât şi în versuri epice, alături de proză literară şi o vastă colecţie de scrisori care conţin gândurile sale despre spiritualitate, filosofie, religie, Rusia şi Revoluţia, recenzii despre întâmplările culturale din toată Rusia şi străinătate. Viaţa sa scurtă, dar bogat lirică, a lăsat o amprentă profundă în literatura rusă şi universală, potrivit https://esenin-museum.ru/.
Serghei Esenin s-a născut la 3 octombrie 1859, în satul Konstantinovo (azi Esenin), gubernia Riazan, Rusia, într-o familie de ţărani. Şi-a petrecut copilăria în casa bunicilor săi materni şi a început să scrie poezie la vârsta de 9 ani.
În 1909, a absolvit şcoala elementară, apoi în 1912, şcoala parohială din Spas-Klepikovski. În august 1912, a ajuns la Moscova, unde a fost corector în cadrul tipografiei Sitin; a continuat să scrie poezie şi a participat la cercul literar şi muzical Surikov. Primul poem publicat a fost "The Birch Tree", care a apărut în "Mirok", o publicaţie pentru copii editată de aceeaşi tipografie, notează https://www.moscovery.com.
A audiat cursuri de istorie şi filosofie la Universitatea Populară "A. Shaniavski". În 1913 s-a căsătorit cu Anna Izriadnova, o colegă de serviciu, cu care a avut un fiu, Iuri, potrivit https://www.goodreads.com/.
În 1915, s-a mutat la Sankt Petersburg, unde l-a întâlnit pe poetul Alexander Blok. Primirea călduroasă, dar şi susţinerea primită faţă de poeziile sale, făcută de marele poet, l-au inspirat pe tânărul Esenin. Talentul său a fost recunoscut şi de alţi remarcabili poeţi ai momentului, precum Serghei Gorodeţki şi Nikolai Kliuev, un ţăran poet, de care a legat o mare prietenie. Aproape toate poeziile pe care le scrisese până atunci au fost publicate, devenind din ce în ce mai cunoscut. În acelaşi an a fost inclus în grupul "ţăranilor poeţi", din care mai făceau parte Nikolai Kliuev, Serghei Gorodeţki, A. Remizov, Andrei Belîi, etc., notează http://www.hrono.ru/, care citează "Russian writers and poets. A Brief Biographical Dictionary" (Moscova, 2000).
Prima sa colecţie de versuri - "Radunitsa" - a fost publicată în 1916, în care Esenin a scris despre viaţa satului tradiţională şi cultura populară, "Rusia din esenţă de lemn" a copilăriei sale, despre credinţa panteistă în natură. Titlul colecţiei se referă la un ritual funerar popular, "Comemorarea morţilor". În primele sale poezii, Esenin a privit peisajul rural melancolic şi a adoptat rolul de profet ţărănesc şi lider spiritual. Esenin a compus şi poezii cu teme religioase, notează http://authorscalendar.info/.
În 1917, s-a căsătorit cu Zinaida Reich, care a devenit una dintre cele mai faimoase actriţe din perioada sovietică. Au avut doi copii - Tatiana şi Constantin. Cei doi s-au despărţit în 1921, potrivit https://www.goodreads.com/.
Chemat să-şi satisfacă stagiul militar, între 1916-1917, la Ţarskoe Selo, a dezertat din armată după Revoluţia din Octombrie 1917. Serghei Esenin a îmbrăţişat cauza acesteia, aşteptând o îmbunătăţire a vieţii ţăranilor. Mai târziu, în "The Stern October Has Deceived Me", Esenin şi-a dezvăluit dezamăgirea faţă de noul regim. După poemul "Mares' ships", a mai scris, între 1917-1918, "Otchar" "Advent", "Transformation" şi "Inonia".
Anul 1918 l-a adus la Moscova. Aici, împreună cu poeţii Anatoli Marienhof, Vadim Shershenevich, Alexander Kusikov şi Ivan Gruzinov, a fondat "mişcarea imagistă", un stil poetic ce se distinge prin utilizarea metaforelor complexe. Ideea lui Esenin asupra imagismului era că o poezie nu ar putea fi pur şi simplu un "catalog de imagini", că imaginile ar trebui să fie semnificative, ar trebui să comunice ceva. În eseul său "Viaţă şi artă", poetul a insistat asupra semnificaţiei din interiorul imaginii. Cea mai înaltă expresie a imagismului său, după propria sa apreciere, a fost lungul poem "Pugachev", la care a lucrat între 1920 şi 1921, notează http://authorscalendar.info/.
În toamna lui 1921, Esenin a întâlnit-o pe dansatoarea americană Isadora Duncan, fondatoarea dansului modern. S-au căsătorit la 2 mai 1922. Împreună, au plecat în călătorie în Europa şi, apoi, în SUA. În timp ce se afla în străinătate, Esenin a lucrat la ciclul de poezii "Moscow Taverns" şi la poemul dramatic "A Country of Scoundrels", dar a schiţat şi prima versiune a poeziei "The Black Man". "Hooligan's Testament" a fost publicată la Paris, mai târziu în acelaşi an. În 1923, a fost publicat la Berlin - "The Poems of a Rowdy".
În august 1923, Serghei Esenin s-a întors la Moscova, despărţindu-se de celebra dansatoare americană. Poetul a mai fost implicat într-o relaţie cu actriţa Augusta Miklashevskaia, căreia i-a dedicat câteva poezii, dar şi cu poeta Nadezhda Volpin. Fiul lor, Alexander Esenin-Volpin (1924-2018), stabilit în SUA, a fost un cunoscut poet, matematician şi filosof, dar şi un activist proeminent al mişcării de disidenţă din anii 1960, potrivit https://www.poetryverse.com.
Perioadei 1923-1925, marcată de un avânt creativ extraordinar, îi aparţine ciclul "Persian Motifs", pe care l-a scris în timpul călătoriei în Caucaz, fiind o capodoperă a poeziei lirice. Ultima sa soţie, Sophia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului rus Lev Tolstoi, cu care s-a căsătorit în 1925, a fost martora apariţiei mai multor lucrări: "Poem of 36", "The Song of the Great Campaign" şi colecţia "On Russia and the Revolution", conform https://esenin-museum.ru.
În noaptea de 27 spre 28 decembrie 1925, Serghei Esenin şi-a pus capăt zilelor în camera din Hotelul Angleterre din Sankt Petersburg. Poetul a fost înmormântat în cimitirul Vagankovski din Moscova. Moarta sa a declanşat, însă, o amplă campanie împotriva lui. Autorităţile comuniste, care priviseră cu suspiciune poezia şi individualismul lui Esenin, au considerat că opera sa se află în conflict cu doctrinele realismului socialist şi i-au interzis cărţile. Abia începând cu anii 1960, operele sale au fost retipărite în mai multe colecţii, conform http://authorscalendar.info/.
În 1995, la o sută de ani de la naşterea poetului, a fost inaugurat Muzeul "Serghei Esenin" din Moscova. Expoziţia principală, care acoperă viaţa şi cariera celui mai citit poet rus din întreaga lume (conform UNESCO), a fost creată de un grup de voluntari şi, apoi, prezentată Moscovei. Muzeul a fost deschis la singura adresă oficială a poetului la Moscova, care a fost înregistrată din 1911 până în 1918. Clădirea a devenit muzeu oficial de stat în 1996, conform https://esenin-museum.ru. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













