O PERSONALITATE PE ZI: Artista Janis Joplin
Janis Joplin s-a născut la 19 ianuarie 1943, în localitatea Port Arthur, Texas. A început să cânte din adolescenţă, alături de formaţii folk şi blues. În perioada în care studia Artele Frumoase la Universitatea din Texas, a început să cânte în baruri, alături de Waller Creek Boys, iar în 1963, a renunţat la facultate şi a plecat la San Francisco, unde a cântat cu diverşi artişti, printre care Jorma Kaukonen, chitarist ce s-a făcut cunoscut ulterior în trupa Jefferson Airplane, potrivit site-ului www.bestmusic.ro.
A locuit o perioadă în Texas, dar în 1966 s-a întors în California şi a început să cânte în trupa Big Brother and the Holding Company, cu care a înregistrat primul album, în 1967. A colaborat şi cu grupurile The Grateful Dead, Jefferson Airplane, Quicksilver Messenger Service şi The Charlatans, la festivalurile în aer liber de la Golden Gate Park şi Haight-Ashbury.
Tot în 1967, a participat împreună cu formaţia sa la Festivalul de la Monterey, alături de mari artişti ca Jimi Hendrix, The Mamas and The Papas, Jefferson Airplane, Otis Redding şi The Who. După acest moment, Janis Joplin a fost contactată de producătorul lui Bob Dylan, Albert Grossman, precizează site-ul https://janisjoplin.com.
În primăvara anului 1968, artista şi membrii formaţiei s-au mutat la New York, pentru a înregistra albumul "Cheap Thrills", pe care se află hitul "Piece of My Heart", care a fost lansat în august 1968. După trei zile de la apariţie, vânzările le-au adus artistei şi formaţiei un disc de aur, iar după trei luni se vânduseră peste un milion de exemplare.
După o perioadă au apărut neînţelegeri în formaţie, deoarece artista voia să-şi îndrepte stilul spre blues şi soul, avându-le ca modele pe Bessie Smith, Billie Holiday sau Aretha Franklin. După despărţirea de Big Brother and the Holding Company, a fost alcătuit un nou grup, Kozmic Blues Band, la începutul anului 1969, cu care a lansat albumul "I Got Dem Ol Kozmic Blues Again Mama!" - un amestec de rock, soul şi blues.
În aprilie 1969, Janis Joplin şi Kozmic Blues Band au efectuat un turneu în Europa, care a inclus oraşele Frankfurt, Stockholm, Paris, Londra, iar în august 1969 a avut o apariţie de mare succes la Festivalul de la Woodstock, unde a lansat "Ball And Chain" şi "Piece of My Heart". Spre finalul acelui an deja avea probleme cu drogurile şi a hotărât să ia o pauză. Ultimul său concert a fost în Madison Square Garden din New York, în noaptea dintre 19 şi 20 decembrie 1969.

Sursa: (c) Janis Joplin/Facebook.com
În februarie 1970, a plecat la Rio de Janeiro pentru carnaval şi pentru o cură de dezintoxicare. La întoarcerea în San Francisco, Albert Grossman i-a propus lui Janis un nou grup, Full Tilt Boogie Band, iar artista a acceptat. În vara acelui an a participat alături de grup la Festival Express, împreună cu alţi artişti importanţi din acea perioadă - The Grateful Dead, Buddy Guy şi The Band.
S-a mutat la Los Angeles în septembrie 1970 şi a înregistrat "Pearl". În 4 octombrie 1970, după ce a terminat lucrul la studio, a ieşit pentru a sărbători împreună cu colegii într-un bar. Câteva ore mai târziu a fost găsită moartă, cel mai probabil în urma unei supradoze. Corpul lui Janis Joplin a fost incinerat la Westwood, California, iar cenuşa i-a fost împrăştiată în Oceanul Pacific, pe plaja de la Stinson. Albumul "Pearl", lansat în 1971, s-a menţinut pe locul întâi timp de 14 săptămâni.
Din discografia artistei amintim: "Big Brother and the Holding Company" (1967), "Big Brother and the Holding Company - Cheap Thrills" (1968), "I Got Dem Ol' Kozmic Blues Again Mama" (1969), "Pearl" (1971), "Janis in Concert" (1972), "Greatest Hits" (1973), "Janis" (1975), "Farewell Song" (1982), "Live at Winterland '68" (1998), "Box of Pearls" (1999), "Pearl (Legacy Edition)" (2005), "The Woodstock Experience" (2009), "Move Over 7" Vinyl Box Set (2011), "The Classic LP Collection Box Set" (2012), "The Pearl Sessions" (2012), "Live At the Carousel Ballroom 1968" (2012), "Little Girl Blue" (Soundtrack) (2016), "Little Girl Blue" (Film) ( 2016).
În 1995 a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. În 2003, "Cheap Thrills" se afla pe locul 338 între primele 500 cele mai bune albume ale tuturor timpurilor. În 2004 revista Rolling Stone a plasat-o pe locul 46 între cei mai buni 100 de artişti ai tuturor timpurilor, în 2005 a primit postum Grammy Lifetime Achievement Award, iar în 2008, a ocupat locul 28 între cei mai buni 100 de cântăreţi ai tuturor timpurilor, precizează site-ul janisjoplin.com. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Sursa foto: (c) Janis Joplin/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













