12 septembrie - Ziua Naţiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud (ONU)
Ziua Naţiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud se marchează în fiecare an la 12 septembrie, la decizia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a avut în vedere importanţa cooperării Sud-Sud.
Potrivit ONU (https://www.un.org), în ultimele două decenii lumea a suferit o transformare economică şi politică majoră. Schimbările, în special în sud, au fost mai rapide decât în oricare alt moment din istoria lumii. Relaţiile din sud şi cele dintre sud şi nord au căpătat dimensiuni complet noi. Problemele actuale cheie, cum ar fi mediul şi schimbările climatice, securitatea energetică şi alimentară, sărăcia mondială, legătura dintre creştere şi echitate şi migraţie, sunt astăzi mai globale decât dimensiunea nord - sud.
Multe ţări din sud şi-au construit capacităţi financiare şi tehnice semnificative. Au început să transfere unele dintre aceste resurse, în condiţii concesionale şi non-concesionale, către alte ţări din sud, în contextul unei abordări incluzive a gestionării problemelor globale, răspândind mai larg beneficiile globalizării, creând noi pieţe şi construind o bază mai largă pentru o creştere economică durabilă.
Toate aceste eforturi au fost reafirmate şi extinse odată cu adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă de către Adunarea Generală a ONU.
Data la care are loc Ziua Naţiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud aniversează adoptarea în 1978 a Planului Buenos Aires de acţiune pentru promovarea şi implementarea cooperării tehnice între ţările în curs de dezvoltare.
Prima Conferinţă la nivel înalt a Naţiunilor Unite privind cooperarea tehnică între ţările în curs de dezvoltare a avut loc în 1978, în Argentina. Cu acest prilej a fost adoptat Planul de acţiune din Buenos Aires pentru promovarea şi implementarea cooperării tehnice între ţările în curs de dezvoltare, aprobat de Adunarea Generală prin rezoluţia 33 / 134.
Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la adoptarea acestui document, în perioada 20-22 martie 2019, a fost organizată la Buenos Aires, Argentina, cea de a doua Conferinţă la nivel înalt a Naţiunilor Unite privind cooperarea Sud-Sud.
În cadrul celei de a doua Conferinţe la nivel înalt a Naţiunilor Unite privind cooperarea Sud-Sud, liderii mondiali au adoptat un document ce urmăreşte intensificarea cooperării Sud-Sud în vederea realizării dezvoltării durabile.
Istoria cooperării Sud-Sud a început odată cu instituirea primului program de asistenţă tehnică al ONU de către Consiliul Economic şi Social, în 1949, şi crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în 1965.
O nouă etapă a acestui parcurs a fost stabilită în cadrul celei de-a treia Conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind ţările cel mai puţin dezvoltate, desfăşurată în 2001 la Bruxelles, care a subliniat importanţa cooperării sud-sud în consolidarea capacităţilor şi stabilirea celor mai bune practici, în special în domeniul sănătăţii, mediului, ştiinţei şi tehnologiei, cooperarea în domeniul comerţului, investiţiilor şi tranzitului.
Conferinţa internaţională privind finanţarea dezvoltării, care a avut loc la Monterrey, Mexic, în martie 2002, a încurajat în special cooperarea Sud-Sud, inclusiv prin cooperare triunghiulară, pentru a facilita schimbul de opinii cu privire la strategiile, practicile, experienţa şi replicarea proiectelor de succes. În plus, a solicitat consolidarea cooperării Sud-Sud în furnizarea de asistenţă. AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: United Nations/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













