DOCUMENTAR: Actorul Colin Firth împlineşte 60 de ani (10 septembrie)
Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori, cu o evoluţie spectaculoasă, câştigător în 2011 al unui premiu Oscar pentru cel mai bun actor în rolul regelui George al VI-lea, în filmul ''The King's Speech'', Colin Firth s-a născut la 10 septembrie 1960, la Grayshott, comitatul Hampshire, Marea Britanie. Sora sa Katie Firth şi fratele său Jonathan Firth sunt, de asemenea, actori, notează www.imdb.com.
Şi-a petrecut primii ani din viaţă în Nigeria, unde, părinţii săi, amândoi profesori, erau implicaţi în activitatea de predare. Familia s-a întors în Anglia, dar a ajuns să locuiască pentru o perioadă în SUA. Copilăria sa s-a dovedit suprasolicitantă pentru el, deoarece nu s-a încadrat niciodată, chiar şi atunci când a trecut din nou Atlanticul şi s-a stabilit în Anglia, potrivit https://www.hellomagazine.com/.
A urmat cursurile şcolii ''King's School'', Colin fiind nevoit să se adapteze stilului colegilor săi, pentru a evita conflictele cu aceştia. Astfel, a adoptat vocabularul şi accentul lor şi a manifestat dezinteres faţă de şcoală, notează site-ul biography.com. Ulterior, avea să declare că, pe vremea aceea, citea ''Odiseea'' acasă, dar nu-şi făcea temele pentru şcoală.
La vârsta de 14 ani s-a hotărât să urmeze o carieră în actorie, iar pentru a-şi îndeplini visul, la 18 ani a plecat la Londra, unde a intrat la National Youth Theatre. Aici nu s-a bucurat de un succes imediat, dar a intrat în contact cu mulţi artişti şi a obţinut un post la departamentul de costume al teatrului, în 1979. S-a hotărât să-şi îmbunătăţească tehnica actoricească la London Drama Centre, unde a studiat timp de trei ani, jucând în piese, precum "King Lear", "Cat On a Tin Roof" şi "Hamlet". Datorită prestaţiei din această ultimă piesă i s-a propus rolul lui Guy Bennett din "Another Country" (1981), pe scena teatrului Queen's Theatre. Ulterior, în 1984, a jucat şi în adaptarea cinematografică a piesei, de data aceasta în rolul lui Tommy Judd, care a marcat debutul său pe marele ecran.
În 1984, Colin Firth a interpretat primul rol principal într-un film de televiziune, "Camille", alături de Greta Scacchi. A urmat miniseria de succes "Lost Empires" din 1986. Pentru personajul Robert Lawrence din producţia TV "Tumbledown" (1989), a primit Premiul pentru cel mai bun actor al Societăţii Regale de Televiziune, precum şi o nominalizare la BAFTA. În acelaşi an, a debutat şi în cinematografia americană, în filmul "Valmont".
Rolul domnului Darcy, din filmul ''Pride and Prejudice'' (mini-serie BBC, 1995), ecranizare a romanului omonim al lui Jane Austen, i-a adus actorului britanic o nominalizare la Premiile BAFTA pentru cel mai bun actor dar şi Premiul Naţional de Televiziune pentru Cel mai popular actor, potrivit https://walkoffame.com/. Serialul de televiziune s-a bucurat de succes atât în Marea Britanie, cât şi pe continentul american.
Următorul rol a fost cel din filmul ''The English Patient'' (1996), multipremiat la Oscar, inclusiv la categoria Cel mai bun film, care i-a adus o şi mai mare apreciere atât în rândul criticilor de specialitate, cât şi în rândul publicului. În 1998, a jucat în ''Shakespeare in Love'', un alt film multipremiat la Oscar. Odată cu apariţia din 2001 în ''Bridget Jones' Diary'', Firth a reluat rolul domnului Darcy într-o perspectivă contemporană, primind o nouă nominalizare la premiile BAFTA. Rolul din filmul ''Conspiracy'' (2001, producţie HBO) i-a adus şi prima nominalizare la premiile Emmy.
A continuat să joace în filme de succes, cum ar fi: "The Importance of Being Earnest" (2002), ''Love Actually'' (2003), "Girl with a Pearl Earring" (2003), ''Bridget Jones: The Edge of Reason'' (2004), "Nanny McPhee" (2005), "Where the Truth Lies" (2005), "St. Trinian's" (2007), ''Mamma Mia!'' (2008), "St Trinian's 2: The Legend of Fritton's Gold" (2009), ''A Christmas Carol'' (2009) şi ''A Single Man'' (2009), acesta din urmă aducându-i distincţia Coppa Volpi la Festivalul de Film de la Veneţia şi Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal, dar şi nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur şi ale Sindicatului Actorilor Americani.
În 2010, Firth a jucat în cel mai apreciat rol al său de până acum, cel al regelui George al VI-lea al Marii Britanii, în filmul ''Discursul regelui''. Filmul, în regia lui Tom Hooper, i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în 2011. De altfel, ''Discursul regelui'' a fost marele câştigător al Oscarurilor din acel an, obţinând patru statuete: pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun actor (Colin Firth), pentru cel mai bun regizor (Tom Hooper) şi pentru cel mai bun scenariu original (David Seidler). De asemenea, pentru acest rol, Colin Firth a primit premiile BAFTA şi Globul de Aur la aceeaşi categorie, dar şi Premiul publicului din partea Academiei Europene de Film, notează cinemagia.ro.
În luna iunie 2011, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit l-a inclus pe actorul britanic pe lista de recompense publicată în mod tradiţional cu ocazia aniversării sale, acesta fiind decorat de prinţul Charles cu Ordinul Imperiului Britanic în grad de Comandor, în luna ianuarie 2012.
Actorul Colin Firth a mai jucat în: ''Tinker Tailor Soldier Spy'' (2011), ''Arthur Newman'' (2012), ''Devil's Knot'' (2013), ''Before I Go to Sleep'' (2014), ''Magic in the Moonlight'' (2014), ''Kingsman: The Secret Service'' (2014), "Genius" (2016), "Bridget Jones's Baby" (2016), "Kingsman: The Golden Circle" (2017), "Mary Poppins Returns" (2018), "Mamma Mia! Here We Go Again" (2018), "1917" (2019), "The Secret Garden" (2020), potrivit www.cinemagia.ro.
Actorul a fost căsătorit timp de 22 de ani (1997-2019) cu regizoarea italiană Livia Giuggioli. Cei doi au doi fii, Luca (n. 2001) şi Mateo (n. 2003). Actorul mai are un fiu, William, dintr-o relaţie anterioară cu actriţa Meg Tilly.
La 13 ianuarie 2011, actorul Colin Firth a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, potrivit https://walkoffame.com/.
Colin Firth este un susţinător activ al Oxfam International, o organizaţie ce luptă împotriva sărăciei şi inegalităţilor din întreaga lume. În 2008, a fost numit "Filantropul Anului" de către The Hollywood Reporter. În 2006, Firth a fost votat "Activistul European al Anului", susţine site-ul amintit mai sus. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Colin Firth 24/7/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













