SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 august
Ortodoxe
Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
Duminica a 12-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 12 dR. Sf. patr. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou ai Constantinopolului
Romano-catolice
Duminica a 22-a de peste an
Sf. Felix, m.
Sfinţii Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 30 august.
Sfântul Varlaam a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653, în timpul voievozilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu.
S-a născut în jurul anului 1590, iar numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. În acest loc a fost întemeiată, în 1602, Mănăstirea Secu. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. La Secu a fost numit egumen şi arhimandrit.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, arhimandritul Varlaam a ocupat scaunul mitropolitan al Moldovei, în locul mitropolitului Atanasie (1629-1632).
Sprijinit şi de Petru Movilă al Kievului, mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi.
S-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de mitropolitul Petru Movilă al Kievului, în 1638.
Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de patriarh ecumenic al Constantinopolului.
A tradus din limba slavonă, împreună cu câţiva ucenici, lucrarea "Scara" a Sfântului Ioan Scărarul. Astfel, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii paşi de înlocuire a limbilor străine, greacă şi slavonă, cu limba vorbită a poporului. Leastvita (Scara) Sfântului Ioan Scărarul se numără printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română.
După pierderea scaunului domnesc a lui Vasile Lupu, în 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu. A mai trăit patru ani, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657.
A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 12 februarie 2007.
Cuviosul Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului, s-a născut în ţinutul Putnei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râşca, a fost ales apoi egumen la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Cetatea Neamţ, până în 1665, şi apoi, între 1666-1667, a fost egumen la Secu.
A păstorit ca episcop la Huşi (1667-1674) şi la Roman (1674-1685), fiind un colaborator apropiat al mitropolitului Dosoftei al Moldovei, care-l numea, în lucrarea "Viaţa şi petrecerea svinţilor", "arhiepiscopul cel sfânt şi minunat". S-a mutat la cele veşnice în anul 1685, fiind înmormântat lângă biserica de la Mănăstirea Secu.
A fost canonizat în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008.
Astăzi este pomenit în calendarul creştin ortodox şi Sfântul Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului, între ani 314 şi 337.
Sfântul Alexandru a dus o luptă susţinută cu partizanii ereziei ariene, una dintre cele mai grave erezii din istoria bisericii.
Învăţătura lui Arie (cca 256-cca 336), preot în Alexandria, susţinea că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă şi că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deşi a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului şi de Atanasie al Alexandriei.
Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I ecumenic, care, formulând răspunsul ortodox împotriva ereziei ariene sub diverse expresii: "Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii", "născut, iar nu făcut", "cel ce este de o fiinţă cu Tatăl", a stabilit că esenţa Fiului este identică cu a Tatălui, iar naşterea Sa din Tatăl este din veci, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; http://www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













