Măsuri anunţate de autorităţi din 1 septembrie 2020, în contextul stării de alertă
De la declararea stării de alertă pe teritoriul României (18 mai 2020, prelungită la 17 iunie, 17 iulie şi 16 august), din două în două săptămâni au fost eliminate, succesiv, diversele restricţii impuse în perioada stărilor de urgenţă.
La 27 august 2020, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus "redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori". Totodată, potrivit Hotărârii 43 a CNSU, s-a propus "limitarea la nivel naţional a programului de funcţionare a teraselor între orele 06.00-24.00" şi, respectiv, "creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis".
***
Măsuri de relaxare aplicate din 18 mai 2020
Principalele măsuri de relaxare aplicate, începând cu 18 mai, au fost, conform Hotărârii de Guvern (HG) nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea COVID-19: deschiderea saloanelor cosmetice, a cabinetelor stomatologice şi a muzeelor; deschiderea hotelurilor; deschiderea parţială a comerţului; deschiderea magazinelor care au intrare din stradă; permiterea circulaţiei persoanelor în interiorul localităţilor fără declaraţie pe proprie răspundere; deplasările în afara localităţii doar pentru o categorie de motive considerate întemeiate; deschiderea parcurilor etc.
Măsuri de relaxare aplicate din 1 iunie 2020
A doua etapă de eliminare a restricţiilor, din 1 iunie 2020, a cuprins o serie de măsuri de relaxare precum: desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori; desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor în aer liber; ridicarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor în afara localităţii; reluarea transportului feroviar şi rutier internaţional; deschiderea teraselor în aer liber; permiterea accesului pe plajă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară etc. (HG nr. 434 din 28 mai 2020)
Măsuri de relaxare aplicate din 17 iunie 2020
A treia etapă de relaxare, aplicată începând cu 17 iunie 2020, a cuprins, printre altele, măsuri precum: redeschiderea mall-urilor (cu excepţia restaurantelor, a locurilor de joacă şi a cinematografelor din interiorul acestor complexuri); posibilitatea deschiderii creşelor, a grădiniţelor şi a instituţiilor tip after-school pe perioada vacanţei de vară; reluarea activităţii de tratament balnear; redeschiderea sălilor de sport/fitness, a operatorilor de jocuri de noroc; redeschiderea piscinelor exterioare; posibilitatea bisericilor de a desfăşura activitate religioasă şi în interior; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative în aer liber (ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit etc.); creşterea la 20 a numărului de participanţi la evenimente private în spaţii închise şi la 50 a numărului de persoane care pot participa la evenimente private în spaţii deschise; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot forma grupuri pietonale etc. (HG nr. din 476 din 16 iunie 2020 şi Hotărârea nr. 30 a CNSU din 16 iunie 2020)
Măsuri aplicate de autorităţi după 1 iulie 2020
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, la 29 iunie 2020, că, în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie. Cu toate acestea, Guvernul a adoptat o serie de măsuri prin Hotărârea de Guvern nr. 511 din 1 iulie 2020, care modifică HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României: desfăşurarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoanele vârstnice se face după un program de lucru avizat de direcţiile judeţene de sănătate publică; instituirea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate; permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori; permiterea desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare participant etc.
Măsuri de restricţie menţinute după 17 iulie 2020
În Hotărârea de Guvern 553 din 15 iulie 2020 privind prelungirea stării de alertă, Guvernul a reluat restricţiile menţinute prin HG 394 din 18 mai 2020 şi Legea 55 din 15 mai 2020. Astfel, după 17 iulie 2020, s-au menţinut următoarele restricţii: obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă; obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, a operatorilor economici de a asigura triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru personalul propriu şi pentru vizitatori; menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane; menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane.
Măsuri aplicate după 1 august 2020
Prin HG nr. 588 din 31 iulie 2020, s-a instituit o nouă obligaţie, aceea de purtare a măştii în spaţii deschise, în anumite condiţii. Astfel, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, a devenit obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Astfel, terasele, cluburile, barurile etc, dar şi jocurile de noroc de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi municipiul Bucureşti, au putut fi deschise doar între orele 06.00 şi 23.00, conform Hotărârii CNSU nr. 38 din 1 august 2020.
Măsuri aplicate după 16 august 2020
Prin HG 668/2020, starea de alertă s-a prelungit pentru încă 30 de zile, începând cu 16 august 2020. După această dată, restaurantele s-au menţinut închise, la fel şi limitarea privind participarea la evenimente private la 50 persoane în spaţii deschise, respectiv 20 persoane în spaţii închise.
S-a menţinut interdicţia privind circulaţia persoanelor în interiorul localităţilor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. S-a menţinut închiderea spaţiilor de joacă pentru copii. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 35 de ani de la semnarea la Praga a desființării Organizației Tratatului de la Varșovia (1 iulie)
La 1 iulie se împlinesc 35 de ani de la momentul desființării blocului Organizația Tratatului de la Varșovia, unul dintre cei doi actori antagonici, alături de NATO, care au reprezentat manifestarea la nivel organizațional a războiului rece. În data de 1 iulie 1991 s-a semnat, la Praga, actul politic oficial de desființare a Organizației Tratatul d
DOCUMENTAR: 65 de ani de la nașterea prințesei de Wales, Diana (1 iulie)
Supranumită ''prințesa inimilor'', Diana, prințesa de Wales, a fost una dintre cele mai apreciate personalități feminine ale secolului XX, cunoscută pentru naturalețea și eleganța sa, dar mai ales pentru participarea sa permanentă la activități sociale, caritabile. S-a implicat în lupta împotriva HIV-SIDA, a militat împotriva minelor antiper
DOCUMENTAR: Luna iulie
Luna iulie, cunoscută în tradiția populară și sub numele de 'cuptor', este perioada anului când se înregistrează cele mai toride zile de vară. Luna iulie are 31 de zile, ziua numărând 14 ore, iar noaptea doar 10 ore. Numită inițial ''quintilis'' de la cuvântul ''quintus'' (al cincilea), fiin
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost promulgată Constituția României (1 iulie 1866)
Domnitorul Carol I (1866-1881; rege al României între 1881-1914) a promulgat, la 1/13 iulie 1866, noua Constituție a României, întemeiată pe principii democratice moderne și care a reprezentat unul din actele fundamentale de edificare a României moderne. Adunarea Constituantă adoptase, la 29 iunie/11 iulie 1866, noua Constituție în unanimi
Barometrul statistic al lunii iunie 2026
În anul 2025, o gospodărie din România a avut, în medie, venituri în valoare de 9.399 lei și cheltuieli de 8.037 lei. În trimestrul I din 2026, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 62,6%, valoare egală cu cea înregistrată în trimestrul anterior. Prețul construcției clădirilor rezidențiale
1 iulie - Ziua internațională a muzicii reggae
Ziua internațională a muzicii reggae este o celebrare globală a muzicii reggae și a culturii jamaicane, marcată în fiecare an pe 1 iulie. A fost lansată în 1994, la Kingston, Jamaica, de antreprenoarea media Andrea Davis și a devenit un eveniment mondial care unește fanii reggae, artiștii, DJ-ii, posturile de radio și organizațiile culturale, arată pagina evenime
1 iulie - Ziua muzicilor militare
Ziua muzicilor militare este sărbătorită în fiecare an la 1 iulie, amintind de înființarea primei fanfare militare românești prin Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831. Acesta stipula funcționarea, la Iași, în cadrul Strajei Pământești, a unei fanfare militare. Astfel, intrau și își începeau slujba sub drapel ''ostașii muz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 iulie
Ortodoxe Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian, cei din Roma Greco-catolice Sf. m. Cosma și Damian, doctori fără plată Romano-catolice Sf. Aron, fratele lui Moise Sfântul Leontie a f
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 iulie
Este a 182-a zi a anului 2026. Au mai rămas 183 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 22 h 25 m și apune la 06 h 27 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
30 iunie - Ziua internațională a parlamentarismului (ONU)
Ziua internațională a parlamentarismului este marcată anual, la 30 iunie, în această zi fiind fondată, în 1989, Uniunea Interparlamentară (UIP). Tema zilei în acest an este 'Bring human rights into focus', potrivit https://www.ipu.org/. Tema din 2026 dorește să sublinieze că drepturil
PERSONALITATEA ZILEI: Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Czeslaw Milosz a fost un poet, romancier, traducător, critic și diplomat polonez - american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. (sursă: www.britannica.com) S-a născut pe 30 iunie 1911, în Seteiniai, Imperiul Rus (acum Lituania). A fost considerat un scriitor
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 iunie
Ortodoxe Soborul Sf. 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț Greco-catolice Serbarea celor 12 Sf. Apostoli Romano-catolice Primii Sfinți Martiri din Roma Soborul Sfinților 12 Apostoli este prăznuit de Biserică în ziua de 30 iunie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 iunie
Este a 181-a zi a anului 2026. Au mai rămas 184 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 52 m și apune la 05 h 24 m. Lună Plină la 02 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
29 iunie - Ziua internațională a Dunării
În fiecare an, pe 29 iunie, cele 14 țări din bazinul fluviului Dunărea - Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, România, R. Moldova și Ucraina - sărbătoresc împreună Ziua internațională a Dunării, o tradiție anuală lansată de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunăr
29 iunie - Ziua internațională a tropicelor (ONU)
Ziua internațională a tropicelor celebrează diversitatea extraordinară a regiunii tropicale, evidențiind în același timp provocările și oportunitățile unice cu care se confruntă națiunile din regiunea tropicală. Aceasta oferă o oportunitate de a evalua progresele înregistrate în zonele tropicale, de a împărtăși povești și expertiză tropicală și de a r












