Căderea zidului Berlinului a determinat transformări în spectrul politicii europene de securitate. La iniţiativa Olandei, miniştrii apărării olandez şi german au decis, în 1991, să pună bazele unui corp de armată germano-olandez, potrivit https://1gnc.org.

Demersurile bilaterale s-au concretizat prin semnarea documentelor care au stabilit în detaliu cadrul de cooperare la nivelul corpului de armată comun germano-olandez.

La 30 august 1995, s-a desfăşurat ceremonia de inaugurare a corpului de luptă germano-olandez, la Munster, cu participarea premierului olandez Wim Kok şi a cancelarului german Helmut Kohl, cu obiectivul asumat de răspuns în cazul unei crize, conform https://1gnc.org şi www.usanato.army.mil.

Generalul locotenent Ruurd Reitsma a devenit primul comandant al Corpului de armată germano-olandez, iar generalul maior Gunter Freiherr von Steinacker a fost numit comandant adjunct, potrivit https://1gnc.org.

Pentru prima dată în istoria europeană, două comandamente naţionale au devenit un singur corp de luptă. În noul cartier general al corpului de armată a fost stabilit un echilibru privind personalul german şi olandez în ce priveşte funcţiile şi componenţa diviziilor. Unicitatea structurii era conferită şi de faptul că un ofiţer de rang înalt, în calitate de comandant, dintr-o altă ţară, asigura, pe timp de pace, comanda trupelor aparţinând altui stat.

După cinci decenii, Germania şi Olanda cooperau strâns, în plan militar, sub deviza ''Communitate Valemus'' (''Împreună suntem mai puternici''). Sediul comandamentului, Munster, a fost ales cu predilecţie pentru a transmite un mesaj, peste timp, cu o simbolistică aparte pentru ambele naţiuni, în acest loc fiind semnată în 1648 Pacea de la Westphalia, care a pus capăt conflictului continental desfăşurat în perioada 1618-1648.

Sarcinile comandamentului au consemnat apărarea teritoriului NATO ca unitate distinctă a forţelor de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice, coordonarea operaţiunilor de pace, a operaţiunilor în cadrul mandatului ONU, misiuni umanitare, precum şi desfăşurarea misiunilor asumate la nivel naţional, pentru fiecare din cele două state, în situaţii umanitare similare producerii unor dezastre naturale sau a unor inundaţii.

Cooperarea a fost intensificată, în 1997, prin Convenţia şi Acordul semnate, potrivit acestor prevederi cele două state îşi asumau furnizarea cadrului forţelor pe baze egale, ambele ţări împărţeau responsabilitatea şi capabilităţile de comandă şi control.

În noiembrie 2002, Corpul de armată germano-olandez a obţinut certificarea privind capabilitatea operaţională deplină la standard NATO pentru a putea desfăşura misiuni sub spectrul unui Comandament de reacţie rapidă cu posibilitatea desfăşurării într-o perioadă de timp de 20-30 de zile, ca parte componentă a Forţei Comune Interarme a NATO (CJTF), potrivit https://1gnc.org.

O primă misiune, după certificarea NATO, a avut loc în 2003, în teatrul de operaţii din Afganistan, reprezentând testul de turnesol pentru capacitatea operaţională deplină a corpului de armată germano-olandez. În mandatul acestei misiuni, Germania şi Olanda au asigurat comanda şi controlul operaţiunii folosind procedurile asimilate conceptului Forţei de Răspuns Ridicat şi au dezvoltat şi cooperarea avansată cu NATO, iar acest aspect a contribuit la coagularea platformei prin care ISAF (Misiunea Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan) a făcut tranziţia de la o misiune de tip coaliţie cu o comandă multinaţională la o misiune desfăşurată sub comanda NATO. Asumarea de către Alianţa Nord-Atlantică a coordonării misiunii ISAF a reprezentat una dintre cele mai complexe sarcini în teatru de conflict în afara spaţiului euro-atlantic.

La începutul anului 2004 au început pregătirile pentru a face parte, timp de un an, în cadrul Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli. Prin alocarea a 9.000 de soldaţi din 16 state membre ale Alianţei către Corpul de armată germano-olandez a fost obţinută certificarea deplină, în noiembrie 2004, de Comandament al Forţei de Răspuns a NATO.

Obţinerea acestei certificări a asigurat participarea la numeroase exerciţii internaţionale în cadrul NATO pentru testarea capacităţii de răspuns în situaţii de criză, precum şi adâncirea cooperării la nivelul Alianţei şi cu structuri similare de reacţie rapidă din spaţiul euro-atlantic. Deopotrivă, Corpul de armată germano-olandez a fost dislocat în misiuni internaţionale, în cadrul ISAF, în 2013, pentru a treia oară, pentru pregătirea, asistarea şi sprijinirea Forţelor de Securitate Afgane, indică site-ul oficial al comandamentului - https://1gnc.org.

Ca urmare a deciziilor adoptate de liderii Alianţei, la summitul din septembrie 2014 din Ţara Galilor, structura de comandă a comandamentului de la Munster şi-a asumat transpunerea la nivelul forţelor terestre a NATO a conceptului Grupului Multinaţional al Forţei cu un Nivel de Reacţie Foarte Ridicat în cadrul structurii ample a Forţei de Răspuns a NATO. Corpul de armată germano-olandez este unul dintre comandamentele cheie ale NATO, parte a Forţei de Răspuns a Alianţei, pentru răspuns în caz de criză la adresa spaţiului euro-atlantic. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: 1gnc.org