SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 august
Ortodoxe
Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos
Romano-catolice
Schimbarea la Faţă a Domnului; Fer. Octavian, ep.
Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, praznic împărătesc cu dată fixă, este marcată în calendarul creştin ortodox la 6 august, în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului.
Mântuitorul Hristos, la treizeci şi trei de ani de la naşterea Sa şi în cel de-al treilea an, ultimul, al propovăduirii sale, apropiindu-se de patima cea de bună voie şi de Jertfa pe Cruce din Ierusalim, a început să facă cunoscut acest lucru şi ucenicilor Săi.
Va merge în Ierusalim şi va pătimi mult de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari, şi o să fie ucis, auzeau apostolii din gura celui pe care Îl urmau, lăsând totul deoparte.
Din această pricină El i-a văzut pe ucenicii mâhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicându-I: "Doamne, să-Ţi fie milă de Tine şi nu-Ţi fă Ţie aceasta" ("Vieţile Sfinţilor").
Atunci, Iisus Hristos, pentru întărirea Apostolilor, a făgăduit că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: "Sunt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăţiei Lui" ("Vieţile Sfinţilor").
Deci, trecând şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a venit la Muntele Taborului, în Galileea, iar după El au venit ucenicii şi mult popor.
Mulţimile împreună cu ucenicii Domnului au rămas sub munte. Numai trei dintre ucenici: Petru, Iacov şi Ioan, au urcat în munte să se roage.
"Pentru ce a luat Domnul cu Sine numai pe cei trei Apostoli? Pentru că ei întreceau pe toţi ceilalţi", spune Sfântul Ioan Gură de Aur ("Predici la Duminici şi Sărbători", Cuvânt la Schimbarea la Faţă; www.ioanguradeaur.ro)
"Petru se deosebea şi prin aceea că iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin răspunsul ce-l dăduse împreună cu fratele: 'Putem bea paharul' (Matei 20, 22)", arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Prin fapta sa, Iacov, într-adevăr, a făcut ceea ce a spus, pentru că el a fost atât de nesuferit pentru iudei, încât Irod a crezut că-şi va dobândi aprecierea lor, dacă-l va omorî (Fapte 12, 1-3).
Pe Tabor, depărtându-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit.
Dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi proroci, Moise şi Ilie, cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament, aşa cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur, care grăiau cu Dânsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvârşească în Ierusalim.
Din această pricină, apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu dânsul întru slava aceea, şi s-au înspăimântat; şi au cunoscut - Duhul Sfânt descoperindu-le lor -, pe bărbaţii aceea că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăia.
"Bine este nouă să fim aici" (Matei 17, 4), a spus atunci Sfântul Apostol Petru, căci ştia că Domnul va merge în Ierusalim şi va pătimi acolo şi se temea şi tremura pentru Dânsul.
Sfântul Apostol Petru îl iubea pe Hristos, iar muntele şi locul în care stăteau i se părea că oferă siguranţă, încă şi mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo pentru totdeauna.
Pentru aceasta a vorbit el aşa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Bine este nouă să fim aici, unde sunt şi Moisi şi Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va şti unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândeşte numai ce dragoste avea el pentru Hristos. Şi a adăugat: Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: una Ţie, una lui Moisi şi una lui Ilie."
Atunci, un nor i-a umbrit şi s-a auzit un glas: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi' (Luca 9, 35), adică spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă El voieşte să moară pe cruce, nu te împotrivi".
Iar Hristos S-a apropiat de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!" (Matei 17, 7), poruncindu-le să nu spună nimănui despre această întâmplare până la Învierea Sa din morţi. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













