TIMP LIBER DE ACASĂ: Comedia romantică ''Idolul şi Ion Anapoda''
Comedia romantică "Idolul şi Ion Anapoda" este difuzată online pe platforma https://art.raiffeisen.ro/ până la 11 august, în #stagiunevirtuală.
Spectacolul, realizat după comedia scrisă de George Mihail Zamfirescu, o are în distribuţie pe Oana Pellea, alături de Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian şi Istvan Teglas. Adaptarea şi regia sunt semnate de Mariana Cămăraşan şi Toma Dănilă. Textul păstrează atmosfera boemă a epocii interbelice, potrivit https://arcub.ro/.
"Idolul şi Ion Anapoda" este o comedie romantică, dulce amară, despre jocul sorţii şi căutarea iubirii, cu Madam Stavar - o "generăleasă" plină de viaţă (Oana Pellea), Mioara - o nepoată frumoasă, dar prea visătoare (Cristina Casian), Valter - un tânăr pretendent, îndrăgostit şi deştept (Istvan Teglas), Ion - un domn anapoda (Richard Bovnoczki) şi Frusinel - o fată în casă care se dovedeşte a fi "idolul din vis" (Florina Gleznea), evidenţiază prezentarea spectacolului publicată pe site-ul https://art.raiffeisen.ro/.
"Noi credem aşa: ca avem nevoie de bucurie, de romantism, de iubire, de poveşti. Mai ales acum, când lumea pare că se dezintegrează, când ritmul e alert şi neiertător, când părem că am uitat de noi. Aşa credem: că e necesar să ne redescoperim din perspectiva unui râs nestăpânit, a unor farse nevinovate, să ne vedem cât de caraghioşi şi sublimi suntem sau mai putem să fim. Avem nevoie să fim. Până la urmă să fim. Pur şi simplu" - a mărturisit regizoarea Mariana Cămărăşan, conform sursei citate.
Spectacolul a fost găzduit de ARCUB - Centrul de Cultural al Municipiului Bucureşti în perioada 2017-2019.
***
Piesa de "salon" "Idolul şi Ion Anapoda" a fost publicată în 1935. În "comedia amară visul se împlineşte, iar neverosimilul întâmplării e pecetluit printr-un final ca de poveste (ca în povestea cu fata-moşului-cea-cuminte, care îşi primeşte răsplata răbdării şi înţelepciunii ei)", arată lucrarea "Structuri dramatice în teatrul lui G.M. Zamfirescu", publicată pe site-ul www.diacronia.ro.
Autorul comediei, George Mihail Zamfirescu, a fost unul dintre cei mai importanţi dramaturgi interbelici. S-a născut la Bucureşti, la 13 octombrie 1898. A înfiinţat, după 1922, la Satu Mare, Societatea pentru Teatrul şi Cultura Românească. A fost regizor la Teatrul Naţional din Cernăuţi (1929), director de scenă la Teatrul Naţional din Iaşi (1933-1939). A întemeiat cunoscutele companii dramatice "Masca" (1931) şi "13+1" (1932). În august 1918, a debutat, ca poet, sub pseudonimul Gemi Zam, în "Literatorul" lui Al. Macedonski.
În dramaturgie, piesa de debut a fost "Sfârlă năzdrăvanul" (1925), dedicată celor mici. În acelaşi an, a apărut actul dramatic de inspiraţie istorică "Cuminecătura". Piesa care i-a adus notorietate a fost comedia tragică "Domnişoara Nastasia" (1927). Au urmat "Sam. Poveste cu mine, cu tine, cu el" (1928), "Grup revoluţionar 8" (1929), "Adonis" (1930) şi "Idolul şi Ion Anapoda" (1935). A mai publicat un volum de articole dedicate teatrului: "Mărturii în contemporaneitate" (1938). A scris romanul "Madona cu trandafiri" (1931), ciclul epic "Bariera" (apărut postum, 1946), din care fac parte "Maidanul cu dragoste" (1933), "Sfânta mare neruşinare" (1936), "Cântecul destinelor" (1939).
A murit la 8 august 1939, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Doina Lecea, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: ARCUB / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 aprilie
Este a 94-a zi a anului 2026. Au mai rămas 271 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 47 m. Luna răsare la 22 h 42 m și apune la 07 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Cesare Maldini
Fostul mare internațional Cesare Maldini s-a născut la 5 februarie 1932, în Trieste (Italia), potrivit https://www.acmilan.com. Încă de la o vârstă fragedă, pe străzile și terenurile din cartierul Servola ale orașului natal, și-a manifestat pasiunea pentru fotbal, jucând ore &icir
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului. Dumin
DOCUMENTAR: Actorul american Eddie Murphy împlinește 65 de ani (3 aprilie)
Recunoscut pentru stilul său guraliv în interpretarea personajelor care i-au marcat cariera pe marele ecran dar și pentru umorul caracteristic cu care și-a bucurat fanii, Eddie Murphy este unul dintre numele importante ale comediei americane. Și-a adus un aport important în revitalizarea show-ului ''Saturday Night Live'', difuzat de
3 aprilie - Ziua Jandarmeriei Române
Ziua Jandarmeriei Române este marcată în fiecare an la 3 aprilie, reprezentând data la care, în anul 1850, a fost semnat actul de înființare a jandarmeriei 'Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi', de către domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853), potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Rom&ac
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul și Ilirie Greco-catolice Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul Romano-catolice Vinerea Sfântă (Pătimirea și moartea Domnului) (post și ab.) Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp. Sfântul Cuvios Nichi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 aprilie
Este a 93-a zi a anului 2026. Au mai rămas 272 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 19 h 45 m. Luna răsare la 21 h 34 m și apune la 07 h 04 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
2 aprilie - Ziua internațională a cărții pentru copii
Ziua internațională a cărții pentru copii este marcată anual pe 2 aprilie, zi ce reprezintă data nașterii renumitului scriitor Hans Christian Andersen. Ziua își propune să le insufle copiilor dragostea pentru lectură și îndreptarea atenției spre cărți și citit, scrie site-ul
2 aprilie - Ziua internațională de conștientizare a autismului (ONU)
Ziua internațională de conștientizare a autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie, în vederea creșterii gradului de conștientizare cu privire la Tulburarea de Spectru Autist (TSA) și pentru a evidenția necesitatea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viață împ
2 aprilie - Ziua Instituției Prefectului
Ziua Instituției Prefectului este sărbătorită în fiecare an la 2 aprilie, începând cu 2019, marcând data la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noțiunea de 'prefect'. Această zi a fost fost instituită prin Legea 348/2018. Propunerea legislativă, inițiată de nouă deputați și senatori, a fost respinsă de Senat,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian și Edesie Greco-catolice Sf. cuv. Tit, făcătorul de minuni Romano-catolice Joia Sfântă (Cina Domnului) Sf. Francisc de Paola, pustnic Sfântul Cuvios Tit este pomenit
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 aprilie
Este a 92-a zi a anului 2026. Au mai rămas 273 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 19 h 44 m. Luna răsare la 20 h 26 m și apune la 06 h 45 m. Lună Plină la 05 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
1 aprilie - Ziua națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone
La 1 aprilie este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie. Marcarea acestei
FRAGMENT DE ISTORIE: S-a înființat Institutul de seruri și vaccinuri 'Dr. I. Cantacuzino' (1 aprilie 1921)
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară 'Cantacuzino', cum se numește astăzi, a fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de regele Ferdinand I, notează site-ul https://cantacuzino.mapn.ro/. Profesorul Ion Cantacuzino (1863-1934), părintele școli
DOCUMENTAR: Luna Aprilie
Aprilie, cunoscut în tradiția populară, sub numele Prier, însemnând timp favorabil, prielnic culturilor și turmelor de vite, este luna a patra în Calendarul gregorian, cu început de an la 1 ianuarie. Atunci când vremea era înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru semănături, luna aprilie anunța sărăcia și era numită Traistă-n











