DOCUMENTAR: 130 de ani de la moartea pictorului Vincent van Gogh (29 iulie)
Pictorul Vincent van Gogh s-a născut la Zundert, Olanda, la 30 martie 1853, într-o familie de pictori şi negustori de artă. Tatăl său era pastor protestant, iar mama sa avea în mod special înclinaţii spre pictură. La vârsta de 15 ani, familia sa a avut o serie de probleme financiare, iar tânărul Vincent a fost nevoit să părăsească şcoala şi să muncească, potrivit site-ului www.artble.com.
A lucrat la o societate în domeniul artei a unchiului său numită Goupil & Cie din Haga. Vorbea fluent franceza, germana şi engleza. În 1873, a fost transferat la Galeria Groupil de la Londra. Aici s-a îndrăgostit de cultura engleză şi a devenit un fan al scrierilor lui Charles Dickens şi George Eliot.
În timpul liber, van Gogh vizita galerii de artă. S-a îndrăgostit de fiica proprietarei casei unde locuia, Eugenie Loyer. Atunci când aceasta i-a respins propunerea sa de căsătorie, van Gogh a suferit o cădere psihică. Şi-a aruncat toate cărţile cu excepţia Bibliei şi şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu. La locul de muncă a devenit irascibil, iar pe clienţi îi îndemna să nu mai cumpere artă fără valoare, în cele din urmă fiind concediat.

Foto: (c) Han Yan/Xinhua
În perioada următoare a predat într-o şcoală de metodişti şi a ţinut predici. Se pregătea pentru examenul de admitere la Şcoala de Teologie din Amsterdam. După un an de studiu pentru admitere, a refuzat să promoveze examenele în limba latină, considerând-o o limbă moartă, ulterior răzgândindu-se în privinţa admiterii. În 1878 a muncit, ca voluntar, la o mină de cărbune din sudul Belgiei. A continuat să predice şi a slujit celor bolnavi, realizând diverse lucrări. În 1880 a decis să revină la Bruxelles şi să devină artist. Opera cea mai reprezentativă pentru această perioadă de afirmare artistică a fost "Mâncătorii de cartofi" (1885).
În 1886, a apărut, pe neaşteptate, în locuinţa din Paris a fratelui său Theo, unde a rămas aproape doi ani, până în 1888. La Paris, i-a întâlnit, pentru prima oară, pe Paul Signac, Georges P. Seurat, Toulouse-Lautrec şi Paul Gauguin. A descoperit impresionismul şi arta japoneză, dar nu a găsit acea solidaritate între artişti, pe care o visase. Perioada cea mai liniştită a vieţii sale, anul 1888, a petrecut-o la Arles. Aici a dat naştere grandioasei serii de tablouri de o măiestrie tehnică absolută, celebrele "Tournesols" ("Florile soarelui") stând mărturie în acest sens. Această perioadă de creaţie excepţională nu a exclus însă nici mizeria şi nici foamea, artistul cumpărându-şi, în primul rând, vopseaua atât de necesară. Hrana sa era formată din cafea, pâine şi absint, care însă i-au distrus sănătatea şi aşa destul de şubredă.

Foto: (c) ENNIO LEANZA/EPA
O primă criză de tulburare nervoasă a avut-o la finele anului 1888, survenită după o ceartă cu Paul Gauguin, care a venit după el la Arles şi de care se simţea apropiat prin preocupările sale artistice, potrivit volumului "Istoria ilustrată a picturii" (1968). Personalităţile celor doi, atât de diferite, nu au făcut decât să precipite crizele psihice de care suferea van Gogh, urmarea fiind automutilarea prin tăierea lobului urechii stângi. "Autoportret cu urechea bandajată" (1889) avea să numească van Gogh unul din autoportretele, pe care le-a pictat la o lună după automutilare. Stările depresive s-au agravat, motiv pentru care a fost internat la azilul Saint-Remy-de-Provence, pentru ca, în cele din urmă, să se retragă la Auvers-sur-Oise sub supraveghere medicală. S-a stins din viaţă la 29 iulie 1890.

Foto: (c) ENNIO LEANZA/EPA
Vincent van Gogh a concentrat de-a lungul vieţii o experienţă artistică şi existenţială irepetabile, traversând principalele curente ale timpului său, fără să aparţină, în realitate, nici unuia. A fost, în egală măsură, expresionist, simbolist şi suprarealist. Figura sa tragică a reprezentat, poate cel mai bine, simbolul sacrificiului necondiţionat pentru artă. A fost un pictor fără discipoli şi fără succes în timpul vieţii. S-a zbătut toată viaţa în sărăcie, singurul său venit constituindu-l ajutorul venit din partea fratelui său.

Foto: (c) YONHAP/EPA
A realizat o serie de lucrări în perioadele petrecute la Nuenen, Paris, Arles, Saint-Remy şi Auvers-sur-Oise. În timpul vieţii a reuşit să vândă un singur tablou reprezentând o vie din Arles. A abordat totdeauna lucrurile nu numai cu interes ci şi cu tandreţe, fie că a pictat un peisaj sau un interior, flori sau un portret. Desenul a jucat un rol important în creaţia sa la fel de mare ca şi culoarea. Vincent Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi şi 1.100 de desene şi schiţe potrivit site-ului www.artble.com.

Foto: (c) ENNIO LEANZA/EPA
Van Gogh este unul dintre cei mai de seamă artişti ai tuturor timpurilor şi a lăsat o operă care e nu numai dintre cele mai sfâşietoare din istoria picturii, ci şi una dintre cele mai armonioase şi mai trainice, potrivit volumului "Istoria ilustrată a picturii" (1968). Lucrările sale sunt apreciate, astăzi, în întreaga lume, şi sunt estimate la zeci de milioane de euro.

Foto: (c) NEIL HALL/EPA
Agitata existenţă a pictorului şi opera acestuia au prins viaţă într-o peliculă spectaculoasă - ''Loving Vincent'' (2017). A fost primul film realizat în totalitate prin tehnica transformării picturii în ulei în animaţie. Au fost alese 120 dintre creaţiile lui Van Gogh, iar aproximativ o sută de artişti le-au refăcut şi le-au pus în mişcare cinematografică, în ritm de 12 picturi pe secundă, păstrând nealterat stilul şi expresia operelor iniţiale. Pelicula a fost produsă de studiourile Breakthru Films şi Trademark Films, sub coordonarea polonezei Dorota Kobiela şi a lui Hugh Welchman.
În iunie 2018 un tablou din tinereţea lui Van Gogh a fost adjudecat cu peste 7 milioane de euro la Paris, în cursul primei vânzări la licitaţie a unei lucrări a maestrului olandez în Franţa, după mai bine de 20 de ani, anunţa la acel moment casa de licitaţie Articurial. "Women Mending Nets in the Dunes" ('Raccommodeuses de filets dans les dunes') din 1882 a fost adjudecat cu 7.065.000 de euro de către un colecţionar american, după mai multe oferte, în timp ce această lucrare era estimată între 3 şi 5 milioane de euro.
În iunie 2019, pistolul pe care Vincent Van Gogh l-ar fi folosit pentru a se sinucide în 1890 a fost vândut la licitaţie, la Paris, pentru suma de 162.500 de euro.
Identitatea cumpărătorului, care a făcut achiziţia prin telefon, nu a fost făcută publică. Preţul armei a fost estimat între 40.000 şi 60.000 de euro, cu un preţ de pornire de 20.000 de euro. Casa de licitaţii AuctionArt - Rémy Le Fur a scos la vânzare acest pistol de tristă amintire cu calibrul de 7 mm, supranumit "arma cea mai celebră din istoria artei".

Foto: (c) NEIL HALL/EPA
În octombrie 2019, Muzeul Staedel din Frankfurt a găzduit o expoziţie amplă dedicată lui Vincent van Gogh. Intitulată ''Making van Gogh'' expoziţia a cuprins peste 120 de tablouri şi schiţe realizate pe hârtie. Evenimentul a reprezentat cea mai amplă expunere a operelor pictorului olandez post-impresionist în Germania în ultimii 20 de ani, amintea DPA. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













