Ortodoxe
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
Duminica a 6-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 6 dR. Sf. cuv. Macrina; Sf. cuv. Die

Romano-catolice
Duminica a 16-a de peste an
Ss. Epafra, ep. m.; Macrina, călug.


Sfânta Cuvioasă Macrina este pomenită în calendarul creştin ortodox la 19 iulie.

Sfânta Macrina a fost sora cea mare a Sfântului Vasile şi a Sfântului Grigorie, episcop al Nyssei. Patru fraţi şi şase surori erau cu toţii, copiii Emiliei şi ai lui Vasile, părinţi cu o situaţie materială deosebită, dar şi cu o viaţă îmbunătăţită.

De o frumuseţe neobişnuită, Macrina a fost logodită de tatăl său cu un tânăr de neam foarte bun, care înainte de căsătorie a murit. Considerând această logodnă ca o cununie adevărată, nu s-a mai căsătorit. A rămas în casa părintească şi a avut grijă de fraţii săi, de părinţi şi de administrarea averii, destul de mare, a părinţilor.

Sfânta Macrina a primit educaţie religioasă de la mama sa şi la rândul său le-a făcut cunoscută Sfânta Evanghelie fraţilor săi care îşi făceau educaţia în cele mai faimoase şcoli ale vremii, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore, episcopul Nyssei.

După moartea mamei sale Emilia, Sfânta Macrina, care oricum ducea o viaţă aproape monahală în casa părinţilor, a întemeiat o obşte de călugăriţe pe o proprietate a familiei aflată în Pont. Aici a murit, pe un pat de scânduri, într-o mare sărăcie, în care vieţuiau călugăriţele, acoperită cu mantia de episcop a fratelui său Sfântul Grigorie.

Tot astăzi se face pomenirea aflării moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă. S-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtute monahală.

A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ("înfocat", "arzător").

După moartea duhovnicului său, a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii. Aici şi-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină.

În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară şi a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului" (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

S-a întors între semenii săi, plin de har şi de lumină, şi a devenit pentru popor un adevărat "apostol", martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă tuturor şi avea o bucurie cu totul specială faţă de cei păcătoşi care veneau la el pocăindu-se.

În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veşnicie, şi în 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

Canonizarea sa a avut loc în prezenţa familiei imperiale ruse, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)