Restricţii menţinute după 17 iulie 2020, în contextul stării de alertă
Guvernul a adoptat, la 15 iulie 2020, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi a deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2, a anunţat viceprim-ministrul Raluca Turcan, la Palatul Victoria, după şedinţa extraordinară a Cabinetului Orban.
Vicepremierul a adăugat că prelungirea stării de alertă nu aduce noi măsuri de relaxare, dar nici restricţii noi. "Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate", a precizat Turcan.
De la declararea stării de alertă pe teritoriul României (18 mai 2020, prelungită la 17 iunie şi 17 iulie), din două în două săptămâni au fost eliminate, succesiv (18 mai, 1 iunie, 17 iunie, 1 iulie), diverse restricţii impuse în perioada stărilor de urgenţă. De la 1 iulie erau prevăzute relaxări precum deschiderea restaurantelor sau permiterea desfăşurării evenimentelor private în interior şi aer liber cu mai mult de 20, respectiv 50 de persoane. Cu toate acestea, autorităţile au decis amânarea măsurilor de relaxare, în contextul evoluţiei epidemiologice de la acel moment.
Ca urmare a faptului că nici începând cu 17 iulie 2020 nu se aplică măsuri de relaxare, rămân în vigoare acele restricţii care nu au făcut obiectul valurilor succesive de relaxări.
Măsuri de restricţie menţinute după 17 iulie 2020, prevăzute de Hotărârea de Guvern din 15 iulie 2020, HG 394/2020 şi Legea 55/2020
În Hotărârea de Guvern din 15 iulie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea efectelor COVID-19, Guvernul reia restricţiile menţinute prin HG 394 din 18 mai 2020 şi Legea 55 din 15 mai 2020. Astfel, după 17 iulie 2020, se menţin următoarele restricţii:
* menţinerea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne.
* menţinerea obligaţiei instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.
* menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
* menţinerea interdicţiei privind participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
* menţinerea interdicţiei circulaţiei persoanelor în interiorul localităţilor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.
* menţinerea suspendării consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
* activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri, pe perioada vacanţei de vară este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.
***
Măsuri de relaxare aplicate din 18 mai 2020
Principalele măsuri de relaxare aplicate, începând cu 18 mai, au fost, conform Hotărârii de Guvern (HG) nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea COVID-19: deschiderea saloanelor cosmetice, a cabinetelor stomatologice şi a muzeelor; deschiderea hotelurilor; deschiderea parţială a comerţului; deschiderea magazinelor care au intrare din stradă; permiterea circulaţiei persoanelor în interiorul localităţilor fără declaraţie pe proprie răspundere; deplasările în afara localităţii doar pentru o categorie de motive considerate întemeiate; deschiderea parcurilor etc.
Măsuri de relaxare aplicate din 1 iunie 2020
A doua etapă de eliminare a restricţiilor, din 1 iunie 2020, a cuprins o serie de măsuri de relaxare precum: desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori; desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor în aer liber; ridicarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor în afara localităţii; reluarea transportului feroviar şi rutier internaţional; deschiderea teraselor în aer liber; permiterea accesului pe plajă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară etc. (HG nr. 434 din 28 mai 2020)
Măsuri de relaxare aplicate din 17 iunie 2020
A treia etapă de relaxare, aplicată începând cu 17 iunie 2020, a cuprins, printre altele, măsuri de relaxare precum: redeschiderea mall-urilor (cu excepţia restaurantelor, a locurilor de joacă şi a cinematografelor din interiorul acestor complexuri); posibilitatea deschiderii creşelor, a grădiniţelor şi a instituţiilor tip after-school pe perioada vacanţei de vară; reluarea activităţii de tratament balnear; redeschiderea sălilor de sport/fitness, a operatorilor de jocuri de noroc; redeschiderea piscinelor exterioare; posibilitatea bisericilor de a desfăşura activitate religioasă şi în interior; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative în aer liber (ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit etc.); creşterea la 20 a numărului de participanţi la evenimente private în spaţii închise şi la 50 a numărului de persoane care pot participa la evenimente private în spaţii deschise; creşterea la 6 a numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot forma grupuri pietonale etc. (HG nr. din 476 din 16 iunie 2020 şi Hotărârea nr. 30 a CNSU din 16 iunie 2020)
Măsuri aplicate de autorităţi, aplicate după 1 iulie 2020
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, la 29 iunie 2020, că în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie. Cu toate acestea, Guvernul a adoptat o serie de măsuri prin Hotărârea de Guvern nr. 511 din 1 iulie 2020, care modifică HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Astfel, principalele măsuri aplicate începând cu 1 iulie au fost: desfăşurarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoanele vârstnice se face după un program de lucru avizat de direcţiile judeţene de sănătate publică; instituirea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate; permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori; permiterea desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare participant; înlocuirea noţiunii de "triaj epidemiologic" cu "triaj" în privinţa activităţilor desfăşurate de instituţiile şi autorităţilor publice, operatorii economici şi profesioniştii, la intrarea în sediul acestora; posibilitatea de a se deschide creşele şi grădiniţele pe timp de vară. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează












