Conferinţa interaliată la nivel înalt de la Potsdam, în Germania, desfăşurată între 17 iulie-2 august 1945, a fost ultima întâlnire între şefii celor trei mari puteri, respectiv Harry Truman (SUA), I.V. Stalin (URSS) şi Winston Churchill (Marea Britanie). La conferinţă au participat, de asemenea, miniştrii de externe, experţi militari şi civili, funcţionari.

''Întâlnirile celor trei lideri ai Naţiunilor Unite de la Teheran (1943) şi Ialta (februarie 1945) au constituit succese de mare prestigiu ale diplomaţiei Aliaţilor pe drumul înfrângerii principalelor puteri ale Axei, Germania şi Japonia. Ele au fost continuate de conferinţa de la San Francisco (aprilie-iunie 1945) şi apoi de capitularea necondiţionată a Germaniei. Dar aceste mari şi decisive acţiuni politico-militare se cereau continuate, iar hotărârile lor definitivate pentru a asigura popoarelor lumii pacea şi securitatea generală pe o perioadă cât mai lungă. În acest sens delegaţiile celor trei mari puteri conduse de Harry Truman, I.V. Stalin şi Winston Churchill se vor întâlni la Potsdam, pentru ca pe ruinele celui de-al doilea război mondial să încerce reconstruirea lumii noi pe baza principiilor libertăţii, suveranităţii şi independenţei naţiunilor, făcând, totodată, imposibilă renaşterea militarismului german şi a imperialismului japonez", se arată în lucrarea "Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)", autor Leonida Loghin (Editura Politică, Bucureşti, 1989).

Conferinţa de la Potsdam a avut în vedere stabilirea unui punct de vedere comun referitor la ţările europene, anume privitor la organizarea postbelică a acestora, precum şi viitoarele tratate de pace cu ţările foste aliate ale Germaniei hitleriste (Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda). În această perioadă a sfârşitului de război apăruseră însă numeroase divergenţe între reprezentanţii celor trei mari puteri în probleme care priveau Polonia, Austria, Italia, Spania, Iugoslavia ş.a.

În dimineaţa zilei de 16 iulie 1945 participanţii la conferinţă se adunaseră la Babelsberg-Potsdam. Conferinţa şi-a deschis lucrările a doua zi, la 17 iulie, în palatul Cecilienhof din Potsdam.

Formarea unui "Consiliu al miniştrilor de externe" a constituit obiectul primei întâlniri din 17 iulie. Preşedintele american Harry Truman a prezentat memorandumul guvernului său privind înfiinţarea acestui organism în care să intre reprezentanţii URSS, SUA, Marii Britanii, Chinei şi Franţei. "Acest organism, care trebuia să îşi înceapă lucrările la puţin timp după conferinţa de la Potsdam, urma să pregătească tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria şi Finlanda, să rezolve problemele teritoriale neclarificate şi altele, după care să organizeze conferinţa generală pentru pace" ("Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)", autor Leonida Loghin). La întâlnirea miniştrilor de externe din 23 iulie 1945 a fost definitivat textul cu privire la constituirea Consiliului miniştrilor de externe.

"Problema germană" a constituit unul dintre punctele esenţiale ale dezbaterilor. Secretarul de stat american James F. Byrnes a prezentat principiile politice şi economice care urma să fie aplicate Germaniei în prima perioadă a jurisdicţiei Comisiei interaliate de control. Astfel, principalele principii politice vizau dezarmarea şi denazificarea Germaniei, lichidarea Partidului naţional-socialist şi a tuturor organizaţiilor naziste, lichidarea totală a industriei de război germane, pregătirea Germaniei pentru reorganizarea unei vieţi politice democratice, asigurându-se activitatea partidelor şi organizaţiilor democratice etc. Ca principii economice, memorandumul american prevedea descentralizarea economiei germane şi punerea ei sub supravegherea Comisiei interaliate de control, precum şi dirijarea economiei pentru producerea materialelor necesare asigurării reparaţiilor etc. "Memorandumul american, căruia i s-a adăugat la 18 iulie şi cel britanic, a constituit o bună bază de dezbateri, ceea ce a permis ca principiile politice şi economice să fie aprobate de şefii de delegaţii cu unele amendamente", se arată în lucrarea citată.

Conferinţa de la Potsdam a fost preocupată, de asemenea, de încheierea tratatelor de pace cu unele ţări foste aliate Germaniei naziste - Italia, România, Bulgaria, Ungaria şi Finlanda - şi admiterea lor, după aceea, în Organizaţia Naţiunilor Unite.

Un element semnificativ al conferinţei de la Potsdam l-a constituit "problema Japoniei", a încheierii războiului cu această ţară. La 26 iulie 1945, SUA, URSS şi Marea Britanie au adoptat o Declaraţie în care se cerea Japoniei să capituleze fără condiţii. Conferinţa a mai dezbătut, între altele, "regimul apelor internaţionale" precum şi "problema Spaniei franchiste".

Deşi în delegaţiile de la Potsdam se aflau un număr mai mare sau mai mic de mareşali, generali şi alte categorii de specialişti militari, problematica militară a fost puţin abordată. S-a ţinut o singură întrunire a şefilor de state majore, la 26 iulie, în palatul Cecilienhof, prilej cu care au fost analizate măsurile care se impuneau pentru înfrângerea cât mai repede a Japoniei şi intrarea URSS în război.

La 1 august 1945, comisiile numite la 25 iulie pentru definitivarea protocolului şi comunicatului conferinţei de la Potsdam şi-au încheiat misiunea. În aceeaşi zi, cele trei delegaţii s-au întrunit în ultima lor şedinţă, iar participanţii au semnat comunicatul şi protocolul final al conferinţei. "Odată cu semnăturile puse pe documentele Conferinţei de la Potsdam, marile conferinţe internaţionale desfăşurate de-a lungul celor 2.194 de zile cât a durat cea de-a doua mare conflagraţie a secolului al XX-lea au luat sfârşit". ("Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)", autor Leonida Loghin) AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Anda Badea)