Congresul Statelor Unite ale Americii, prin votul din 16 iulie 1790, a adoptat legea care a permis preşedintelui George Washington (1789-1797) să selecteze un loc pentru capitala naţională, de-a lungul râului Potomac, şi să numească trei comisari care să supravegheze dezvoltarea acesteia, notează http://www.dchistory.org/.

Între 1776 şi 1800, Congresul american s-a întâlnit în mai multe locuri. Philadelphia a servit drept ultimă capitală pentru perioada 1790-1800. Amplasarea sediului permanent al guvernului federal a fost o problemă controversată care i-a împărţit pe americani timp de mai mulţi ani. Au fost sugerate diverse posibilităţi şi multe compromisuri au fost făcute până când, în sfârşit, la 16 iulie 1790, Congresul a adoptat legea prin care a fost ales locul fondării capitalei naţionale, notează acelaşi site.

Într-o proclamaţie emisă la 24 ianuarie 1791, preşedintele George Washington a anunţat amplasarea permanentă a noii capitale, o suprafaţă de pământ la confluenţa râurilor Potomac şi Anacostia, care va deveni în cele din urmă Districtul Columbia, potrivit https://guides.loc.gov/.

Arhitectul Pierre Charles L'Enfant (1754-1825) a fost însărcinat cu proiectarea capitalei, având viziunea unui oraş îndrăzneţ şi modern, cu bulevarde grandioase şi spaţii ceremoniale care aminteau de o altă mare capitală mondială, Parisul natal al lui L'Enfant. El a planificat un sistem gen reţea, centrul fiind reprezentat de clădirea Capitol. Pentru prima dată în istorie, un oraş a fost înălţat exclusiv cu destinaţia de capitală.

La scurt timp după ce proprietarii terenurilor selectate pentru capitală, ce aparţineau statelor Maryland şi Virginia, şi-au transferat proprietatea către guvern, preşedintele Washington a început să se refere la oraşul nou creat drept "Oraşul Federal". La o şedinţă din 9 septembrie 1791, comisarii au convenit că "districtul federal se va numit 'Teritoriul Columbia' iar oraşul federal 'oraşul Washington'''. Termenul "district" era mai popular decât "teritoriu", înlocuindu-l oficial la constituirea noii capitale în 1871. Numele "Washington" a fost ales de comisari pentru a-l onora pe preşedinte. "Columbia", o formă feminină a numelui "Columb", a fost popularizată drept nume pentru America în poeziile şi cântecele patriotice de după Războiul de Independenţă. Termenul a idealizat calităţile Americii ca ţară a libertăţii, potrivit http://www.dchistory.org/.

Designul steagului Districtului Columbia a fost aprobat în 1938. El conţine trei stele roşii deasupra a două benzi orizontale roşii pe un fond alb. Reprezentarea a fost luată de pe stema familiei lui George Washington, care a apărut pe una dintre cele mai vechi hărţi ale districtului în 1792.

În timpul Războiului din 1812, Washington D.C. a fost ocupat de armata engleză. În 1814, englezii au incendiat mai multe clădiri federale, între care Casa Albă (ridicată între 1792-1817, cu completări ulterioare, reşedinţă a preşedintelui SUA), Capitoliul (construit între 1793-1829, sediul Congresului) şi Biblioteca Congresului (1800), dar şi clădiri de locuit. Ulterior, Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al SUA (1801-1809), a refăcut colecţia bibliotecii vânzând întreaga sa bibliotecă pentru 23.950 de dolari în 1815, potrivit https://washington.org/ şi "Enciclopediei Statelor Lumii" (Editura Meronia, 2016).

În 1847, porţiunea oraşului care a aparţinut iniţial Virginiei a fost retrocedată, după ce alegătorii din Alexandria au ales să părăsească D.C., văzând că au fost lăsaţi în afara dezvoltării ce luase avânt de cealaltă parte a râului. Se mai pot observa, şi astăzi, câteva pietre originale de hotar.

Oraşul a crescut ca mărime în urma Războiului Civil (1861-1865). Sclavii aflaţi la Washington au fost emancipaţi la 16 aprilie 1862, cu nouă luni înainte de Proclamaţia de emancipare şi, prin urmare, a devenit un punct central al sclavilor eliberaţi. Washington D.C. a rămas, în continuare, casa unei populaţii afro-americane semnificative şi vibrante, inclusiv a aboliţionistului Frederick Douglass. O armată substanţială a fost înfiinţată tocmai pentru a proteja capitala în timpul războiului, iar guvernul federal a crescut în jurul acestei administraţii, notează https://washington.org/.

Washingtonul de după război a cunoscut o extindere substanţială, absorbind în cele din urmă Georgetown şi zonele rurale înconjurătoare dincolo de planurile iniţiale ale lui L'Enfant. Limita iniţială a oraşului Washington era Florida Avenue, denumită iniţial Boundary Street. Primele cartiere au fost cele care au crescut în jurul Capitoliului (Hill Capitol), Center Market (Downtown) şi Casa Albă (Piaţa Lafayette). Extinderea liniilor de tramvai la mijlocul secolului al XIX-lea a stimulat crearea de noi suburbii.

În 1901, prin realizarea Planului McMillan, oraşul şi-a propus să completeze pe deplin proiectele originale ale arhitectului de origine franceză. Acesta a inclus o reproiectare şi o extindere a National Mall, astăzi bijuteria oraşului. Oraşul a continuat să se extindă şi să se dezvolte de-a lungul secolului al XX-lea, deşi a trecut prin revolte şi tulburări civile în anii '60 -'70, iar mulţi locuitori au părăsit zonele interioare ale oraşului pentru suburbii. Astăzi, aceste zone din centrul oraşului sunt supuse unei renaşteri urbane şi multe persoane se mută din nou în Washington.

Deşi capitală, locuitorii din Washington nu au avut de la început o autonomie deplină. Reprezentarea în Congres era limitată la un delegat fără vot în Camera Reprezentanţilor şi la un senator din umbră. În 1964, locuitorilor li s-a permis să voteze pentru prima dată la alegerile prezidenţiale; abia în 1973 oraşul şi-a ales propriul primar, potrivit https://washington.org/.

După mai bine de 200 de ani, Washington D.C. s-a dezvoltat ca un oraş complex, stratificat, cu un caracter distinctiv: un oraş pentru localnici dar şi un centru politic internaţional şi un loc uimitor de vizitat. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Roxana Losneanu, editor online: Adrian Dădârlat)