DOCUMENTAR: Fosta mare atletă Maricica Puică împlineşte 70 de ani (29 iulie)
Maricica Puică (numele dinaintea căsătoriei - Luca) s-a născut la 29 iulie 1950, la Iaşi. A început să practice atletismul la vârsta de 15 ani, după ce a fost descoperită la un cros pentru elevi, în 1965, de profesorul Ion Puică, cel care ulterior i-a devenit antrenor şi soţ.
Deţine zece recorduri naţionale: două la 1.500 m, şase la 3.000 m, două la 5.000 m şi patru la 3.000 m sală. În 1968, a fost selecţionată în echipa naţională, cu care aduce prima medalie la Crosul Balcanic organizat în Turcia, pentru ca în 1978 să obţină prima medalie de aur la Campionatele Mondiale de cros cu echipa şi medalie de bronz la individual (Glasgow), potrivit lucrării "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România", vol. 1 (Editura Aramis, 2002). În 1979 a absolvit Şcoala de antrenori.
În 1982, a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de Cross Country de la Roma, performanţă pe care a reeditat-o în 1984, la competiţia similară de la New York, scrie site-ul cosr.ro.

Foto: (c) RADU CONSTANTINESCU/ Arhiva istorică AGERPRES
Maricica Puică, atletă, 1982
Probele care i-au dat satisfacţie au fost cele de semifond -1.500 şi 3.000 m, în care a avut mai multe recorduri. La JO din 1984 de la Los Angeles, a cucerit două medalii (aur la 3.000 m şi bronz la 1.500 m), la Campionatele Mondiale de sală din 1987 (Indianapolis) - medalie de bronz la 3.000 m, la Campionatele Europene din 1982 (Atena), la cel din 1982 de sală (Milano) şi la cel din 1986 (Stuttgart) - medalii de argint la 3.000 m; la Jocurile Mondiale Universitare de la Sofia - medalie de argint la 1.500 m.
Rezultatul de la JO din 1984 (Los Angeles) a reprezentat primul titlul olimpic al probei de 3.000 m pentru femei din istoria Jocurilor Olimpice. Maricica Puică a câştigat cursa de 3.000 m cu timpul 8:35.96, care a reprezentat un record olimpic. La aceeaşi ediţie a JO, la proba de 1.500 m a fost devansată de italianca Gabriella Dorio şi de coechipiera sa Doina Melinte, care şi-a adjudecat argintul.
Ultima medalie importantă a fost bronzul cucerit în 1988, la Campionatele Europene de sală de la Haga (Olanda), în proba de 3.000 m. Este Maestră a sportului (1971) şi Maestră emerită a sportului (1982), precizează site-ul www.fra.ro.

Foto: (c) ILIE BUMBAC / Arhiva istorică AGERPRES
Cele 25 de medalii de aur, 21 de argint şi una de bronz obţinute la Campionate Naţionale, balcaniade, Jocuri Mondiale Universitare, Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale (de cros) şi la Cupa Europei o recomandă ca pe o atletă de excepţie. A avut 55 de selecţii în echipa naţională, de trei ori în reprezentativa Europei la Cupa Mondială, activitate care a determinat-o să parcurgă aproape 100.000 km în cei 21 ani de viaţă competiţională, scrie "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România".

Foto: (c) CATALIN BURLACU/ Ahiva istorică AGERPRES
La Gala Comitetului Olimpic Român din 2002, Maricica Puică a primit Premiul pentru întreaga carieră sportivă
S-a retras din activitatea competiţională la vârsta de 39 de ani, iar în perioada 1990-1993 a antrenat câţiva ani împreună cu soţul său, regretatul antrenor emerit, Ion Puică, în Spania, la Şcoala Baleară de Atletism din Palma de Mallorca.
Ca antrenoare la lotul naţional (1998-2000) a pregătit-o pe Violeta Beclea Szekely, care în respectiva perioadă a câştigat: o medalie de aur la Campionatele europene de sală (2000), două medalii de argint, la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) şi la Campionatele mondiale de sală (1999), dar şi o medalie de bronz, la Campionatele europene de sală (1998). Pentru activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute, Maricica Puică a fost distinsă cu titlul de Antrenor emerit.
"Am cunoscut-o pe Maricica Puică în anul 1980, când intram în lumea mare a atletismului, moment în care am devenit colege de grupă şi de antrenament. Eram junioară atunci, iar peste ani am realizat cât de norocoasă sunt să fiu în preajma atletei Maricica Puică şi să mă antrenez împreună cu aceasta. Maricica Puică a fost idolul şi modelul meu de atletă de la care am avut atât de multe de învăţat. Datorită ei am reuşi să urc spre marea performanţă şi să obţin medalii la nivel european, mondial şi olimpic, încercând mereu să-i calc pe urme", a mărturisit, pentru AGERPRES, Violeta Beclea Szekely.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/ AGERPRES FOTO
Maricica Puică şi Violeta Beclea Szekely la prima ediţie a "Crosului MAI", sub egida 'Sport, siguranţă şi încredere", 2006'
A fost Ambasador naţional pentru sport, toleranţă şi fair play la Consiliul Europei (1999-2004) şi membră a Comitetului Olimpic Român (1984-2004). Între distincţiile primite se numără Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a (1977), Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (2000) şi Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I (2004), precizează site-ul www.fra.ro.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Maricica Puică şi Octavian Morariu la încheierea mandatului de Ambasador naţional pentru sport, toleranţă şi fair play la Consiliul Europei, 2004
Deşi s-a retras de mulţi ani din activitatea competiţională, Maricica Puică nu a putut sta departe de competiţiile sportive, mai ales de cele legate de atletism. De fiecare dată când e solicitată sau are ocazia, se implică în activităţi sportive sau caritabile, care îmbină sportul cu umanitatea.
Sursa foto: cosr.ro
Din 2005, Maricica Puică este prezentă, an de an, la "Ziua Olimpică" de la Şirnea, judeţul Braşov, o manifestare organizată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) prin filiala Academiei Olimpice Române (AOR) Bucureşti.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Puică la Crosul Naţional 'Ziua Olimpică', 2011
"Dincolo de campioana olimpică, mondială şi europeană, recunoscută pe întreg mapamondul, Maricica Puică este un om bun şi sensibil care pune pasiune în tot ceea ce face, care empatizează cu nevoile şi suferinţele celor din jur, este omul care vibrează şi care arde la fel de frumos ca şi torţa olimpică. Alergătoarea cu plete blonde a fost, este şi rămâne un adevărat model pentru generaţiile următoare", a mai spus pentru AGERPRES Violeta Beclea Szekely.
În 2019, a fost prezentă şi a participat la organizarea primei ediţii a evenimentului caritabil "MARATOC - Maraton pe tocuri", prima ediţie. Evenimentul sportiv şi distractiv a avut ca scop final strângerea de fonduri destinate copiilor defavorizaţi de la Fundaţia "Nane" şi de la Fundaţia "Ajut un copil".

Sursa foto: Facebook.com
"Nu puteam să nu mă implic, pentru că maratonul este caritabil, mă bucur că a luat cineva iniţiativa, mereu particip la astfel de evenimente umanitare", a declarat în noiembrie 2019, pentru AGERPRES, Maricica Puică. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editori online: Anda Badea, Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează












