Săptămâna europeană 6-10 iulie 2020
Previziunile economice de vară ale Comisiei Europene, alegerea preşedintelui Eurogrupului, decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind încărcarea ilegală a filmelor pe YouTube, avertizările de călătorie emisie de Austria sau sondajul Eurobarometru pe tema "Cetăţenia UE şi democraţia" sunt o parte dintre evenimentele desfăşurate la nivelul instituţiilor UE în intervalul 6-10 iulie 2020.
Comisia Europeană (CE)
* Potrivit previziunilor economice de vară ale Comisiei Europene, publicate pe 7 iulie 2020, economia zonei euro va înregistra o contracţie de 8,7% în 2020 şi o creştere de 6,1% în 2021. Se preconizează că economia UE se va contracta cu 8,3% în 2020 şi va creşte cu 5,8% în 2021. Se anticipează, prin urmare, că în 2020 contracţia va fi semnificativ mai mare, de 7,7%, cifra estimată pentru zona euro, şi de 7,4%, cifra estimată pentru UE în ansamblul său în previziunile din primăvară. La rândul său, creşterea va fi în 2021 mai puţin solidă decât s-a previzionat în primăvară. Previziunile Comisiei se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluţia cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor şi a preţurilor produselor de bază, întemeiate pe informaţiile disponibile până la data de 26 iunie, scrie site-ul https://ec.europa.eu/.
* La 7 şi 8 iulie 2020, Comisia Europeană a aprobat acordarea unor ajutoare de stat de 150 mil. euro (Austria), de 6,2 mld. euro (Italia) şi de 500 mld. euro (Germania), prin Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat care permite statelor membre să ofere mai mult sprijin economiei în contextul epidemiei de COVID-19. Cadrul temporar a fost adoptat de către Comisie pe 19 martie 2020 şi a fost ajustat de mai multe ori. Acest instrument financiar cuprinde granturi directe, avantaje fiscale selective şi plăţi în avans; garanţii de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderi de la bănci; împrumuturi publice subvenţionate pentru întreprinderi; garanţii pentru băncile care direcţionează ajutorul de stat către economia reală; asigurarea creditelor la export pe termen scurt, conform site-ului Comisiei.
Consiliul Uniunii Europene
* Este "ruşinos" că Uniunea Europeană încă nu a găsit o soluţie pentru preluarea solicitanţilor de azil, la cinci ani după criza migraţiei, a precizat, la 7 iulie 2020, ministrul german de interne Horst Seehofer, în cadrul în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de interne din UE, desfăşurată prin videoconferinţă. "Pe termen lung, nu putem lăsa Italia, Malta, Grecia sau Spania să se ocupe singure de această problemă", a subliniat ministrul, insistând că "foarte multe state membre refuză să se implice".
În septembrie 2019, Germania, Franţa, Italia şi Malta au căzut de acord asupra unui mecanism temporar, bazat pe voluntariat, de repartizare a migranţilor salvaţi pe mare. Doar alte câteva state, cum sunt Portugalia, Luxemburg şi Irlanda, s-au alăturat însă acestei iniţiative.
Comisia Europeană urmează să prezinte în septembrie o propunere de reformă a politicii cu privire la migraţie şi azil în UE, amânată până acum în repetate rânduri.
Parlamentul European (PE)
* Au continuat audierile miniştrilor germani în cadrul comisiilor de specialitate din Parlamentul European, în cadrul primei runde de audieri din intervalul 3-16 iulie, în contextul deţinerii de către Germania a preşedinţiei UE (iul. - dec. 2020). În cadrul audierilor, miniştrii prezintă priorităţile preşedinţiei germane. Germania a preluat preşedinţia Consiliului UE de la Croaţia, la 1 iulie 2020, conform https://www.europarl.europa.eu/.
* Parlamentul European a solicitat, la 9 iulie 2020, în dezbaterea privind viitoarea strategie UE în domeniul sănătăţii publice, instrumente mai puternice, pentru a face faţă urgenţelor în domeniul sănătăţii. Astfel, mai mulţi eurodeputaţi au menţionat că un rol mai important al UE în domeniul sănătăţii publice trebuie să includă măsuri de abordare a penuriei de medicamente şi de echipamente de protecţie accesibile ca preţ, precum şi sprijin pentru cercetare, informează site-ul PE.
* Parlamentul susţine regulile revizuite pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale şoferilor şi pentru a opri denaturarea concurenţei în transportul rutier, aprobând, la 8 iulie 2020, toate cele trei acte legislative, fără amendamente, în forma adoptată de miniştrii UE în aprilie 2020. Acordul politic cu Consiliul asupra condiţiilor de muncă a fost încheiat în decembrie 2019. Regulile adoptate vor intra în vigoare în săptămânile ce urmează, după publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit https://www.europarl.europa.eu/.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)
Platforma YouTube a Google nu este obligată să predea adrese de e-mail sau de IP ale utilizatorilor care încarcă filme ilegal, a stabilit Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, la 9 iulie 202, precizând că trebuie să existe un echilibru între protejarea datelor şi drepturile de autor, potrivit agenţiei Reuters. Cazul a ajuns în faţa CJUE după ce o instanţă din Germania a solicitat o recomandare în legătură cu ceea ce trebuie să facă platformele video pentru a combate pirateria de filme într-un caz legat de distribuitorul german Constantin Film Verleih. Compania, care a avut drepturile de distribuţie în Germania ale unor filme ca "Scary Movie 5" şi "Parker", a cerut YouTube şi Google să ofere adresele de e-mail, numerele de telefon şi adresele de IP ale utilizatorilor care au urcat aceste filme ilegal pe YouTube în 2013 şi 2014.
Eurogrupul
* La 9 iulie 202, ministrul irlandez de finanţe, Paschal Donohoe, a fost ales preşedinte al Eurogrupului. Noul preşedinte îi succede lui Mario Centeno (Portugalia), al treilea preşedinte permanent al Eurogrupului, care a fost ales în această funcţie în decembrie 2017. Mandatul preşedintelui acestui organism este de doi ani şi jumătate. Eurogrupul este un organism informal în cadrul căruia miniştrii din statele membre care fac parte din zona euro discută aspecte legate de responsabilităţile lor comune în ceea ce priveşte moneda euro.
Schengen
* Austria a emis, la 8 iulie 2020, avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat, în aceeaşi zi, guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, conform Reuters. Măsura presupune că orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ la COVID-19. Decizia a fost luată şi după ce peste 3.000 de persoane din provincia Austria Superioară, ce are graniţe cu Germania şi Republica Cehă, au fost plasate în carantină pentru a limita răspândirea COVID-19. În centrul acestui focar se află un grup de 180 de cazuri legate de o biserică din oraşul Linz cu mulţi enoriaşi români.
În ultimele săptămâni în Austria au fost detectate aproximativ 170 de cazuri de COVID-19 având legătură cu o ţară străină, cea mai mare parte cu ''Balcanii'', a precizat cancelarul austriac Sebastian Kurz, în aceeaşi zi.
* Finlanda a anunţat, la 8 iulie 2020, redeschiderea frontierelor sale pentru călătorii din 17 state cu rată mică de infectare cu noul coronavirus. Lista cuprinde ţări care au avut o rată de infectare mai mică de 8 la 100.000 în cursul ultimelor 14 zile şi nu include Franţa şi Luxemburgul, notează agenţia France Presse.
Brexit
* Cancelarul Angela Merkel a declarat, în cadrul unei alocuţiuni rostite în plenul Parlamentului European din 8 iulie 2020, că Germania va continua să facă eforturi pentru încheierea unui nou acord de parteneriat cu Marea Britanie până la sfârşitul anului, dar Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească pentru o rupere bruscă a legăturilor din 2021. "Progresele din negocieri au fost până acum reduse, ca să mă exprim diplomatic", a spus cancelarul german, în contextul în care ţara sa a preluat în iulie 2020 preşedinţia semestrială a Consiliului UE, conform Reuters.
La rândul său, într-o rezoluţie adoptată, la 9 iulie, PE a luat act de rezultatele actuale ale negocierilor dintre UE şi Regatul Unit privind un nou parteneriat şi şi-a exprimat regretul că persistă divergenţe substanţiale între părţi. "Uniunea Europeană consideră că este inacceptabil că Regatul Unit alege selectiv anumite politici şi că cere insistent să aibă acces la piaţa internă", se mai precizează în textul rezoluţie, notează site-ul https://www.europarl.europa.eu/.
Eurobarometru
* Un nou sondaj Eurobarometru pe tema "Cetăţenia UE şi democraţia", ale cărui rezultate au fost publicate de Comisia Europeană, la 9 iulie 2020, arată că marea majoritate a europenilor (91%) cunoaşte noţiunea de "cetăţean al Uniunii Europene". Potrivit sondajului, mai mult de şase europeni din zece (65%) cunosc noţiunea de "cetăţenie a Uniunii" şi ştiu ce presupune, în timp ce aproape unul din trei (26%) a auzit despre ea. Cetăţenii sunt sensibilizaţi mai ales în legătură cu dreptul de a depune o plângere la instituţiile Uniunii Europene (89%), cu dreptul de şedere în orice stat membru al UE (85%) şi cu dreptul de a fi tratat în acelaşi mod ca un cetăţean al statului membru respectiv (81%), atunci când se află într-un alt stat membru. Deşi procentul europenilor care ştiu ce au de făcut în cazul în care drepturile lor de cetăţeni ai UE nu sunt respectate creşte constant, numai 37% dintre europeni consideră că sunt bine informaţi, ceea ce reprezintă o creştere cu 11 procente faţă de proporţia de 26%, înregistrată în 2015. În fine, 92% dintre respondenţi au declarat că dacă s-ar afla într-un stat din afara UE, în care ţara lor nu dispune de consulat sau ambasadă, şi ar avea nevoie de ajutor, ar solicita sprijin din partea unei delegaţii UE, informează Comisia Europeană la 9 iulie pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează












