20 iunie - Ziua mondială a refugiatului (ONU)
Ziua mondială a refugiatului (World Refugee Day) este marcată în fiecare an la 20 iunie, potrivit Rezoluţiei 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 4 decembrie 2000.
În 2020, această zi este marcată sub sloganul ''Everyone can make a difference. Every action counts'', indică site-ul https://www.unhcr.org/. Marcăm această Zi mondială a refugiatului în mijlocul unei schimbări sociale dramatice. O pandemie ne-a testat rezistenţa şi a evidenţiat inegalităţi sistematice. De asemenea, ne-a conectat în noi moduri şi ne-a reînnoit motivaţia de a acţiona pentru egalitate. În timpul pandemiei de COVID, celebrăm refugiaţii care se află în prima linie de luptă împotriva acestei pandemii, gazdele lor şi pe voluntarii care îi sprijină. Nu contează cine eşti sau de unde vii, fiecare dintre noi poate face diferenţa, fiecare acţiune contează, arată site-ul amintit.
La 3 iunie 2020, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a cerut protejarea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate, susţinând că aceste categorii sunt afectate în mod special în timpul pandemiei de COVID-19. Într-un mesaj video, Guterres a spus că refugiaţii şi persoanele strămutate se confruntă cu o criză sanitară, întrucât în multe cazuri aceşti oameni trăiesc în condiţii de supraaglomerare şi nu dispun de mijloace de a se proteja de noul coronavirus.
Această zi aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor, contribuind la mobilizarea voinţei politice şi resurselor astfel încât refugiaţii să poată nu numai să supravieţuiască, ci şi să prospere. În vreme ce este important să protejăm şi să îmbunătăţim viaţa refugiaţilor în fiecare zi, zile internaţionale precum Ziua mondială a refugiatului ajută la concentrarea atenţiei globale asupra situaţiei celor care fug din faţa conflictelor sau de persecuţie. Multe activităţi desfăşurate de Ziua mondială a refugiaţilor creează oportunităţi pentru a veni în sprijinul refugiaţilor.
Ziua mondială a refugiatului a fost marcată la nivel mondial pentru prima dată la 20 iunie 2001, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a Convenţiei privind statutul refugiaţilor din 1951. Iniţial a fost cunoscută ca Ziua refugiaţilor din Africa, înainte ca Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să o desemneze oficial ca zi internaţională în decembrie 2000.
La 28 iulie 1951 o conferinţă specială ONU a aprobat Convenţia privind statutul refugiaţilor. Convenţia din 1951 este documentul juridic fundamental pentru protecţia internaţională a refugiaţilor, se arată pe site-ul https://www.unhcr.org/.
Potrivit ONU, Oficiul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), cunoscut şi ca Agenţia ONU pentru Refugiaţi, înfiinţat în 14 decembrie 1950 de către Adunarea Generală a ONU, este mandatat să conducă şi să coordoneze acţiunile internaţionale pentru protejarea refugiaţilor şi pentru soluţionarea problemelor pe care aceştia le au.
Obiectivul principal al UNHCR este de a proteja drepturile şi bunăstarea refugiaţilor. UNHCR are în vedere ca toată lumea să îşi poată exercita dreptul de a solicita azil şi de a găsi refugiu în alt stat, cu opţiunea de a se întoarce acasă în mod voluntar, de a se integra pe plan local sau de a se reinstala într-o ţară terţă. De asemenea, UNHCR are mandat pentru ajutorul persoanelor apatride.
România este stat parte la toate instrumentele juridice internaţionale care guvernează activitatea UNHCR, respectiv Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951 şi Protocolul adiţional din 1967, Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe (MAE), www.mae.ro. Relaţia de parteneriat cu UNHCR a fost consolidată prin încheierea, la 2 martie 2011, a unui Acord-cadru de cooperare bilaterală, care oferă predictibilitate contribuţiilor naţionale la bugetul agenţiei ONU, menţionează MAE.
În fiecare an, Ziua mondială a refugiatului este marcată prin diverse evenimente, în multe ţări de pe glob, în sprijinul refugiaţilor. Aceste activităţi sunt coordonate sau îi implică chiar pe refugiaţi, sau oficiali guvernamentali, comunităţile-gazdă, companii, celebrităţi, elevi, publicul larg etc. Din cauza pandemiei provocate de coronavirus şi a restricţiilor privind adunări mari de oameni, în acest an multe activităţi s-au mutat în mediul online.
Anul acesta, Ziua mondială a refugiatului va fi marcată la Timişoara, la 20 iunie, printr-o nouă ediţie a "Refugee Art Festival" (TRAF - ItheMigrant2020), care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg fenomenul migraţiei din România. Timişoara Refugee Art Festival este un eveniment cu şi despre refugiaţi, lansat în anul 2017, la Timişoara, şi care devine anul acesta TRAF - ItheMigrant, respectiv un festival care vorbeşte şi despre migranţii care locuiesc în România. Ediţia din acest an a evenimentului va avea loc online şi va fi despre toleranţă, acceptare şi interculturalitate.
În 2019, conform Inspectoratului General pentru Imigrări, în România erau înregistrate 3.880 de persoane cu un statut de protecţie, din care 1.550 aveau statut de refugiat, iar 2.330 de persoane beneficiau de statut de protecţie. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Mariana Zbora-Ciurel; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Explicaţie foto din deschidere: Un grup de persoane se îndreaptă spre intrarea Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, Timişoara, 16 septembrie 2015
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












