"Magna Carta Libertatum" este văzută drept unul dintre cele mai influente documente legale din istoria britanică. Lordul Denning (1899-1999), un eminent judecător britanic, l-a numit "cel mai mare document constituţional din toate timpurile - fundamentul libertăţii individului împotriva autorităţii arbitrare a unui conducător". Cu toate acestea, concepţia sa iniţială nu a fost nici pe departe un succes, potrivit https://www.historic-uk.com/.

În 1199, după moartea regelui Richard Inimă de Leu, fratele său Ioan (1199-1216) a preluat tronul Angliei. Creşterea impozitelor, excomunicarea regelui de către Papa Inocenţiu al III-lea în 1209 şi încercările sale nereuşite şi costisitoare de a-şi recăpăta imperiul în nordul Franţei l-au făcut pe Ioan să fie nepopular printre supuşii săi. În timp ce Ioan a reuşit să-şi repare relaţia cu Papa în 1213, încercarea sa eşuată de a-l învinge pe Filip al II-lea al Franţei în 1214 şi strategiile sale fiscale nepopulare au dus la o răscoală a baronilor, cavalerilor şi orăşenilor în 1215.

Spre deosebire de răscoalele anterioare, baronii nu aveau un succesor clar pentru a revendica tronul. După dispariţia misterioasă a prinţului Arthur, duce de Bretania, nepotul lui Ioan, fiul fratelui său Geoffrey (se crede că ar fi fost ucis de Ioan în încercarea de a păstra tronul), singura alternativă a fost prinţul Louis al Franţei. Cu toate acestea, naţionalitatea lui Louis (Franţa şi Anglia se confruntaseră timp de treizeci de ani) şi legătura sa slabă cu tronul, ca soţ al nepoatei lui Ioan, i-au scăzut şi mai mult şansele.

Negocierile au avut loc de-a lungul primelor şase luni ale anului 1215, dar abia la 10 iunie, sub presiunea nobililor susţinuţi de prinţul Louis şi de regele scoţian Alexandru al II-lea, regele a fost convins să îşi aplice sigiliul pe "articolele baronilor", în care şi-au expus nemulţumirile şi şi-au statuat drepturile şi privilegiile.

Acest moment semnificativ, când pentru prima dată un monarh a fost convins să renunţe la o mare parte din autoritatea sa, a avut loc la Runnymede, o pajişte de pe malul Tamisei, lângă Windsor, la 15 iunie. La rândul lor, baronii şi-au reînnoit jurământul de loialitate faţă de rege la 19 iunie 1215. Documentul oficial care a fost întocmit de cancelaria regală şi înregistrat la 15 iulie, a devenit prima versiune a Cartei Magna. Printre cele 63 de clauze ale actului, scris în limba latină, se numărau paragrafe care stipulau libertatea bisericii, reformarea legii şi justiţiei, limitarea autorităţii regale, care era trecută sub controlul marii nobilimi şi garantarea de privilegii pentru participanţii la răscoală, după cum arată site-ul oficial al Bibliotecii naţionale www.bl.uk.

Chiar dacă Carta Magna era privită ca mijloc de reconciliere, exista încă o mare neîncredere din partea ambelor părţi. Baronii voiau să-l vadă pe Ioan părăsind tronul. La rândul său, Ioan a renunţat la o parte importantă a documentului, respectiv clauza 61, imediat ce baronii au părăsit Londra. Clauza spunea că un comitet de baroni avea capacitatea de a-l răsturna pe rege în cazul în care ar sfida, în orice moment, Carta. Ioan a recunoscut ameninţarea pe care aceasta o prezenta şi a avut sprijinul complet al Papei în respingerea acestei clauzei, deoarece potrivit acestuia clauza punea în discuţie autoritatea nu numai a regelui, ci şi a Bisericii.

Simţind că se îndreaptă spre un eşec, baronii au schimbat imediat abordarea şi au reluat rebeliunea în vederea înlocuirii monarhului cu prinţul Louis al Franţei, aruncând Anglia în războiul civil, cunoscut sub numele de Primul război al baronilor. Aşadar, ca mijloc de promovare a păcii, Carta Magna a fost un eşec. Abia după moartea lui Ioan, la 19 octombrie 1216, provocată de dizenterie, în urma unui asediu în estul Angliei, prevederile Cartei Magna au început să îşi facă efectul.

În urma rupturii dintre Louis şi baronii englezi, susţinătorii fiului şi moştenitorului lui Ioan, Henric al III-lea, au reuşit să obţină o victorie asupra baronilor în urma bătăliilor de la Lincoln şi Dover în 1217. Magna Carta a fost restabilită de cavalerul William Marshall, protector al lui Henry, fiind numită Carta Libertăţilor. Această versiune a fost modificată fiind incluse doar 42 de clauze.

În 1227, Henric al III-lea a reeditat o versiune mai scurtă a Cartei Magna, care a devenit, mai târziu, parte a sistemului de legi englez. Henric a decretat că toate privilegiile viitoare trebuie să fie emise sub sigiliul Regelui, iar între secolele XIII şi XV se spune că Carta Magna a fost reconfirmată între 32 şi 45 de ori, ultima dată de Henric al VI-lea, în 1423.

Cu toate acestea, în perioada Tudorilor, Magna Carta şi-a pierdut locul ca parte centrală a politicii engleze. Acest lucru s-a datorat parţial Parlamentului nou înfiinţat, dar şi faptului că oamenii au început să recunoască faptul că acest document reeditat în timpul domniei lui Henric al III-lea, la care s-au adăugat modificările ulterioare ale lui Edward I (versiunea lui Edward din 1297 este versiunea Cartei Magna recunoscută, astăzi, de sistemul de legi englez), nu avea nimic în plus faţă de orice alt statut, cu privire la libertăţile şi limitările sale.

Abia în Războiul Civil englez, Magna Carta a început să reprezinte un simbol al libertăţii pentru cei care aspirau la o nouă viaţă şi a avut o influenţă majoră asupra Constituţiei Statelor Unite ale Americii şi mult mai târziu în fostele dominioane britanice din Australia, Noua Zeelandă, Canada, fosta Uniune a Africii de Sud şi Rhodesia de Sud (astăzi, Zimbabwe). Totuşi, până în 1969, aproape toate clauzele, cu excepţia a trei, au fost eliminate din legea Angliei şi a Ţării Galilor. Cele trei clauze ce decurg din Magna Carta din 1297, cu efecte şi astăzi, sunt: libertatea Bisericii engleze (clauza 1); "libertăţile străvechi" ale oraşului Londra (clauza 9, respectiv 13 din Carta de la 1215); dreptul individului în cadrul unui proces: "Niciun om liber nu poate fi arestat, nici întemniţat, nici privat de bunurile sale, nici scos în afara legii, exilat, în nici vreun fel distrus şi nici nu vom merge împotriva lui sau să trimitem împotriva sa, decât prin hotărârea legală a semenilor săi sau prin legea pământului (clauza 39)."

Doar patru copii din Carta de la 1215 au supravieţuit până în prezent. Două dintre acestea se află la Biblioteca Naţională, o copie este deţinută de Catedrala din Lincoln şi o alta de Catedrala din Salisbury. În 2015, cele patru copii au fost reunite şi expuse pentru prima dată la Camera Lorzilor, simbol al democraţiei, cu prilejul împlinirii a 800 de ani de la semnarea acestui important document, notează https://www.huffingtonpost.co.uk/. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu)

Sursa foto: Pontefract Castle (official)/Facebook.com