logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua mondială a părinţilor (ONU)

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială a părinţilor este aniversată la 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o are familia pentru creşterea şi educaţia copiilor. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a instituit această zi la 17 septembrie 2012, prin Rezoluţia 66/292, potrivit site-ului un.org.

În 2020, prin intermediul Zilei mondiale a părinţilor, ONU atrage atenţia asupra pericolelor pe care pandemia de COVID-19 le poate avea pentru părinţi şi, implicit, faţă de copiii aflaţi în grija acestora. Pentru că în cele mai multe ţări activitatea şcolară a fost suspendată, părinţii au trebuit să se îngrijească de cei mici pe tot parcursul zilei, în paralel cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu. De altă parte, pandemia a adus cu sine falimentarea multor activităţi economice şi creşterea şomajului sau, în cel mai bun caz, diminuarea veniturilor. În oricare dintre aceste scenarii, presiunea asupra părinţilor a crescut. De aceea, ONU accentuează, printre altele, nevoia creării de locuri de muncă flexibile, care să le permită părinţilor să se ocupe în mod optim atât de job, cât şi de copii, conform un.org.

Problemele ridicate de pandemie cresc şi mai mult atunci când ne referim la situaţia precară a părinţilor şi copiilor care trăiesc în ţări afectate de sărăcie extremă, conflict armat şi ale căror sisteme de sănătate sunt slabe sau aproape inexistente. Deşi igiena mâinilor este o armă-cheie împotriva COVID-19, trei miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces adecvat la apă sau săpun, conform datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), agenţie a ONU, şi de Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF).

Mai mult, Programul alimentar mondial al ONU (PAM) a evidenţiat că, în lunile martie şi aprilie 2020, peste 860 de milioane de copii şi tineri nu au mai mers la cursuri din cauza pandemiei. Din acest motiv, aproximativ 300 de milioane de copii din clase primare au fost privaţi de mesele şcolare de care ei depind. Continuă să fie afectaţi în special copiii din Africa, unde şcoala le asigură adesea singura lor masă pe zi.

***

Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinţilor înseamnă exprimarea preţuirii faţă de părinţii de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat faţă de copii şi pentru sacrificiile făcute pe tot parcursul vieţii, se subliniază în rezoluţia ONU. Decizia Adunării Generale a ONU de a marca o zi a părinţilor s-a întemeiat pe recunoaşterea rolului fundamental pe care tatăl şi mama îl au în viaţa copiilor lor, dar şi pe conştientizarea unor pericole la care aceştia sunt expuşi în societatea contemporană, a unor circumstanţe socio-economice care îi împiedică să îşi îndeplinească datoria pe care o au faţă de copii.

Totodată, potrivit paginii oficiale de internet dedicate de ONU acestei zile, Ziua mondială a părinţilor este un bun prilej pentru a reafirma importanţa avută de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Primele cinci puncte ale Agendei, conform www.mae.ro, sunt: fără sărăcie, adică eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context; foamete "zero", eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile; sănătate şi bunăstare, altfel spus, asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă; educaţie de calitate, împreună cu promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi; egalitate de gen, care presupune emanciparea tuturor femeilor şi fetelor. Este lesne de văzut cum punerea în practică a acestor deziderate nu poate avea decât efectele cele mai benefice asupra familiilor din întreaga lume.

România, alături de cele 193 state membre ale ONU, a adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă la Summit-ul istoric privind dezvoltarea, desfăşurat la New York, la 25-27 septembrie 2015.

***

Există şi anumite state care aniversează Ziua mondială a părinţilor la alte date calendaristice. De exemplu, în SUA, Ziua părinţilor este marcată, anual, în cea de-a patra duminică a lunii iulie, conform unei iniţiative a senatorului Trent Lott, din 1994, semnată de preşedintele de atunci, Bill Clinton. La rândul său, Republica Coreea celebrează Ziua părinţilor la 8 mai. Iniţial, la 8 mai 1956, a fost marcată Ziua mamei, însă după dezbateri legate de o eventuală Zi a tatălui, autorităţile sud-coreene au decis ca ziua de 8 mai să fie considerată a părinţilor începând cu anul 1973. În Filipine, Ziua părinţilor este prima zi de luni din decembrie. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 97

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#