logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR ÎN IMAGINI: Inundaţiile din 12-15 mai 1970 (partea a II-a)

Imagine din galeria Agerpres

 Inundaţiile din 1970 au produs "166 de victime omeneşti identificate şi 14 persoane dispărute; 85.000 de case inundate - dintre care 45.000 dărâmate sau grav avariate; 1.700 km de cale ferată, 40.000 de metri liniari de poduri şi podeţe, 10.000 km de linii de transport şi distribuţie a energiei electrice distruse sau avariate; peste 1 milion de hectare de teren agricol - dintre care 70.000 cultivate - acoperite de apele revărsate", se arată în volumul ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003). Pagubele economiei naţionale au depăşit suma de 10 miliarde de lei. 
    

Primul val de inundaţii, care s-a produs în perioada 12-15 mai 1970 şi a afectat 37 de judeţe ale ţării, dar şi situaţia dramatică prin care treceau ţara noastră şi locuitorii zonelor afectate de intemperii, au fost relatate în presa de la acea vreme în ample reportaje.

 

Inundaţii în oraşul Sighişoara, 14 mai 1970 / GHEORGHE AMUZA/ Arhiva istorică AGERPRES

 

Inundaţii în oraşul Sighişoara, 14 mai 1970 / GHEORGHE AMUZA/ Arhiva istorică AGERPRES
    

* Ziarul "Scânteia" din 14 mai 1970 scria: "Au fost inundate mari suprafeţe de teren şi unele localităţi, în special în nordul şi centrul Transilvaniei şi Moldovei, provocându-se pagube materiale întreprinderilor, unităţilor agricole şi cetăţenilor. O serie de căi de comunicaţie feroviare şi rutiere au fost blocate, ceea ce a dus la întreruperea circulaţiei şi izolarea unor localităţi din judeţele Mureş, Cluj, Maramureş, Suceava, Neamţ, Iaşi". 

 

Inundaţii în Alba Iulia, 15 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

Inundaţii în oraşul Baia Mare, 13 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

    

* Persoanele sinistrate din zonele afectate au fost salvate şi evacuate, foarte important fiind ajutorul militarilor în derularea acestor măsuri. "Se execută acţiuni energice pentru prevenirea şi diminuarea pagubelor, pentru evacuarea populaţiei şi încartiruirea cetăţenilor sinistraţi, pentru salvarea bunurilor materiale şi a animalelor. La aceste acţiuni participă zeci de mii de cetăţeni, o contribuţie deosebit de preţioasă fiind adusă de unităţile militare dislocate în acest scop, precum şi de formaţiunile gărzilor patriotice. (...) Sunt luate măsurile ce se impun pentru evitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor materiale. O atenţie deosebită trebuie acordată aprovizionării cu alimente şi cu tot ceea ce este necesar", scria ziarul "România liberă" în 14 mai 1970.

 

Inundaţii în judeţul Alba, 15 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

Inundaţii în judeţul Alba; evacuarea sinistraţilor cu barca, 15 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

* Tot cotidianul "România liberă" scria, în 15 mai 1970, despre acţiunile armatei, ale militarilor, de salvare a persoanelor aflate în pericol în urma revărsării râului Bistriţa. "Elicopterele, tancurile şi bărcile amfibii ale unităţilor noastre militare intervin cu promptitudine pentru a salva vieţi omeneşti şi bunuri materiale. Pe malurile Bistriţei, apele în creştere ale lacului de acumulare de la Bicaz au provocat calamităţi. La Piatra Şoimului continuă acţiunile de salvare a unui cioban şi a unui copil care au fost surprinşi de ape pe un grind, în mijlocul Bistriţei. Oamenii au improvizat o plută pentru a-i salva. (...) În localităţi din judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara, au fost evacuate populaţia, animalele şi diverse bunuri din localităţile care se prevăd a fi inundate. (...) Coloane de maşini şi trenuri speciale, avioane, au adus din ţară zeci de mii de tone de produse alimentare, materiale diverse şi medicamente". 

 

Inundaţii în judeţul Alba; evacuarea sinistraţilor cu barca, 15 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

Inundaţii în judeţul Alba; evacuarea sinistraţilor cu elicopterul, 15 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

La scurt timp după producerea inundaţiilor de proporţii din perioada 12-15 mai 1970, foarte multe persoane, din diverse zone ale ţării, au venit în ajutorul oamenilor care au avut de suferit în urma revărsării apelor. Cotidianul "România liberă" din 17 mai 1970 scria: "În sprijinul populaţiei sinistrate s-au angajat să contribuie colectivele de la Uzina de Construcţii metalice şi Maşini Agricole Bocşa, Uzina Oţelul Roşu, întreprinderile miniere de la Anina, Moldova Nouă, Oraviţa şi Bocşa, Uzina de Utilaj de Morărit Topleţ, Complexul C.F.R. şi Combinatul de Exploatarea şi Industrializarea Lemnului Caransebeş, Uzina de Ţevi din Roman, Combinatul de Materiale de Construcţii din Târgu Jiu, Uzina de Ţevi din Roman, şantierul Trustului de Construcţii-Montaj din Rovinari, care vor lucra suplimentar pentru ca banii din aceste ore lucrate să meargă către populaţia sinistrată. Şi din judeţul Suceava au venit ajutoare pentru persoanele sinistrate, de la angajaţii mai multor întreprinderi - Complexul de celuloză şi Hârtie, Combinatul de Exploatare şi Industrializare a Lemnului, Uzina de Reparaţii Auto, Fabrica de Tricotaje, Întreprinderea de Piese de Schimb şi alte Unităţi. De asemenea, o telegramă trimisă de echipajul Cargoului Timişoara, aflat în drum spre patrie, anunţă că marinarii au hotărât să vină în ajutorul sinistraţilor cedând o parte din salariul fiecărui membru al echipajului". 

  

Inundaţii în oraşul Sighişoara, 14 mai 1970 / GHEORGHE AMUZA/ Arhiva istorică AGERPRES

 

Inundaţii în judeţul Alba; evacuarea sinistraţilor cu elicopterul, 15 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

În 18 mai 1970, cotidianul "Scânteia" scria că "datele centralizate la Comisia centrală de apărare împotriva inundaţiilor arată că, în general, situaţia hidrologică a început să se amelioreze, cu excepţia unor zone în care apele râurilor continuă să prezinte încă niveluri ridicate". O zi mai târziu, în 19 mai 1970, aceeaşi publicaţie anunţa că a fost deschis, la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, un cont în care cetăţenii puteau depune bani în sprijinul celor ce au avut de suferit de pe urma inundaţiilor.

 

Inundaţii în oraşul Baia Mare, 13 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

 

Inundaţii în oraşul Baia Mare, 13 mai 1970 / ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES

    

* Ajutoare importante au venit şi din afara ţării, în sprijinul persoanelor sinistrate. "În perioada 12-19 mai, foarte multe state, organizaţii internaţionale, persoane şi firme de peste hotare, cetăţeni străini aflaţi la noi sprijină România pentru înlăturarea pagubelor provocate de inundaţii - Ambasada Franţei la Bucureşti, Camera Comunelor din Canada, guvernul Greciei şi Crucea Roşie din Grecia, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), UNESCO, Agenţia de Dezvoltare Internaţională (AID), firma elveţiană Inter-Sofex etc", scria ziarul "Scânteia" în 24 mai 1970.

    

AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactor Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu, Elena Bălan, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Explicaţie fotografie din deschidere: Inundaţii în oraşul Sighişoara, 14 mai 1970

Afisari: 1040

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#