10 Mai, zi de sărbătoare naţională
10 Mai este celebrată în România ca zi de sărbătoare naţională, fiind declarată astfel prin Legea nr. 103/2015.
Iniţiativa privind instituirea acestei sărbători a aparţinut senatorului PNL Puiu Haşotti, propunerea legislativă fiind respinsă de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, la 9 decembrie 2013. La 22 aprilie 2015 însă, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, Legea nr. 103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională fiind publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015. Potrivit prezentei legi, cu această ocazie, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.
Ziua de 10 Mai are o semnificaţie deosebită în istoria poporului român, potrivit site-ului www.familiaregala.ro, ea fiind sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul. De asemenea, aşa cum se arată şi în expunerea de motive a iniţiatorului acestei legi, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României, căci, cu toate că aceasta avusese loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, a doua zi, respectiv la 10/22 mai 1877, a fost promulgată de Carol I legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă.
Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, a determinat o acutizare a crizei politice din ţara noastră, între grupările opoziţiei existând mari frământări în legătură cu succesiunea la domnie. Raţiunile reactualizării problemei prinţului străin aveau drept obiectiv menţinerea stabilităţii interne, a coeziunii şi unităţii naţionale, consolidarea autonomiei şi pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenţei, pentru modernizarea statului. La 30 martie/17 aprilie 1866, Locotenenţa Domnească a dat publicităţii o "proclamaţie către popor", prin care recomanda alegerea printr-un plebiscit a principelui Carol Ludovic de Hohenzollern ca Domnitor al României, sub numele de Carol I. Plebiscitul s-a desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866, rezultatul confirmând, cu majoritate covârşitoare, alegerea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca Domnitor al României. La 10/22 mai 1866, acesta depune jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante, a Locotenenţei Domneşti şi Guvernului, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003). De numele domnitorului şi, apoi, al regelui Carol I (1866-1914) se leagă evenimente deosebite din viaţa şi istoria poporului român - adoptarea Constituţiei de la 1866 şi mai ales proclamarea şi câştigarea independenţei de stat a României.
Imediat după Războiul de Independenţă (1877-1878), un obiectiv central al guvernului român a fost recunoaşterea în plan extern a independenţei şi a transformărilor ce i-au urmat în statutul politic al ţării. Încă din toamna anului 1878, Carol I a luat titlul de Alteţă Regală, acesta fiindu-i recunoscut în anul următor. Acesta a fost un prim pas către modificarea statutului politic şi internaţional al ţării. La 10 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivităţile prilejuite de proclamarea regatului şi încoronarea domnitorului Carol I ca Rege al României. Preşedintele Parlamentului a înmânat, cu acest prilej, regelui Carol I şi reginei Elisabeta coroana făurită din oţelul unui tun capturat de la turci, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878).
Din 1866 şi până la momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.
După revenirea în ţară, Familia Regală a ales ziua de 10 Mai pentru organizarea petrecerii cunoscute sub numele de Garden Party în grădina Palatului Elisabeta din Bucureşti, marcând astfel această dată ca sărbătoare naţională şi ca zi de naştere a României moderne, se arată pe site-ul www.familiaregala.ro. Începând din 2010, timp de câţiva ani, petrecerea a fost găzduită de regele Mihai, acesta fiind ulterior reprezentat la eveniment de principesa moştenitoare Margareta şi de alţi membri ai Casei Regale. De asemenea, cu prilejul acestei zile, Casa Regală a organizat, de-a lungul timpului, o serie de evenimente publice, precum ceremonii cu depuneri de coroane, conferirea unor distincţii, concerte, Maratonul regal etc. În anul 2019, cu prilejul zilei de 10 Mai, Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu au depus o coroană de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, alte trei jerbe de flori în culorile roşu, galben şi albastru fiind depuse de principesa Elena şi de Alexander Philips Nixon, precum şi de principesele Sofia şi Maria. Ulterior, membrii Casei Regale au luat parte la tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, unde au primit numeroşi invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












