Ziua mondială a râsului
În prima duminică a lunii mai este celebrată, anual, Ziua mondială a râsului. În 2020, această zi este marcată la 3 mai.
Ziua mondială a râsului este iniţiativa medicului indian Madan Kataria, fondatorul mişcării ''Laughter Yoga'' ("Hasyayoga"), adică terapia prin râs. Kataria este şi autorul cărţii ''Laugh For No Reason'' (2002) ("Râzi fără motiv").
Tema zilei dedicată râsului din anul 2020 este "Nu râdem pentru că suntem fericiţi, ci suntem fericiţi pentru că râdem". Deşi unii ar putea considera că, în contextul pandemiei, o zi a râsului nu este cea mai potrivită, Madan Kataria ţine să îi contrazică: câteva minute dedicate râsului sunt cu atât mai necesare, date fiind actualele restricţii şi îngrijorări. Desigur, tradiţionalele întâlniri şi spectacole nu vor mai avea loc, dar cei interesaţi de o porţie sănătoasă de râs pot accesa paginile de socializare ale diferitelor cluburi înfiinţate de adepţii terapiei prin râs. De exemplu, laughteryoga.org/zoom-laughter-club/ şi laughteryoga.org/trainings/skype-laughter-club/.
În prezent, există mai mult de 10.000 de Cluburi de Râs în peste o sută de ţări, inclusiv în România, precizează http://www.laughteryoga.ro/. Potrivit paginii de Facebook a Clubului Laughter Yoga din Bucureşti, "De fiecare dată când reuşeşti să găseşti umorul într-o situaţie dificilă, câştigi. Chiar dacă putem spune că trăim o perioadă care ne încearcă pe toti, nu înseamnă că nu putem găsi şi lucruri pozitive, sau că ne pierdem umorul sau am uitat să râdem".
Efectele terapiei prin râs sunt cât se poate de serioase şi importante, conform laughteryoga.org/.
De exemplu, susţin adepţii terapiei amintite, eliberarea endorfinelor prin râs poate schimba în bine starea de spirit după doar câteva minute. Endorfinele, numite uneori şi ''molecule ale fericirii'', sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimuli. Acestea pot reduce stresul, proprietăţile lor analgezice fiind comparate chiar cu cele ale morfinei. Mai mult, eliberarea endorfinelor în organism poate duce la îmbunătăţirea sistemului circulator şi întărirea celui imunitar.
În al doilea rând, terapia inspirată de Madan Kataria promite transformarea bunei-dispoziţii în adevărate exerciţii de respiraţie şi de tip cardio, ceea ce, pe termen lung, ajută la oxigenarea mai bună a organismului şi la menţinerea unui tonus ridicat.
Primul club de terapie prin râs a fost înfiinţat de Madan Kataria în anul 1995, într-un parc din Mumbai, numărând şase persoane. Kataria a organizat pentru prima dată Ziua mondială a râsului în 1998, tot la Mumbai, cu participarea a peste 12.000 de oameni. Evenimentul a trecut curând graniţele Indiei, în anul 2000 peste 10.000 de danezi marcând această zi în centrul capitalei Copenhaga.
Primul om de ştiinţă care a sugerat că fenomenul râsului merită studiat în mod serios a fost psihologul William F. Fry, profesor la Universitatea Stanford, California. În 1964, a solicitat fonduri publice pentru a demara cercetări asupra efectelor psihologice şi fiziologice ale râsului. William Fry s-a autointitulat "primul gelotologist" (de la grecescul "gelos", a râde), notează laughteronlineuniversity.com.
Un alt pionier al gelotologiei a fost Norman Cousins, jurnalist şi activist pentru pace care, în 1964, a susţinut că umorul l-a ajutat să treacă mai uşor peste cumplita boală de care suferea, artroză reactivă. În acest sens, a publicat faimoasa carte "Anatomia unei boli" ("Anatomy of an Illness"), publicată în 1979.
În 1987, a luat fiinţă Asociaţia Americană pentru Terapie prin Umor, a cărei adresă electronică este aath.org. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: World Laughter Day/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












