Ziua internaţională a mamei
Ziua internaţională a mamei este sărbătorită în numeroase state ale lumii, însă la date diferite. În majoritatea ţărilor este marcată în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 10 mai 2020, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, potrivit site-ului www.mothersdaycelebration.com.
În alte ţări, însă, este celebrată în alte zile, spre exemplu, la 8 martie, odată cu Ziua internaţională a femeii, sau la 21 martie, în prima zi de primăvară astronomică. Marea Britanie o marchează cu exact trei săptămâni înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paşti (anul acesta la 22 martie), Costa Rica - la 15 august, de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, Georgia - la 3 martie, Samoa în cea de-a doua zi de luni a lunii mai, iar Thailanda - la 12 august. În România, Ziua Mamei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii mai, respectiv la 3 mai anul acesta, fiind legiferată în anul 2009 şi marcată începând din 2010, pentru a sublinia importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului. Tot în prima duminică a lunii mai este sărbătorită şi în Ungaria, Lituania, Portugalia şi Spania, se arată pe site-ul www.holidays.net.
Cu toate că este celebrată la date diferite de jur împrejurul lumii, ea este întâmpinată peste tot cu aceeaşi mare bucurie de către copii şi de mamele lor, reprezentând o ocazie deosebită pentru cei dintâi să-şi exprime respectul, mulţumirea şi recunoştinţa faţă de cele care i-au crescut, i-au educat şi le-au oferit dragoste necondiţionată. Aşa cum reiese şi din unele date la care este sărbătorită, Ziua internaţională a mamei este asociată, în multe ţări, cu cinstirea Fecioarei Maria, mama Domnului Iisus Hristos, drept pentru care marcarea acestei zile începe cu oficierea unei slujbe religioase la biserică, pentru toate mamele din lume. Dar şi în alte state, precum India, mamele sunt considerate adevărate zeităţi, fiind venerate cu cea mai mare devoţiune. Potrivit tradiţiilor fiecărei ţări, în această zi mamele, bunicile şi străbunicile "sunt răsfăţate" de copii, bucurându-se de o atenţie deosebită. Dar nu a fost întotdeauna astfel, aceste manifestări conturându-se abia în ultimele două-trei secole şi căpătând amploare de la jumătatea secolului al XX-lea.
Ziua mamei îşi are rădăcinile în antichitate, în ritualuri cu puternice accente simbolice şi spirituale, când diferitele civilizaţii cinsteau zeităţile, mai degrabă decât pe mamele reale, notează site-ul www.mothersdaycelebration.com. În Grecia Antică, se aduceau ofrande în cinstea zeiţei-mamă Rhea, iar romanii o sărbătoreau pe Cybele. Odată cu apariţia creştinismului, însă, au încetat să mai fie venerate zeităţile, iar de atunci este cinstită Fecioara Maria, mama Domnului Iisus Hristos.
Date din istoria mai recentă, însă, indică faptul că această zi era sărbătorită în anii 1600, în Anglia, purtând numele "Mothering Sunday" şi fiind celebrată anual, în cea de-a IV-a duminică din postul Sfintelor Paşti, cunoscut în această zonă sub denumirea de "Lent". În această duminică, după cinstirea Fecioarei Maria, la Sfânta Liturghie, copiii le ofereau mamelor daruri şi flori. De asemenea, cei care munceau departe de casă erau încurajaţi de către angajatori să-şi viziteze mamele şi să se bucure împreună cu ele de această sărbătoare. În mod tradiţional, copiii le ofereau daruri, dar şi o prăjitură specială cu fructe numită "Simnel". În secolul al XIX-lea, însă, acest obicei de a sărbători "Mothering Sunday" a dispărut aproape complet, el reapărând după cel de-al Doilea Război Mondial (1944-1948) şi în America, fiind adus de soldaţii ce reveneau de pe front.
În Statele Unite fusese, însă, sugerată ideea instituirii unei sărbători oficiale încă din 1872, de Julia Ward Howe. Activistă, scriitoare şi poetă, Julia Ward Howe a propus ca această zi să fie celebrată la 2 iunie şi să fie dedicată păcii în lume. De asemenea, în 1870 redactase, la Boston, o Proclamaţie pentru Ziua Mamei, în care făcea apel la femei să lupte împotriva războiului, şi a iniţiat celebrarea unei zile a păcii pentru mame, în cea de-a doua duminică a lunii iunie, găzduind, pentru câţiva ani, întâlniri cu prilejul acestei zile.
Cea care este considerată fondatoarea acestei sărbători, însă, este Anna Jarvis, care, cu toate că nu a fost căsătorită şi nu a avut copii, a militat pentru instituirea acestei zile, în amintirea mamei ei, Anna Marie Reeves Jarvis, care îşi dorea ca într-o zi toate mamele să fie cinstite aşa cum se cuvine. După moartea acesteia, în 1905, Anna obişnuia să ducă la biserică garoafe, florile preferate ale mamei, despre care ea însăşi considera că simbolizează iubirea maternă pură. Alături de câţiva susţinători, a adresat numeroase solicitări oficialităţilor vremii pentru decretarea unei zile oficiale a mamei. Munca sa a fost răsplătită, astfel încât, până în 1911, Ziua mamei era sărbătorită în aproape toate statele americane, iar la 8 mai 1914, preşedintele american Woodrow Wilson a semnat rezoluţia privind instituirea acestei zile în cea de-a doua duminică a lunii mai.
Anna Jarvis văzuse această zi ca pe o sărbătoare de familie, celebrată mai mult la un nivel spiritual, un prilej de bucurie pentru toţi membrii acesteia, care, în primul rând, aveau să asiste împreună la slujba de duminică de la biserică. A fost, însă, dezamăgită, văzând gradul de comercializare la care s-a ajuns pentru celebrarea acestei zile şi a încercat chiar, fără succes, să o retragă din calendar. În zilele noastre, Ziua mamei este sărbătorită în fiecare familie, printr-o serie de activităţi dedicate acesteia, de cele mai multe ori fiind oferite flori, în unele ţări îndeosebi garoafe, simbol al delicateţii dar şi al puterii celor care ne-au dat viaţă. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












