Ziua Infanteriei Române
Armata Română sărbătoreşte Ziua Infanteriei Române la 30 aprilie, dată la care, în anul 1830, a luat naştere Infanteria ca armă modernă a Principatelor Române, notează site-ul www.rumaniamilitary.ro.
În baza prevederilor Tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), încheiat între Rusia şi Turcia în urma războiului ruso-turc, ţările române au obţinut dreptul de a-şi înfiinţa propria armată, prin organizarea "unui număr de gărzi înarmate permanent", ''ale cărei număr şi întreţinere aveau să fie stabilite de domni împreună cu divanele lor'', potrivit site-ului forter.ro. Aşadar, la 30 aprilie 1830, s-a hotărât ''formăluirea în Valahia a şase batalioane pedestrime şi 6 escadroane călărime a străjii pământeşti''.
Din aceste forţe s-au creat 3 regimente mixte: unul la Bucureşti, unul la Ploieşti şi altul la Craiova. Totodată, în Moldova au fost create un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie, din care a luat fiinţă primul regiment mixt, cu garnizoana la Iaşi. După Unirea celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească, la 1859, infanteria a făcut progrese importante, ajungând, în anul 1860, la efective de 10.848 de oameni, potrivit ''Calendarului Tradiţiilor Militare'' (2010).
La intrarea României în Primul Război Mondial, infanteria mobilizată la 15 august 1916 totaliza 20 de divizii cu 366 batalioane, constituind circa 80% din forţele participante la război, notează site-ul www.forter.ro. Măsurile ulterioare de reorganizare a armatei şi o instruire mai bună au dus la obţinerea victoriilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. În anul 1938, infanteria reprezenta 52% din efectivele armatei. După cel de-Al Doilea Război Mondial, infanteria a cunoscut o dezvoltare semnificativă, perfecţionându-şi atât structurile organizatorice, cât şi înzestrarea luptătorilor şi a unităţilor cu armament şi tehnică de luptă moderne, pregătind cadrele, modernizând baza materială şi participând la combaterea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977. După anul 1990, unele unităţi de infanterie au participat la misiuni internaţionale, pentru menţinerea păcii în diferite zone de pe glob.
În prezent, Forţele Terestre, din care fac parte unităţile de infanterie, constituie categoria de forţe de bază a Armatei României.
Anul acesta, în contextul epidemiologic generat de pandemia de coronavirus şi în urma decretării stării de urgenţă pe teritoriul României, militari aparţinând Infanteriei Române participă la acţiuni de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a stării de urgenţă revine, prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), Ministerului Afacerilor Interne, iar Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin, drept pentru care au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care este necesară alocarea lor, se arată într-un comunicat de presă al MApN. Astfel, militarii Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenţie la Dezastre) 'General Gheorghe Teleman', din subordinea Diviziei 2 Infanterie Getica, au derulat, iniţial, acţiuni pentru decontaminarea şi dezinfectarea căilor rutiere şi a spaţiilor exterioare din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava, misiunea lor extinzându-se apoi, în vederea decontaminării şi dezinfectării căilor rutiere din municipiu, au precizat reprezentanţii Forţelor Terestre, într-o postare pe contul de Facebook al Forţelor Terestre Române. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












