PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Mănăstirea Gelati (Georgia)
În vestul Georgiei, în zona joasă a versanţilor sudici din Caucazul de Nord, se află localizată mănăstirea Gelati, cea mai importantă reprezentare a perioadei de aur a Georgiei medievale, una dintre cele mai cunoscute reprezentări ale ortodoxiei georgiene.
Întreaga proprietate, din vestul Georgiei, de 4,2 hectare, găzduieşte situl inclus din 1994 în Patrimoniul Mondial UNESCO. A fost înfiinţată în 1106, fiind una dintre cele mai mari mănăstiri ortodoxe, deopotrivă centru de ştiinţă şi educaţie prin academia care a găzduit unul dintre cele mai importante centre culturale ale Georgiei, indică whc.unesco.org.
Regele David al IV-lea (1089-1125) a fost cel care a început construcţia mănăstirii în 1106 în apropierea capitalei Kutaisi a statului georgian pe un deal în apropierea râului Tskaltsitela. Biserica principală a fost definitivată în 1130 în timpul domniei fiului lui David, Demetre. Alte biserici au fost adăugate mănăstirii în secolul al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Este decorată cu picturi murale ce acoperă perioada secolelor XII-XVII şi conţine un frumos mozaic din secolul al XII-lea în absida bisericii principale care înfăţişează Fecioara cu Pruncul având alături doi arhangheli.
Arhitectura sa impresionantă, decoraţiunile excepţionale, dimensiunile şi calitatea spaţială clară oferă o expresie vie a limbajului artistic al arhitecturii perioadei de aur georgiene, îmbinate aproape mistic la împrejurimile intacte permit suprinderea uniunii dintre arhitectură şi natură.
Gelati nu a fost doar o mănăstire. A fost un important centru de ştiinţă şi educaţie, o Academie unde regele David adunase intelectuali proeminenţi precum Johannes Petritzi, filosof cunoscut pentru traducerile din Proclus, şi Arsen Ikaltoeli, un călugăr învăţat ale cărui traduceri doctrinale şi polemice au fost compilate în lucrarea Dogmatikon, o carte de învăţături, cu influenţe aristotelice. Reprezenta, de asemenea, un important centru de redactare, prin binecunoscutul ''scriptorium'', cum era denumit în epocă, unde călugării transcriau manuscrise. Printre numeroasele cărţi realizate aici, cea mai cunoscută este o evanghelie de secol XII, aflată la Centrul Naţional de Manuscrise.
Având statutul de mănăstire domnească, Gelati include în proprietate terenuri extinse, însă adevărata podoabă rezidă în multitudinea icoanelor, dintre care se diferenţiază uimitoarea icoană a Fecioarei din Khakhuli, găzduită în prezent de Muzeul Naţional al Georgiei.
Este o operă arhitecturală a perioadei înfloritoare a Georgiei în Evul Mediu şi cea mai reprezentativă a stilului arhitectural, caracterizat de blocurile mari de piatră fasonate lin, proporţii echilibrate perfect, decoraţiuni exterioare şi arcade pătrunzătoare. Biserica principală este unul dintre cele mai importante exemple ale tipului arhitectural cruce în pătrat care a avut un rol exponenţial pentru arhitectura bisericească a creştinismului estic începând cu secolul al VII-lea.
Gelati este una dintre cele mai mari mănăstiri ortodoxe medievale, oferind o unicitate aparte prin armonia cu peisajul în care este găzduită. Biserica sa principală este singurul monument medieval din întreaga regiune istorică a Asiei Minor Estice şi din Caucaz care încă deţine cel mai bine păstrat mozaic, similar celor bizantine şi include, deopotrivă, cea mai mare colecţie de picturi din perioada Evului Mediu Bizantin Mijlociu şi Târziu din Georgia cu peste 40 de portrete de regi, regine şi reprezentanţi de seamă ai clerului, precum şi reprezentarea incipientă a celor şapte Consilii Ecumenice.
Mănăstirea este parte a sitului ce include clădiri construite în secolele XII şi XIII, fiind înconjurate de o zonă extinsă de protecţie pentru întregul sit.
În 2006 a fost înscrisă în Registrul Naţional al Monumentelor prin decret prezidenţial, iar în 2014 prin decret al ministrului culturii şi protecţiei monumentelor a fost extinsă zona de protecţie, fiind în prezent de 1.246 hectare, potrivit whc.unesco.org.
Pentru gestionarea tuturor proprietăţilor mănăstirii a fost semnat un memorandum de colaborare între Biserica Ortodoxă Apostolică Autocefală Georgiană şi Ministerul Culturii şi Protecţiei Monumentelor. Administrarea zilnică a mănăstirii a fost încredinţată comunităţii monahale care trăieşte pe proprietate. Lucrările ample pe termen lung sunt implementate prin Agenţia Naţională pentru Prezervarea Patrimoniului Cultural din Georgia. În 29 iulie 2010, mănăstirea Gelati a fost înscrisă în Lista siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO aflate în pericol pentru ca în 10 iulie 2017 să fie retrasă din lista siturilor expuse pericolului distrugerii, conform whc.unesco.org.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Sursa foto: © Roberto Cantoni/whc.unesco.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












