Viaţa şi nevoinţa duhovnicească a ieroschimonahului Daniil Tudor este mai puţin cunoscută celor mulţi, noteză arhimandritul Ioanichie Bălan (vol. "Patericul Românesc").

Daniil Tudor, Alexandru Teodorescu în viaţa de mirean, s-a născut în Bucureşti la 22 decembrie, 1896, într-o familie de intelectuali creştini, Alexandru şi Sofia.

Despre părintele Daniil, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ scrie câteva note: "note ce ne întăresc convingerea că elita duhovnicească a Bisericii Ortodoxe a avut de suferit în perioada comunistă. Cuvântul Mântuitorului s-a împlinit: 'Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi' (Ioan 15, 20)". (https://www.crestinortodox.ro)

"Bărbat frumos şi elegant, căsătorit de trei ori, cu o personalitate puternică, era atras de substratul tainic al lucrurilor. Cult şi împrăştiat, orientat înspre literatură patristică şi mistica vieţii călugăreşti, îi plăcea să se învârtă printre oamenii Bisericii", este descrierea celui care avea să devină un mare trăitor mistic creştin ortodox, făcută de mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei.

Prieten cu o elită de oameni învăţaţi, îi va determina pe aceştia la o viaţă religioasă profundă. El însuşi avea studii universitare, pe care nu le-a terminat, şi era pasionat de publicistică. Pseudonimul său literar era Sandu Tudor.

A colaborat la Revista "Gândirea", iar, în jurul anului 1930, a scos două reviste: "Credinţa" şi "Floarea de foc", la care i-a avut colaboratori principali pe Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu şi alţii.

În 1930, potrivit mitropolitului Clujului, Andrei, părintele Daniil Tudor a făcut o călătorie la Muntele Athos. Se pare că acolo s-a făcut convertirea sa lăuntrică pentru monahism.

La Athos şi-a găsit o călăuză duhovnicească în persoana unui călugăr îmbunătăţit, de la care a deprins trăirea autentică în Duhul Sfânt. A început să cunoască şi să se simtă atras de Rugăciunea Inimii. Revenit în ţară, a vrut să descopere tradiţia isihastă din spaţiul românesc, să se lumineze în duhul filocalic (https://doxologia.ro).

În 1939 a fost mobilizat, iar mai apoi trimis pe front. Un an mai târziu, după demobilizare, Sandu Tudor a hotărât să se retragă în spaţiul monahal şi să pună în practică ideea formării unui grup de descoperire a tradiţiei isihaste.

Ca urmare, în 1945, a intrat ca frate la Mănăstirea Antim din Bucureşti, unde a renovat paraclisul mănăstirii şi o parte din chilii. El s-a stabilit într-o chilie din clopotniţa aşezământului.

În acele vremuri grele, a organizat la Antim mişcarea duhovnicească "Rugul Aprins". "Legală între 1946-1948, mişcarea va uni şi fascina o parte din intelectualitatea Bucureştilor. Între cunoscuţii participanţi la întrunirile mişcării se numărau: Alexandru Mironescu, Ion Marin Sadoveanu, Paul Sterian, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Gheorghe Dabija, Constantin Joja şi alţii", arată mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei.

În anul 1948 a intrat în viaţa monahală la Schitul Crasna-Gorj, primind la călugărie numele de Agaton. Apoi a fost hirotonit ieromonah de către mitropolitul Firmilian al Olteniei. Între anii 1949-1952, a făcut parte din obştea Mănăstirii Antim-Bucureşti.

Între anii 1952-1953, s-a închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, îmbrăcând marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Daniil.

Era un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, îndemnând pe mulţi, călugări şi mireni, să înveţe această înaltă rugăciune duhovnicească.

A intrat, apoi, în obştea Mănăstirii Slatina-Suceava şi a fost numit egumen al Schitului Rarău, care aparţinea de această mănăstire voievodală. Timp de patru ani, cât a fost egumen, a înflorit duhovniceşte acest schit, mângâind şi învăţând, atât pe călugări, cât şi pe credincioşii care ajungeau până aici.

În 1958 a fost arestat şi închis la Aiud, cea mai grea închisoare din România, unde sufereau mii de preoţi, călugări, creştini, tineri, bătrâni şi intelectuali de toate vârstele, face cunoscut arhimandritul Ioanichie Bălan (vol. "Patericul Românesc").

Aici a suferit şi ieroschimonahul Daniil patru ani de zile, răbdând multe bătăi, suferinţe, foame şi umilinţe de tot felul.

"În luna noiembrie, 1962, Cuviosul Daniil, fiind bolnav şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, s-a mărturisit în taină la un preot, apoi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, aduse prin minune dumnezeiască de unul din gardieni, şi aşa şi-a dat duhul cu pace în mâinile lui Hristos, în adânc de smerenie şi cu chip luminat" (vol. "Patericul Românesc"). A fost îngropat în cimitirul comun al închisorii.

"Doamne, numără în ceata sfinţilor Tăi pe Ieroschimonahul Daniil şi pe toţi mărturisitorii ortodocşi, care au pătimit pentru numele Tău!", se roagă autorul volumului "Patericul Românesc", arhimandrit Ioanichie Bălan. (surse: "Patericul Românesc" 1, arhimandrit Ioanichie Balan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; https://www.crestinortodox.ro - Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei; https://doxologia.ro) AGERPRE/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)