În iconografia ortodoxă, cea mai reprezentativă ilustrare a Învierii este pogorârea lui Hristos la iad, episod la care se face referire în versete din Vechiul şi Noul Testament, în texte ale slujbelor liturgice, precum şi în scrierea apocrifă "Evanghelia după Nicodim".

Cunoscută şi sub denumirea de "Anastasis", termenul din limba greacă pentru "Înviere", icoana îl reprezintă pe Iisus Hristos biruitor asupra iadului şi morţii.

"Hristos a zdrobit stăpânirea morţii şi a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorât la iad. Cu alte cuvinte, El a biruit moartea prin propria Sa moarte. Astfel, Tradiţia ortodoxă vădeşte faptul că, prin moartea lui Hristos, stăpânirea morţii a fost zdrobită cu totul. De aceea, în Biserică se intonează: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând..." scrie Mitropolitul Hierotheos Vlachos în lucrarea "Predici la Marile Sărbători" (Ed. Egumenţia, 2008).

Momentul propriu-zis al Învierii Domnului nu este ilustrat în icoanele ortodoxe, deoarece nu este descris ca atare în Evanghelii. Mai mult, taina Învierii este de nepătruns pentru mintea omenească, care nu o poate cuprinde şi nici descrie pe deplin.

Compoziţia icoanelor variază în câteva detalii, dar sunt păstrate numeroase elemente comune. În centrul imaginii este plasat Hristos, aflat în picioare. Postura Sa nu este cea smerită, de rob, ci de Stăpân al vieţii şi morţii, Biruitor al iadului. Expresia chipului Domnului este solemnă dar, în acelaşi timp, binevoitoare. El poartă veşminte diferite de cele din timpul vieţii Sale pământeşti. Acestea sunt luminoase şi strălucitoare, pictate în culoarea albă sau aurie, simboluri împărăteşti şi ale luminii Învierii. Hainele se desfăşoară în spatele personajului, pentru a sugera coborârea.

Trupul Îi este înconjurat de o "mandorlă" reprezentată, de obicei, sub forma unor cercuri concentrice. "Cercul exterior al acestui simbol este albastru, cercul următor mai apropiat de interior are nuanţe albastre-verzui, iar peste cercul din centru, mai întunecat, linii aurii ce strălucesc din dreapta sugerează primele raze de lumină ale Învierii", potrivit basilica.ro. Totodată, forma sferică reprezintă perfecţiunea. Din punct de vedere vizual, ea focalizează atenţia asupra lui Iisus Hristos. Pe lângă icoanele dedicate Învierii, mandorla mai poate fi văzută doar în cele ale Schimbării la faţă.

Hristos îl ridică pe Adam din iad, uneori din mormânt, cu mâna dreaptă, iar pe Eva cu cea stângă. În unele icoane, în mâna stângă El ţine un sul, numit "filacter", ce simbolizează propovăduirea Învierii făcută duhurilor din iad.

Protopărinţii Adam şi Eva sunt pictaţi fără aureole şi vârstnici, implorându-l îngenunchiaţi pe Hristos. "Aducându-l pe Adam în prim plan, icoana aminteşte privitorului deosebirea dintre 'vechiul Adam', primul om, şi 'Noul Adam', Hristos, Cel de-al doilea înlăturând efectele neascultării celui dintâi", notează cuvântul-ortodox.ro.

Sub picioarele lui Iisus Hristos sunt porţile doborâte ale iadului, care este reprezentat ca o prăpastie întunecată, ca o închisoare ale cărei lanţuri sunt, de acum, rupte şi zdrobite.

În planul secund, icoanele Învierii îi înfăţişează pe drepţii Vechiului Testament, de ambele părţi ale Mântuitorului. Ordinea acestora variază, dar de cele mai multe ori pot fi recunoscuţi regii prooroci David şi Solomon, apoi Abel, Moise, Noe şi Sfântul Ioan Botezătorul.

În fundalul imaginii, apar două formaţiuni muntoase, despărţite. Sunt o referire atât la momentul morţii lui Hristos, când, potrivit Evangheliei lui Matei, "pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat", cât şi la despărţirea apelor Mării Roşii din Vechiul Testament, când poporul lui Israel a fost eliberat din sclavia Egiptului. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)