Părintele Sofian Boghiu (Serghei, din botez), duhovnic şi pictor bisericesc, a fost unul dintre participanţii cei mai cunoscuţi la întâlnirile cultural-duhovniceşti ale mişcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox şi ale intelectualităţii creştine laice), între anii 1945-1950.

S-a născut în comuna Cuconeştii-Vechi, Bălţi, dincolo de Prut, pe 7 octombrie 1912. A ajuns frate de mănăstire, la vârsta de 14 ani, la Schitul Rughi, Soroca. După 11 ani de ascultare a primit tunderea monahala în Mănăstirea Dobruşa.

A urmat şcoala de cântăreţi la Dobrouşa şi Seminarul monahal de la Cernica, unde printre colegi l-a avut pe cel care avea să devină patriarhul Teoctist (1986-2007).

La 6 august 1939 a fost hirotonit diacon, în Catedrala din Bălţi, de episcopul Tit Simedrea. După ocuparea Basarabiei a părăsit Mănăstirea Dobrouşa şi, alături de stareţul său şi ceilalţi fraţi din obşte, a ajuns la Mănăstirea Căldăruşani.

În anul 1940 s-a înscris la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind în 1945, pictor licenţiat. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie, în perioada 1942-1946, susţinând lucrarea de licenţă cu titlul: "Chipul Mântuitorului în iconografie".

A fost hirotonit preot la Mănăstirea Antim, pe 15 noiembrie 1945.

În 1958, a fost arestat şi închis, împreună cu alţi membrii din rândul mişcării spirituale "Rugul Aprins". A fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru "uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică duşmănoasă" (www.crestinortodox.ro). După 6 ani a fost pus în libertate.

A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârşitul vieţii pământeşti, slujind cu multă blândeţe şi dăruire de duhovnic şi având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit "Apostolul Bucureştilor" (doxologia.ro). A trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2002, în chilia sa de la Mănăstirea Antim.

La sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în ziua de 14 septembrie, părintele a fost pomenit de două ori - la ectenia celor vii şi, câteva ore mai târziu, la cei mutaţi la Domnul. A murit chiar în timpul Sfintei Liturghii.

Părintele Sofian Boghiu a pictat multe lăcaşuri din ţară şi din străinătate. Între acestea se află Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf - Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă-Bucureşti (1973), Catedrala din Homs Siria (1978), Biserica din Hama-Siria (1979).

A predat pictura la seminariile monahale din Mănăstirea Neamţ şi Curtea de Argeş, a organizat ateliere de icoane şi picturi de catapeteasmă la Mănăstirea Plumbuita şi Schitul Maicilor.

"Părintele Sofian a trăit într-o vreme de grele încercări - întreaga perioadă a comunismului - de la care a suferit multe greutăţi, mizerii, ani de temniţă, dar nici suferinţele trupeşti nu l-au ocolit. Şi cu toate acestea, calea vieţii sale duhovniceşti a fost întotdeauna ascendentă: nici necazul, nici strâmtorarea nu l-au împuţinat. Iar la bătrâneţe, ceva din lumina de dincolo de veac a sfinţilor se oglindea pe faţa lui", mărturiseşte părintele Petroniu Tănase, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos (www.crestinortodox.ro). (surse: https://www.crestinortodox.ro; https://basilica.ro; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea)

* Explicaţie fotografie din deschidere: Mănăstirea Antim