DOCUMENTAR: Zece ani de la moartea lui Juan Antonio Samaranch, fost preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic
Spaniolul Juan Antonio Samaranch y Torelló a prezidat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) timp de 21 de ani (1980-2001), având a doua preşedinţie ca durată după cea a francezului Pierre de Coubertin, fondatorul CIO şi "părintele" Jocurilor Olimpice moderne, cel care s-a aflat în fruntea forului olimpic mondial între 1896 şi 1925.
Juan Antonio Samaranch a devenit, cu înţelepciune şi diplomaţie, una dintre cele mai renumite şi influente personalităţi din lume, nota cotidianul spaniol El Pais în ziua morţii sale, la 21 aprilie 2010.
S-a născut la 17 iulie 1920, la Barcelona, Spania, fiind al treilea dintre cei şase copii ai unei familii catalane relativ bogată, potrivit www.olympic.org. A absolvit Înaltul Institut de Studierea Afacerilor din Barcelona, lucrând pentru o perioadă în cadrul afacerii de familie. Mai târziu s-a implicat în domeniul dezvoltărilor imobiliare şi bancare.
De adolescent, era interesat de sport. A practicat boxul, fotbalul, echitaţia, schiul, navigaţia şi golful. În timpul studiilor, a practicat hocheiul cu role, pentru care a creat Campionatele Mondiale în 1951 în oraşul natal şi pe care echipa spaniolă le-a câştigat.
În mai 1938 a fost încorporat în armata republicană ca sanitar. Pentru că opţiunile sale erau însă mai apropiate de tabăra naţionalistă, a plecat iniţial în Franţa, ca apoi să revină în zona controlată de generalul Franco. Mai târziu, s-a alăturat formaţiunii politice Falanga Spaniolă.
În timp ce ajuta la conducerea afacerii familiale, a devenit consilier municipal în 1954 responsabil de sport, apoi membru al Parlamentului spaniol în 1967. A fost consilier pentru sport în Barcelona între 1955 şi 1962 şi reprezentant în Catalonia a Delegaţiei Naţionale pentru Sport, primul său post de mare răspundere a fost acela de delegat naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (1967-1971), echivalent cu funcţia de secretar de stat pentru sport.
În anii '50, Samaranch a avut un interes deosebit pentru mass-media, realizând că fără presă sportul nu ar putea să obţină popularitatea şi profilul esenţial pentru exercitarea unei influenţe în societatea modernă. A început să lucreze pentru ziarul de seară din Barcelona, "La Prensa", pentru care a relatat Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952 şi meciuri importante de fotbal în Liga Spaniei.
După ce a părăsit jurnalismul, Samaranch a continuat să se ocupe de afacerea de familie în domeniul industriei textile şi a intrat în lumea financiar-bancară, devenind în cele din urmă, în perioada 1987-1999, preşedinte al puternicului grup financiar Caixa, al cărui preşedinte de onoare a fost până la moartea sa.
În iulie 1977, a fost numit ambasador la Moscova, prima numire după restabilirea relaţiilor diplomatice ale Spaniei cu Uniunea Sovietică.
Potrivit www.olympic.com, a fost ales membru al Comitetului Internaţional Olimpic în 1966. A fost, pe rând, şeful serviciului de protocol (1968-1975, 1979-1980), membru al Boardului executiv (1970-2001) şi vicepreşedinte (1974-1978) până la alegerea sa în funcţia de preşedinte al CIO în 1980, la Congresul de la Moscova, în plin boicot al ţărilor occidentale. A fost reales de trei ori (1989, 1993 şi 1997, când a primit ultimul său mandat).
În cadrul mandatului său a reuşit să reconcilieze această mişcare mondială, după cele două boicoturi ce ar fi putut deveni catastrofale (la Moscova, în 1980, şi Los Angeles, în 1984), făcând din JO de la Seul momentul de răscruce al Jocurilor.
Samaranch a transformat însă CIO într-o organizaţie bogată şi puternică, o maşină de făcut bani pe conceptul de sport şi divertisment în masă şi campanii media. Una dintre cele mai mari realizări ale sale a fost organizarea Jocurile Olimpice din 1992 de către oraşul său natal, Barcelona.
În 1991, a primit titlul de marchiz de la regele Spaniei, Juan Carlos, pentru implicarea sa în mişcarea olimpică şi pentru efortul său în atribuirea JO-1992 Barcelonei. Un an mai târziu a deschis Muzeul Olimpic din Lausanne, Elveţia.
O mare reuşită din timpul mandatelor sale la conducerea Comitetului Internaţional Olimpic a fost realizarea solidarităţii între cei trei piloni principali ai Mişcării Olimpice, CIO, Federaţii Internaţionale şi Comitete Olimpice Naţionale. Site-ul www.paralympic.org notează că Samaranch a fost implicat în acordul dintre The International Paralympic Committee (IPC) şi Comitetul Internaţional Olimpic, care a consolidat relaţia dintre cele două organizaţii şi a dezvoltat în profunzime viitorul Mişcării Paralimpice.
În ultimul său discurs în calitate de preşedinte al CIO, la 12 iulie 2001, Antonio Samaranch a spus că lasă în urmă o mişcare olimpică independent, "care nu a primit niciodată subvenţii guvernamentale", şi a cerut membrilor CIO să menţină unitatea.
Mandatul său în fruntea CIO s-a încheiat la 16 iulie 2001. Din acest moment şi până la moartea sa survenită la 21 aprilie 2010, a fost preşedinte de onoare al forului olimpic.
A fost căsătorit cu Maria Teresa Salisachs Rowe, cu care a avut doi copii, Maria Tereza şi Juan Antonio Jr., ultimul fiind ales membru al CIO în iulie 2001.
Om de afaceri, jurnalist, politician şi ambasador, Samaranch a fost, mai mult decât orice un diplomat, menţionează www.fifa.com. El şi-a folosit viziunea despre viitor şi abilităţile sale de negociere pentru a promova dezvoltarea sportului, muncă pentru care a fost recunoscut în întreaga lume.

Premierul Petre Roman (al 2-lea stg.) discută cu Juan Antonio Samaranch (al 2-lea dr.), presedintele Comitetului Olimpic International, în cadru întrevederii avute la Bucureşti, 1990.
Foto: (c) VIRGIL PAVEL / AGERPRES FOTO
Prieten declarat al României, Samaranch ne-a vizitat ţara de mai multe ori, apreciind poziţia constructivă a Comitetului olimpic român în momentele grele ale olimpismului. În 1994, Juan Antonio Samaranch a fost într-o vizită în România, când i s-a acordat titlul onorific de "Doctor Honoris Causa" de către Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS) Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Explicaţie foto din deschidere: Juan Antonio Samaranch, în 2001.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












