Tensiunea acumulată în perioada de după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial la nivelul relaţiei Washington - Moscova a fost cuantificată prin documentele decizionale de politică externă şi securitate naţională ale administraţiilor celor două puteri.

''Obiectivele şi Programele Statelor Unite pentru Securitatea Naţională'' (intitulat pe scurt ''NSC-68'', cum de altfel a rămas cunoscut în istorie) este documentul reper pentru Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Rece în ce priveşte proiecţia politicii de securitate prin creşterea substanţială şi rapidă a militarizării. Este un punct de cotitură în politica externă americană, prin prioritizarea politicilor de militarizare în defavoarea celor economice şi politice pentru limitarea influenţei Uniunii Sovietice, potrivit profesorului Benjamin Fordham de la Universitatea de Stat din New York, conform lib.unb.ca.

Raport secret cu o confidenţialitate sporită, asimilat unui Memorandum ca document oficial, a fost realizat de echipa de planificare politică a Departamentului de Stat şi definitivat la 7 aprilie 1950. Şapte zile mai târziu era înaintat preşedintelui american Harry S. Truman pentru consultare.

Memorandumul de 58 de pagini este unul dintre cele mai influente documente ale Războiului Rece, care a ghidat parte din politicile SUA în domeniul securităţii naţionale, în secţiunea relaţiei cu Uniunea Sovietică. A fost declasificat în 1975, potrivit history.state.gov.
 

Foto: (c) www.nato.int

Autorii documentului, coordonator fiind Paul H. Nitze, au concluzionat că ameninţarea sovietică va deveni mai amplă prin adăugarea unor noi tipuri de arme, inclusiv armament nuclear. Aceştia recomandau drept cel mai bun curs de acţiune pentru administraţia americană luarea măsurilor care să contribuie la consolidarea armatei SUA şi a arsenalului său.

Documentul a fost realizat în baza unei cereri de reevaluare a strategiei de securitate naţională americane adresate de secretarul de stat Dean Acheson lui Paul H. Nitze, coordonatorul grupului de planificare politică al aparatului diplomatic al SUA.

În analiza lor, membrii grupului au pornit de la premisa că în urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial declinul statelor europene şi al Japoniei a permis SUA şi Uniunii Sovietice să exercite rolul singurelor puteri dominante pe mapamond. A fost luat în considerare şi documentul anterior care ghida politica de securitate naţională americană, intitulat NSC 20/4 şi aprobat la 24 noiembrie 1948, conform atomicheritage.org.

Memorandumul a fost aprobat de preşedintele american în 1951, după dezbateri consistente între două tabere coagulate în cadrul administraţiei americane, dar şi ca urmare a declanşării conflictului din Peninsula Coreea în primăvara anului 1950. S-a tradus în practică prin creşterea cheltuielilor militare de la 5% la 14,2 % din Produsul Intern Brut al SUA în perioada 1950-1953. Adoptarea documentului a însemnat şi renunţarea la politicile adoptate anterior de administraţia Truman de reducere a cheltuielilor militare. Ulterior, sumele alocate bugetului de apărare vor creşte pentru adaptarea constantă la mediul de securitate internaţional.

Documentul aduce în discuţie, la nivel strategic, însemnătatea armelor nucleare şi rolul lor în ecuaţia internaţională a relaţiei cu Uniunea Sovietică. Este unul dintre primele documente programatice de politică naţională americană ce admite însemnătatea arsenalului nuclear şi rolul pe care acesta avea să îl joace în perioada următoare ca instrument de descurajare pe scena internaţională şi în ecuaţia relaţiei cu Uniunea Sovietică.

Dean Acheson avea să confirme în cartea sa de memorii faptul că ''NSC-68 a devenit politică naţională'' după ce a fost discutat în cadrul Consiliului de Securitate Naţională a SUA, în aprilie 1950, potrivit lib.unb.ca.

Documentul al cărui părinte a rămas cunoscut ca Paul Nitze a exclus posibilitatea ca orice parte a scenei internaţionale să fie percepută drept zonă periferică şi a negat, de asemenea, necesitatea alegerii între escaladare sau lipsa acţiunii în timpul unei crize. Statele Unite trebuiau să îşi dezvolte capabilităţi pentru a răspunde în orice locaţie şi prin orice mijloace, conform raportului, şi prin efectul stimulativ al cheltuielilor pentru apărare asupra economiei naţionale, puteau face acest lucru. Îmbrăţişarea de către administraţia Harry Truman a acestei strategii de politică naţională s-a observat imediat în creşterea cheltuielilor şi în dezvoltarea industriei de apărare, apreciază reputatul istoric american John Lewis Gaddis în ''Strategies of Containment, Past and Future'', conform hoover.org.

Prin recomandările avansate în finalul documentului, NSC-68 a ghidat politica de securitate naţională americană în mandatele diferitelor administraţii care au călăuzit SUA în timpul Războiului Rece.

''În mod paradoxal, democraţiile s-au dovedit mult mai eficiente decât autocraţiile în gestionarea Războiului Rece, nu pentru că au centralizat puterea, ci pentru că s-au temut de acest lucru'', conform istoricului John Lewis Gaddis, citat de hoover.org. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)

Sursa fotografiei din deschidere: (c) www.atomicheritage.org