logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII: Săptămâna Mare

Imagine din galeria Agerpres

Săptămâna Mare, ultima şi cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paşti, începe în Duminica Floriilor, la 12 aprilie anul acesta, şi se încheie în Sâmbăta Mare, la 18 aprilie 2020.

Această săptămână face parte dintr-o perioadă însemnată a anului bisericesc, aceea a Triodului, care cuprinde zilele pregătitoare Postului Sfintelor Paşti, Postul Sfintelor Paşti şi Săptămâna Patimilor, o vreme de pocăinţă şi de îndreptare duhovnicească, şi încheie, totodată, şirul săptămânilor din cursul unui an bisericesc, început cu Săptămâna Luminată, notează pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Săptămâna Mare se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc, una în care sunt retrăite patimile Mântuitorului, care lasă să se întrevadă bucuria şi lumina Învierii. I se mai spune Săptămâna Patimilor şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Mântuitorului.

În cadrul Postului Sfintelor Paşti, Săptămâna Sfintelor Patimi a avut întotdeauna un loc special. Până la sfârşitul secolului al III-lea, acest Post era împărţit în două perioade: Postul Patruzecimii sau al Paresemilor, care ţinea până la Duminica Floriilor, şi Postul Paştilor, de la Duminica Floriilor până la cea a Învierii, caracterizat de cel mai aspru fel de postire. Cu timpul, Săptămâna Patimilor a fost inclusă în Postul Sfintelor Paşti, ajungându-se astfel la o durată de 7 săptămâni, dar rămâne cea mai însemnată dintre acestea, de unde şi denumirea de Săptămâna cea Mare. Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte.

Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro în Bihor şi în Maramureş, i se mai spune Săptămâna Neagră. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.

Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi de obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, potrivit site-ului www.romanianmonasteries.org.

Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi de Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare.

O zi de mare însemnătate în istoria mântuirii este Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, în care sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei. În seara acestei zile, este săvârşită Denia celor 12 Evanghelii, la care sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. În gospodărie, Joia Mare este dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului şi care va fi aşezat pe o masă mai înaltă. În seara acestei zile, se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. După această cântare, se înconjoară biserica, cu Sfântul Epitaf, iar la final, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ''Mielul lui Dumnezeu'', simbolizând sacrificiul său suprem.

Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (2003, Ed. Elion), când Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire.

Aceste trei zile de haos şi întuneric sunt urmate de Învierea Domnului din noaptea de Paşti şi de Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a sfărâmat porţile iadului şi a învins moartea, dăruind, astfel, credincioşilor, bucuria şi nădejdea la viaţa veşnică întru Hristos. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* Explicţie foto din deschidere: Sfântul Epitaf expus la Biserica Mormântul Domnului din Căpâlna de Sebeş, jud. Alba, 2015.

Afisari: 94

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#