Emil-George Papahagi s-a născut la 5 septembrie 1907, la Istanbul, fiind fiul lui Nicolae A. Papahagi, profesor, director al Institutului Român din Constantinopol, se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti).

A urmat şcoala primară la Constantinopol, începând din 1914, apoi şi-a continuat studiile în particular, până în 1919, când se mută cu familia la Bucureşti. A absolvit Liceul ''Mihai Viteazul'' din Bucureşti, luându-şi bacalaureatul în 1927. Datorită succeselor şcolare şi obţinerii Premiului I la concursul ''Tinerimea artistică'' a avut ocazia să viziteze Parisul şi Londra.

A urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (1927-1930) şi, în paralel, a audiat cursurile Facultăţii de Filosofie, avându-i ca profesori pe Mircea Djuvara şi pe P.P. Negulescu. În 1931 a intrat în avocatură şi şi-a deschis un birou propriu, lucrând pentru mai multe firme particulare.

După 1948, fiind înalt funcţionar al unor întreprinderi de export din Bucureşti, a avut posibilitatea să călătorească foarte mult. S-a pensionat în 1967.

A publicat recenzii în ''Revista de filosofie''. A scris fără a se gândi să publice, iar singura sa carte, intitulată 'Eseuri', a apărut postum, în 1985, într-o ediţie îngrijită, prefaţată şi notată de nepotul sau, criticul literar Marian Papahagi (1948-1999).

Eseurile lui Emil-George Papahagi nu sunt cu nimic mai prejos decât ceea ce s-a scris în literatura filosofică românească. Ele au consistenţă ideatică, suficientă originalitate şi personalitate, acurateţe a termenilor, fluiditate în stil, erudiţie etc., se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române''.

''Un eseu pur teoretic şi de acomodare cu gândirea universală este cel intitulat ''Thanatos şi Bios'', în care se face un studiu lucid asupra filosofiei şi psihologiei (nu şi psihozei) morţii, în linia Spinoza-Pascal, cu întoarceri la Cicero, Democrit sau Epicur, apoi la Goethe şi La Rochefoucauld, aducând o privire clasicistă asupra fenomenului. Concluzia finală este clară în acest sens: ''A privi moartea ca un fapt, nu ca un mister, în aceasta constă severitatea şi frumuseţea clasicismului''. Până aici eseistica lui Papahagi e strict filosofică. Al doilea eseu, ''Eros'', cu o introducere intitulată ''Umanism şi cultură'', justifică apartenenţa autorului la literatură, pentru că ideile filosofice sunt în permanenţă susţinute prin argumente din creaţia literară (...) '' (''Dicţionarul general al literaturii române'', Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti).

Emil-George Papahagi a murit la 11 aprilie 1970, la Bucureşti.AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)