DOCUMENTAR: 115 ani de la naşterea politicianului american William Fullbright
Politicianul James William Fullbright, fondatorul Programului Fullbright, s-a născut pe 9 aprilie 1905, în localitatea Sumner din statul Missouri, SUA. Anul următor s-a mutat împreună cu părinţii săi în Fayetteville, Arkansas, unde a studiat la şcolile publice.
În 1925, a devenit licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea din Arkansas. Înainte de a absolvi, a obţinut o bursă Rhodes, care i-a oferit posibilitatea de a studia istoria şi ştiinţele politice la Colegiul Pembroke, în cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, unde a obţinut o licenţă în anul 1928 şi un master în anul 1931, ambele în istorie modernă, potrivit https://digitalcollections.uark.edu/.
S-a întors în Statele Unite, după ce a vizitat mai multe ţări europene, şi s-a înscris la Universitatea de Drept "George Washington" din capitală, absolvind în 1934. A obţinut poziţia de avocat special în cadrul Departamentului de Justiţie şi a fost, apoi, lector în drept la Universitatea "George Washington". S-a întors, în 1936, în Arkansas, ca lector în drept. La vârsta de 34 de ani a fost numit preşedinte al Universităţii Arkansas, funcţie pe care a deţinut-o până în 1941, când a fost îndepărtat pe motive politice. A fost, la vremea aceea, cel mai tânăr preşedinte de universitate din ţară, notează sursa amintită.
William Fulbright şi-a început cariera politică în 1942, când a candidat şi a fost ales în Camera Reprezentanţilor, unde a activat timp de un mandat. În calitatea sa de membru al Comitetului Afacerilor Externe, a introdus ceea ce a devenit cunoscut sub numele de "Rezoluţia Fulbright". În septembrie 1943, Camera Reprezentanţilor a adoptat Rezoluţia Fulbright, care susţinea menţinerea păcii şi încuraja participarea Statelor Unite la Naţiunile Unite.
În noiembrie 1944, a fost ales în Senatul Statelor Unite unde a activat timp de 30 de ani, până în 1974, devenind unul dintre cei mai influenţi şi mai cunoscuţi membri ai Senatului. În 1949, William Fulbright a devenit membru al Comitetului pentru relaţii externe din Senat. A fost preşedinte al acestuia între anii 1959-1974.
Senatorul Fulbright a fost o forţă intelectuală dominantă în Congres. A introdus legislaţia care a dus la fondarea Centrului Kennedy şi a fost, de asemenea, singurul senator care a votat împotriva finanţării unui subcomitet de investigaţii, prezidat de senatorul Joseph R. McCarthy din Wisconsin, potrivit https://fulbright.uark.edu/.
În 1946, la iniţiativa sa, a fost înfiinţat Programul Fulbright, extins şi reorganizat în 1961, cu scopul de a consolida cunoaşterea reciprocă între poporul american şi popoarele altor ţări, fiind principalul program internaţional de schimburi în domeniul învăţământului derulat de guvernul SUA. Programul Fulbright vizează o varietate de activităţi educaţionale, în special activităţi universitare, de cercetare şi predare atât la nivel universitar, cât şi la nivelul învăţământului elementar sau gimnazial. Primii participanţi au trecut Oceanul în 1948, finanţaţi de programul de acordare de împrumuturi pentru reparaţii postbelice. Au fost acordate, până în prezent, peste 325.400 de burse.
În România, Programul Fulbright se derulează din 1961. La 26 mai 1993, a fost înfiinţată Comisia Fulbright Româno-Americană, care în 2016 a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, potrivit www.mae.ro.
După încheierea mandatului de senator, William Fullbright a fost consilier juridic la firma "Hogan&Hartson" şi şi-a continuat activitatea în programul internaţional de burse care îi poartă numele.
Fulbright a scris mai multe cărţi notabile, printre care "The Arrogance of Power", "The Crippled Giant" şi "The Price of Empire", notează https://fulbright.uark.edu/.
În 1982, Universitatea din Arkansas a adăugat oficial Colegiului de Arte şi Ştiinţe, cel mai mare colegiu al universităţii, numele senatorului, în recunoaşterea contribuţiilor sale la înţelegerea şi educaţia internaţională. Pentru a marca a 50-a aniversare a Programului Fulbright, Serviciul Poştal din SUA a emis un timbru aniversar special în cadrul unei ceremonii care a avut loc la 28 februarie 1996, la Fayetteville.
A primit numeroase premii guvernamentale, universitare şi educaţionale pentru efortul depus în domeniul educaţiei. În 1993 a primit Medalia Prezidenţială a Libertăţii din partea preşedintelui Bill Clinton, potrivit www.fulbright.ie.
William Fulbright a murit la 9 februarie 1995, în locuinţa sa din Washington DC. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) J. William Fulbright College of Arts and Sciences / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.












