Scriitorul danez Hans Christian Andersen, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii, a rămas în literatura universală ca un adevărat poet al suferinţei umane, poveştile cu care a încântat generaţii întregi nefiind unele liniştitoare şi neavând aproape niciodată un final fericit. Din contră, ele reflectă sărăcia, durerea, nedreptăţile şi diferenţele dintre oameni, deopotrivă pe cele sociale şi pe cele fizice. Chiar şi în poveştile cu final fericit, acesta se obţine plătind cu durere.

Potrivit unei biografii a prozatorului scrise de profesorul Johan de Mylius şi publicate în volumul ''H.C. Andersens liv. Dag for dag'' (''Viaţa lui Hans Christian Andersen. Zi cu zi'', 1998), preluată ulterior pe site-ul Centrului Hans Christian Andersen, https://andersen.sdu.dk/, acesta a fost produsul a două oraşe, a două medii sociale, a două lumi şi a două vârste, viaţa sa pendulând ''între Odense şi Copenhaga, între Danemarca şi restul Europei, între monarhie şi democraţie, între credinţă şi îndoială, între sărăcie şi celebritate''. Atât în viaţa privată, cât şi ca scriitor, a cunoscut numeroase schimbări, dar a rămas într-un dialog constant cu el însuşi şi, câteodată, chiar în război cu el însuşi. Astfel, propria evoluţie socială a servit drept motiv principal în multe dintre poveştile, basmele, nuvelele şi piesele sale, atât ca sursă în căutarea propriei identităţi, cât şi ca sursă a unor traume perpetue.

Născut la 2 aprilie 1805, la Odense, în Fionia, una dintre insulele care alcătuiesc Danemarca, într-o familie foarte modestă, Andersen şi-a petrecut copilăria într-o căsuţă sărăcăcioasă, care avea să-i influenţeze în mod decisiv cariera ulterioară, conform site-ului www.andersen.sdu.dk. În primul rând, aici a avut acces la cunoaşterea obiceiurilor populare, a superstiţiilor locale, a condiţiilor în care trăiau cei săraci, toate acestea urmând să fie prezentate în basmele de mai târziu. Pe de altă parte, Odense avea un teatru, unde micul Hans îşi petrecea mare parte din timp şi de care a rămas legat pentru tot restul vieţii. Nu prea îi plăcea să se joace cu alţi copii, în schimb era pasionat de teatrul de păpuşi meşterit de tatăl său. A urmat câteva clase primare, după care a fost trimis la muncă împreună cu alţi copii din aceeaşi categorie socială. Însă Hans se întorcea acasă după doar câteva zile, visând să devină actor, balerin sau cântăreţ.

La 14 ani, după moartea tatălui său, a hotărât sa-şi încerce norocul şi a plecat la Copenhaga. Aici, a fost bine primit de două familii, Collin şi Wulff, care aveau să devină protectorii săi. De asemenea, aici a cunoscut atât reprezentanţi ai burgheziei, cât şi ai clasei de jos, ai proletariatului, observând atent discrepanţele dintre aceste două categorii sociale. Cu sprijinul lui Jonas Collin, unul dintre directorii Teatrului Regal din Copenhaga, reuşeşte să devină elev al şcolii din provincia Slagelse, apoi al şcolii din Elsinor, până în 1827. Şcoala i s-a părut un calvar, dar în această perioadă a scris o poezie, ''Copilul muribund'', care a fost publicată în revista Copenhagen Post şi care a fost foarte apreciată, notează Neil Philip în introducerea volumului ''Hans Christian Andersen - Basme de neuitat'', publicat de Reader's Digest.

În 1829, se remarcă cu povestirea ''O plimbare pe jos, de la canalul Holmen până la capătul dinspre miazănoapte al insulei Amoger''. În acelaşi an, îşi face debutul în teatru cu vodevilul eroic ''Amorul pe turnul Nicolai'', iar în 1830, publică primul volum de ''Poezii''. Jonas Collin îi înlesneşte, în 1833, obţinerea unei burse de călătorie din partea regelui, care i-a permis să întreprindă primul său voiaj în Europa. Acesta l-a inspirat să scrie primul roman, ''Improvizatorul'', în 1835, conform site-ului www.biography.com.

Dar nu romanele aveau să-i asigure gloria de mai târziu, ci basmele pentru copii, pe care a început să le publice din acelaşi an, prima cărticică de poveşti fiind intitulată ''Basme povestite copiilor''. Poveşti delicate ale unor oameni, flori, copaci, animale sau obiecte însufleţite, basmele şi povestirile lui Andersen au fost publicate cu o periodicitate aproape anuală, până în 1873, cu doi ani înainte de moartea scriitorului. El însuşi declara că nu s-a mai putut opri din a le scrie: ''Pur şi simplu năvăleau afară din mine'', conform lui Neil Philip.

Primele dintre acestea erau poveştile auzite în oraşul natal, pentru evocarea cărora scriitorul a abordat un stil original, diferit faţă de cel al vremii. Primul fascicul nu a fost apreciat imediat, vânzându-se cu greu. Însă, din cele peste 150 de poveşti scrise de Andersen de-a lungul vieţii, doar câteva sunt relatări ale basmelor populare. Celelalte prezintă, sub forma narativă a basmului, propria sa lume interioară, autorul regăsindu-se printre cele mai importante personaje. Potrivit lui Neil Philip, Andersen era răţuşca cea urâtă, mereu marginalizată de ceilalţi, tot el era studentul timid din ''Florile micuţei Ida'', un personaj stingher în prezenţa adulţilor, dar încântat să spună poveşti copiilor, şi, de regulă, tot el era personajul sărac, dispreţuit, marginalizat, dar înzestrat cu haruri deosebite, întruchipat fie de un om de zăpadă, fie de un brad, fie chiar de un guler de cămaşă. De asemenea, Andersen a acordat un rol important vocii povestitorului, pe care o considera chiar mai importantă decât firul naraţiunii, adresându-se direct cititorului.

În 1845, traducerile în limba engleză ale operei sale au început să atragă atenţia peste hotare. De altfel, Andersen a legat o frumoasă prietenie cu celebrul scriitor Charles Dickens, pe care l-a vizitat pentru prima dată în 1847. Ulterior, basmele şi poveştile sale s-au bucurat de un real succes în limba engleză, având o puternică influenţă asupra operei autorilor britanici de cărţi pentru copii, printre care A.A. Milne şi Beatrix Potter, notează www.biography.com. Cu timpul, opera lui Andersen a cucerit întreaga Peninsulă Scandinavă, Statele Unite ale Americii şi chiar Asia. Poveştile sale au fost traduse în peste 125 de limbi străine, iar printre cele mai faimoase se numără: ''Crăiasa Zăpezii'', ''Prinţesa şi bobul de mazăre'', ''Degeţica'', ''Mica sirenă'', ''Hainele cele noi ale împăratului'', ''Lebedele'', ''Povestea soldăţelului de plumb'', ''Privighetoarea'', ''Răţuşca cea urâtă'', ''Pantofiorii cei roşii'', ''Fetiţa cu chibrituri'', ''Bradul'', ''Ceainicul'', ''Omul de zăpadă'' etc.

Andersen a călătorit foarte mult, în majoritatea ţărilor europene, petrecând peste 9 ani în afara Danemarcei, conform site-ului www.andersen.sdu.dk. În 1842 a publicat volumul ''Bazarul unui poet'', care cuprinde memorii de călătorie, iar în 1851 - volumul ''În Suedia'', una dintre cele mai frumoase cărţi de călătorie apărute până atunci în Danemarca. La Paris, l-a cunoscut, în 1866, pe pictorul danez Lorenz Frohlich, cel care avea să execute ilustraţiile la aproape 70 din poveştile sale. La 6 decembrie 1867, Odense, oraşul său natal, îl proclamă cetăţean de onoare. Ultimul său roman, ''Peter cel norocos'', o poveste sentimentală cu implicaţii autobiografice, a văzut lumina tiparului în 1870.

Hans Christian Andersen intrase în atenţia familiei regale, fiind invitat, în repetate rânduri, la reşedinţa acestora, şi petrecându-şi mult timp în compania membrilor săi. Şi-a trăit viaţa singur, pentru că niciodată nu s-a îndrăgostit de o persoană care să-i răspundă cu aceleaşi sentimente. S-a stins din viaţă la 4 august 1875, în casa negustorului Melchior, unul dintre bunii săi prieteni, la care locuia în ultima vreme.

În memoria sa, Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineri acordă, o dată la doi ani, două premii care-i poartă numele, cele mai importante distincţii din domeniu, respectiv Premiul Hans Christian Andersen pentru autorii de cărţi pentru copii, începând cu anul 1956, şi Premiul Hans Christian Andersen pentru ilustratorii de cărţi pentru copii, începând cu anul 1966, recompensând, astfel, autorul şi ilustratorul care, de-a lungul întregii cariere, au adus o contribuţie semnificativă în literatura pentru copii, notează site-ul Consiliului, https://www.ibby.org/. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul reginei Margrethe a II-a a Danemarcei. De asemenea, începând din 1967, cu ocazia aniversării scriitorului Hans Christian Andersen, la 2 aprilie este celebrată Ziua internaţională a cărţii pentru copii, cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii.

Personajele din poveştile lui Andersen au devenit simboluri naţionale sau eroi de benzi desenate şi de film. Astfel, fragila statuie din bronz, creată în 1913, de sculptorul Edvard Eriksen, în semn de omagiu adus eroinei din povestea ''Mica sirenă'', a devenit simbolul oraşului Copenhaga şi al întregii ţări. Statuia a fost amplasată pe soclul din Golful Langelinie. De asemenea, Odense, oraşul natal al lui Andersen, a devenit un oraş al statuilor, la fiecare pas întâlnindu-se sculpturi după personajele sale. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Adrian Dădârlat)