Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism (ONU)
În fiecare an, la 2 aprilie este marcată Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism, ca urmare a deciziei Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007.
Astfel, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat unanim ziua de 2 aprilie ca Zi mondială de sensibilizare faţă de autism ("World Autism Awareness Day") pentru a evidenţia necesitatea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viaţă împlinită, ca parte integrantă a societăţii, potrivit site-ului www.un.org. Rata autismului în toate regiunile lumii este ridicată, iar lipsa înţelegerii are un impact enorm asupra persoanelor cu autism, a familiilor lor şi a comunităţilor.
În 2020, tema Zilei mondiale de sensibilizare faţă de autism este ''The Transition to Adulthood'', prin aceasta dorindu-se atragerea atenţiei asupra aspectelor care privesc tranziţia la vârsta adultă a celor cu autism, cum ar fi, spre exemplu, accesul la învăţământul postliceal şi la angajare, precum şi o viaţă independentă, după cum se menţionează pe site-ul https://www.un.org.
A deveni adult presupune de regulă a deveni un participant deplin şi egal la viaţa socială, economică şi politică a unei comunităţi. Cu toate acestea, trecerea la vârsta adultă rămâne o provocare semnificativă pentru persoanele cu autism din cauza lipsei de oportunităţi şi sprijin dedicat acestei etape a vieţii lor, se arată pe https://www.un.org. Cu prilejul Zilei mondiale de sensibilizare faţă de autism se atrage astfel atenţia asupra necesităţii unor programe inovatoare menite să-i sprijine pe tinerii cu autism în parcurgerea tranziţiei la vârsta adultă.
De-a lungul timpului, Naţiunile Unite au sărbătorit diversitatea şi au promovat drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi. În 2008 a intrat în vigoare Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care reafirmă principiul fundamental al drepturilor universale ale omului pentru toţi. Scopul acesteia este de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi egală a tuturor drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către toate persoanele cu dizabilităţi, şi de a promova respectul pentru demnitatea lor. Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi reprezintă un instrument vital pentru promovarea unei societăţi incluzive, care să se preocupe de toţi, ca şi pentru garantarea faptului că toţi copiii şi adulţii cu autism vor putea duce o viaţă împlinită.
În România a fost lansată, la 20 februarie 2019, la Bucureşti, reţeaua de ONG-uri "RO TSA", menită să elaboreze noi soluţii pentru sprijinirea copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA).
Asociaţia Help Autism din România a organizat, la 6 noiembrie 2019, o conferinţă în cadrul proiectului "Creşterea implicării ONG-urilor şi partenerilor sociali în promovarea politicilor publice alternative pentru copiii cu TSA", proiect SIPOCA finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă. Lipsa serviciilor specializate integrate, cooperarea deficitară între specialiştii din domeniile medical, psihologic, social şi educaţional, accesul dificil şi costisitor la serviciile de diagnosticare, evaluare şi abilitare/reabilitare sunt principalele probleme cu care se confruntă copiii cu tulburări din spectrul autist şi părinţii lor, au afirmat cu acest prilej reprezentanţii Asociaţiei Help Autism.
Conform statisticilor INSP, numărul cazurilor noi diagnosticate cu TSA şi înregistrate în cabinetele medicilor de familie a crescut de la an la an, de la 361 de cazuri în 2008 la 1.147 în 2017. Potrivit acestei statistici, peste 40% dintre cazurile noi identificate anual sunt copii ce provin din mediul rural fără acces la serviciile de abilitare/reabilitare din oraşele mari. În evidenţele DGASPC-urilor din ţară au fost identificaţi (martie 2019) un număr de 11.241 de copii cu TSA, dintre care 11.214 copii cu TSA încadraţi în grad de handicap. Dintre cei 11.241 de copii, 2.856 sunt de gen feminin şi 8.385 de gen masculin.
Autism Voice, unul dintre cele mai mari ONG-uri din România, care susţine de peste 12 ani cauza copiilor cu autism, a lansat, începând din 18 martie 2020, un program de utilitate publică pentru familiile cu copii cu autism din ţară - Autism Voice Line, după cum informa un comunicat de presă din 19 martie 2020. Prin acest program ce se va desfăşura on-line, prin Skype, părinţii care au copii cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale pot beneficia de consiliere psihologică în această perioadă de izolare impusă de prezenţa virusului COVID - 19. Autism Voice, fondată în 2008, este prima asociaţie specializată în recuperarea copiilor cu autism care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuţilor, iar astăzi este singura instituţie din România care oferă cursuri de formare continuă acreditate de către BACB (Behavior Analyst Certification Board), se menţionează în comunicatul amintit. Autism Voice dispune de două centre de terapie unde 400 de copii cu tulburări comportamentale de spectru autist sunt ajutaţi să se recupereze prin terapia ABA. Potrivit aceleiaşi surse, la nivelul întregii ţări sunt peste 40.000 de copii (diagnosticaţi) cu TSA sau tulburări comportamentale. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Explicaţie foto: Conferinţa de lansare a RO - TSA, reţea de ONG-uri şi instituţii publice în sprijinul copiilor cu tulburări de spectru autist (Bucuresti, 20 februarie 2019)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din












