Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace (ONU)
Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace este marcată în fiecare an, la data de 6 aprilie, arătând că sportul are puterea, în general, de a aduce schimbări la nivel social, de a ajuta la dezvoltarea comunităţilor şi de a încuraja pacea şi înţelegerea atât la nivel naţional, cât şi mondial. Ziua este, totodată, o platformă de luptă împotriva stigmatizării şi discriminării sociale, contribuind la egalitatea de gen, precum şi la adoptarea unui comportament social sănătos.
În contextul general actual, când la data de 11 martie 2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că epidemia de COVID-19 este o "pandemie", această zi vine să încurajeze populaţia să fie activă în timp ce se confruntă cu măsurile de izolare, să încurajeze solidaritatea, spiritul comunităţii şi echipa, şi să crească conştientizarea cu privire la COVID-19, potrivit https://www.un.org/.
Îndemnul zilei este #BeActive - să fim activi şi sănătoşi şi să învingem # COVID19.
Pandemia COVID-19 se răspândeşte într-un ritm alarmant în mai multe ţări, teritorii şi regiuni ale lumii, iar măsurile de distanţare fizică şi socială devin practici obişnuite pentru a opri răspândirea bolii. Închiderea sălilor de sport, a stadioanelor şi piscinelor publice, a studiourilor de dans şi locurilor de joacă înseamnă că mulţi dintre noi nu vom mai putea participa în mod activ la activităţi sportive sau fizice individuale sau de grup şi nici să vizionăm evenimente sportive în direct.
În acest context, comunitatea sportivă globală se confruntă cu provocări serioase din cauza măsurilor impuse în nenumărate ţări din întreaga lume. Amintim aici amânarea cu mai multe luni sau chiar până anul viitor a mai multor competiţii sportive, printre cele mai importante fiind Jocurile Olimpice de vară la Tokyo din perioada 24 iulie-9 august 2020, care au fost reprogramate pentru intervalul 23 iulie-8 august 2021 şi Campionatul Mondial de Fotbal ce urma să se desfăşoare în perioada 12 iunie-12 iulie 2020 şi a fost amânat pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021.
Dar asta nu înseamnă că ar trebui să încetăm să fim activi din punct de vedere fizic şi nici să nu ne deconectăm de la antrenori, coechipieri, instructori, care nu numai că ne ajută să rămânem în formă fizică, ci şi activi social.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate fizică de intensitate puternică pe săptămână sau o combinaţie între cele două. Potrivit OMS activităţile sportive se pot realiza şi fără echipament, dar şi în condiţiile unui spaţiu limitat. De asemenea, există o mulţime de instrumente online şi digitale gratuite şi accesibile, menite să încurajeze persoanele de toate vârstele şi cu diverse aptitudini să rămână active şi mobile în timp ce stau acasă.
Sportul are puterea de a schimba lumea; este un drept fundamental, un instrument puternic pentru consolidarea legăturilor sociale şi promovarea dezvoltării durabile şi a păcii, precum şi a solidarităţii şi respectului. Prin abilităţile noastre individuale unice şi puterea colectivă, putem să ne reunim şi să împărtăşim modalităţi creative de a ne îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea prin sport şi activitate fizică - chiar şi în limitele propriilor noastre case.
Prin urmare, de Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, Organizaţia Naţiunilor Unite cere tuturor să fim activi, să rămânem sănătoşi şi să demonstrăm solidaritate în această perioadă de distanţare fizică şi socială. Acest spirit de echipă ne va ajuta pe toţi să trecem împreună peste provocările actuale.
Ca răspuns la evoluţiile globale privind pandemia COVID-19, anul acesta Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace se va concentra asupra beneficiilor pentru sănătate ale participării la activităţi sportive şi fizice, în special în acest moment de incertitudine şi distanţare socială.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 67/296, a declarat, la 23 august 2013, ziua de 6 aprilie drept Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, ceea ce a reprezentat recunoaşterea influenţei pozitive pe care sportul o poate avea asupra progresului drepturilor omului şi asupra dezvoltării sociale şi economice, potrivit www.un.org. Iniţiativa a fost susţinută şi de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), în calitatea sa de Observator Permanent al ONU, întrucât Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace evidenţiază rolul şi contribuţia organizaţiilor sportive în programele de schimbare socială şi dezvoltare umană.
În cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, de asemenea, este recunoscut rolul sportului în ceea ce priveşte progresul social: "Sportul este, de asemenea, un factor important de dezvoltare durabilă. Recunoaştem contribuţia din ce în ce mai mare a sportului la realizarea dezvoltării şi a păcii, în promovarea toleranţei şi respectului, la contribuţiile pe care le aduce la procesul de împuternicire a femeilor şi tinerilor, indivizilor şi comunităţilor, precum şi faţă de obiectivele privind sănătatea, educaţia şi incluziunea socială".
Pentru sistemul ONU, inclusiv pentru UNESCO, sportul şi jocul sunt drepturi ale omului care trebuie respectate şi aplicate la nivel mondial. De asemenea, sportul este o activitate fizică din ce în ce mai recunoscută şi este folosită ca un instrument cu costuri reduse şi cu un impact ridicat în eforturile de dezvoltare umanitară şi de consolidare a păcii, nu numai de sistemul ONU, ci şi de organizaţiile neguvernamentale, guverne, federaţiile sportive, forţele armate şi mass-media. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Explicaţie foto: Campionul olimpic ungar la atletism Mate Helebrandt s-a autoizolat şi se antrenează acasă, în localitatea Nyiregyhaza, Ungaria, în contextul pandemiei de coronavirus
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din












