În cadrul operaţiunilor militare din 1945 din vestul Europei, în cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada 23 martie -17 aprilie 1945 a avut loc ofensiva trupelor anglo-americane în Ruhr, importantă regiune industrială şi minieră, şi la acel moment principala zonă industrială a Germaniei naziste.

În primăvara anului 1945, în timp ce armata sovietică efectua operaţiile ofensive din Est, forţele aliate americano-anglo-franceze desfăşurau acţiuni militare de amploare pe frontul apusean şi în nordul Italiei.

''Pentru Germania nazistă începutul anului 1945 a coincis cu retragerea silită a Wehrmachtului pe cele mai importante teatre de operaţiuni militare: din Est, din Vest şi din Italia. O deosebire esenţială se impunea însă între reculul înregistrat în campaniile militare precedente şi cel din 1945: pe când anterior Wehrmachtul ceda teritorii ale unor state străine, situate mai aproape sau mai departe de Germania şi ocupate în prima fază a conflagraţiei mondiale, de această dată orice abandonare a poziţiilor deţinute echivala cu apropierea şi, apoi, cu pătrunderea forţelor aliate pe teritoriul Reichului. Şi, în consecinţă, nu putea să mai întârzie prea mult capitularea totală şi necondiţionată a Reichului hitlerist'', arată istoricul Gheorghe Buzatu în lucrarea sa ''Dosare ale războiului mondial (1939-1945)" (Editura Junimea, Iaşi, 1978).

Germania hitleristă şi-a mobilizat întregul potenţial economic şi uman. Au fost înrolaţi în armată cetăţeni cu vârste între 16 şi 60 de ani, repartizându-se aproximativ 4.000.000 de oameni pentru a încadra diviziile de pe toate fronturile, se arată în lucrarea "Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial" (Bucureşti, Editura Politică, 1971). Acţiunile de luptă cele mai importante desfăşurându-se pe frontul sovieto-german, pe frontul apusean au rămas numai 77 de divizii. Comanda trupelor germane din vest a revenit de la 21 martie 1945 mareşalului Albert Kesselring. Aceste trupe erau cuprinse în trei grupuri de armate. La nord era grupul de armate ''H", care avea în compunere armatele 15, 25 şi Armata 1 paraşutişti. La centru se afla grupul de armate "B", compus din Armata 5 tancuri şi Armata 7, iar la sud grupul de armate "G", format din armatele 1 şi 19. O armată de tancuri asigura apărarea zonei Ruhr, iar Armata 24 era dislocată la frontiera cu Elveţia.

Trupele aliate de pe frontul apusean, comandate de generalul american Dwight D. Eisenhower, formau tot trei grupuri de armate. Grupul 21, la nord, având în compunere Armata 9 americană, 2 engleză şi 1 canadiană, era dispus între ţărmul maritim şi zona Aachen. La centru, Grupul 12, cu armatele 1 şi 3 americane, era dispus în continuare până la sud de Saarbrucken, iar Grupul 6, compus din armatele 7 americană şi 1 franceză, în Lorena şi Alsacia. Forţele aliate totalizau 96 de divizii, dintre care 25 blindate, şi erau sprijinite de armatele 8 şi 9 aeriene strategice, 1 şi 2 aeriene tactice şi Corpul 1 aerian francez. ("Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial", Bucureşti, Editura Politică, 1971)

''Odată ajunse la graniţele Germaniei, trupele aliate au lansat aproape concomitent, dinspre Est şi Vest, asaltul decisiv. Astfel, forţele lui Eisenhower au atacat fără răgaz pe trei direcţii principale: nord, centru şi sud. Ieşite la Rin, ele forţează cu succes, între 7 şi 25 martie 1945, această importantă barieră naturală şi strategică în drumul lor spre centrul celui de-al III-lea Reich, după care pornesc mai departe în vederea înfăptuirii joncţiunii cu Armata Roşie'', se arată în lucrarea ''Dosare ale războiului mondial (1939-1945)" (Editura Junimea, Iaşi, 1978).

Astfel, la 2 martie 1945 Armata 9 americană a atins Rinul la sud de Dusseldorf, iar în ziua următoare a făcut joncţiunea cu trupele canadiene lângă localitatea Geldern. După 10 martie trupele hitleriste, care suferiseră pierderi grele, au început retragerea. Concomitent, şi Armata 1 americană a obţinut succese importante. La 6 martie a eliberat oraşul Cologne, iar în ziua următoare unităţile sale au ieşit pe Rin şi au pus stăpânire pe podul de la Remagen, se arată în lucrarea "Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial". Succesele obţinute de trupele aliate în sectorul nordic şi central al frontului au permis declanşarea ofensivei generale. La 15 martie armatele 3 şi 7 americane au trecut la ofensivă şi la 25 martie au atins şi ele Rinul, pe care l-au forţat în sectorul Mannheim-Karlsruhe.

''Impresionantele victorii ale armatelor 1 şi 3 au desăvârşit cea de-a doua etapă din planul de distrugere a trupelor germane de la vest de Rin. Nu mai rămânea acum decât puternica grupare nazistă din bazinul Saarului, al cărei dispozitiv avea forma unui imens triunghi, cu baza pe valea Rinului (...) Curăţirea Saarului s-a efectuat rapid, şi la 25 martie orice rezistenţă organizată la vest de Rin încetase" (Dwight D. Eisenhower - "Cruciadă în Europa", Editura Politică, Bucureşti, 1975).

La sfârşitul lunii martie, trupele germane de pe frontul de vest erau într-o situaţie grea, acestea suferind pierderi care se ridicau la sute de mii de oameni. După succesele obţinute în lunile februarie şi martie, comandamentul aliat a decis să reia ofensiva pentru a încercui grupul de armate hitlerist "B" şi a pune stăpânire pe Ruhr, principala bază industrială a Germaniei. După o puternică pregătire de artilerie şi aviaţie, Grupul 21 armate a trecut la ofensivă şi, în ziua de 24 martie, a realizat importante capete de pod pe malul estic al Rinului.

Ofensiva trupelor anglo-americane în Ruhr a avut loc între 23 martie -17 aprilie 1945. La 31 martie a avut loc încercuirea completă a armatei germane din Ruhr, iar la 18 aprilie armatele germane încercuite în Ruhr au capitulat, din rândurile acestora fiind luaţi 325.000 prizonieri, potrivit lucrării ''Istoria lumii în date'' (Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)