Poeta Veronica Micle s-a născut la Năsăud, la 22 aprilie 1850. În iunie 1863, Veronica (născută Câmpeanu) a absolvit Şcoala Centrală din Iaşi cu diploma de eminenţă. Din comisia examinatoare făcea parte Ştefan Micle, profesor universitar de fizică şi chimie, viitorul rector al Universităţii din Iaşi. Impresionat de frumuseţea şi inteligenţa fetei, acesta a cerut-o de soţie, iar căsătoria a avut loc la 7 august 1864, la Cluj.

Diferenţa de vârstă între soţii Micle era de 30 de ani. Ştefan Micle se ocupa de educaţia tinerei sale soţii, aceasta luând lecţii de franceză, de canto şi pian, de literatură universală. La 29 aprilie 1866, s-a născut prima lor fiică, Valeria, iar în 1868 s-a născut cea de-a doua fiică, Virginia Livia, conform datelor publicate de Augustin Z.N. Pop în ''Mărturii ... Eminescu - Veronica Micle''.

În 1869, Veronica Micle a început să se implice în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 a efectuat o călătorie la Viena pentru un tratament medical, cunoscându-l acolo pe Mihai Eminescu. În acelaşi an a debutat în revista ''Noul curier român'' cu două nuvele. În 1874 a publicat versuri în ''Columna lui Traian'', iar apoi în ''Convorbiri literare''. Din 1879 a colaborat şi la ''Familia'', la ''Revista nouă'' şi ''Revista literară''.

În 1887 îi apare placheta ''Poezii'', în care se află poezii publicate în revistele la care a început să colaboreze din 1874. La Iaşi a organizat serate literare, loc de întâlnire a artiştilor şi scriitorilor vremii. Puţinele poezii pe care le-a lăsat denotă talent, însă se află în umbra creaţiilor eminesciene.

Despre cartea de poezii a Veronicăi, Eminescu spunea: ''Cartea ei e veşnic nouă pentru mine ... Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le şi o să vezi câtă dreptate am!''

În perioada 1877-1878 a fost soră de caritate, a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostaşilor români răniţi. La 4 august 1879 a murit soţul său, profesorul Ştefan Micle.

Povestea de iubire care o a legat-o de Mihai Eminescu a început în 1872, la Viena. Îi ştia poeziile lui Eminescu, pe care le citise în "Convorbiri literare", dar după ce l-a cunoscut, acesta a devenit idolul ei. "M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut!/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu", scria Veronica în poezia ''M-am gândit...'' (1883).

Foto: (c) CRISTIAN LUPAȘCU / AGERPRES FOTO

Statuile lui Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle, dezvelite pe malul lacului Loeşti din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, 2017

La 1 septembrie 1874, Mihai Eminescu a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, unde a locuit până în octombrie 1877. În această perioadă a mers des în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi. În octombrie 1877 Mihai Eminescu se mută la Bucureşti. Doi ani mai târziu, după moartea soţului său, Veronica se mută şi ea la Bucureşti.

Potrivit lui Octav Minar, biograful Veronicăi Micle, odată cu declanşarea bolii lui Eminescu, în 1883, pentru Veronica Micle a început suferinţa. Primul exemplar al volumului de ''Poezii'' i l-a trimis lui Eminescu, cu dedicaţia: "Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887". La sfârşitul anului 1888, Veronica Micle a venit la Botoşani, pentru a fi aproape de Eminescu, din ce în ce mai bolnav. La 10 aprilie 1889, îi scria lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sănătăţii poetului: "Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu".

La moartea poetului, în 15 iunie 1889, Veronica se afla la Bucureşti. Atunci a scris poezia "Raze de lună", care a apărut în cotidianul "România" din 20 iunie. După moartea lui Mihai Eminescu, s-a retras la Mânăstirea Văratec. A murit în acelaşi an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa maicii Fevronia Sârbu, după ce a băut o sticluţă cu arsenic.

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / Arhiva istorică AGERPRES

Mormântul Veronicăi Micle de la mănăstirea Văratec, judeţul Neamţ, 1991

Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august: "O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,/ Să dorm pe veci." La 6 august 1889, a fost înmormântată lângă bisericuţa ''Sfântul Ioan'' din curtea mânăstirii Văratec.

Casa din Târgu Neamţ în care Veronica Micle şi-a petrecut o mare parte a vieţii a devenit, în timp, Casa memorială ''Veronica Micle'', potrivit www.neamt.ro. Construită în 1834, Casa memorială a fost declarată, în 1934, monument istoric, iar în 1984 a fost redată circuitului turistic. Din 1998, în partea stângă a casei se află o statuie cu bustul poetei, realizată în bronz de sculptorul Damian-Ioan Popa. AGERPRES/(Documentar - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Ady Ivaşcu)