TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Mere roşii'' (1976)
Filmul "Mere roşii", regizat de Alexandru Tatos după un scenariu scris de Ion Băieşu, a avut premiera în 1976, reprezentând debutul în cinematografie al regizorului, potrivit site-ului www.icr.ro.
Filmul redă povestea unui tânăr medic chirurg, excelent profesionist, inflexibil cu respectarea normelor morale, care duce o luptă permanentă cu indiferenţa şi ignoranţa semenilor săi, cu obtuzitatea şi carierismul directorului spitalului. Deosebita interpretare a lui Mircea Diaconu în rolul principal i-a adus acestuia o binemeritată consacrare atât în teatru, cât şi în film.
"Ascensiunea tânărului medic Mitică Irod, repartizat într-un spital de provincie, îl face pe doctorul Mitroi, prototipul personajului plafonat profesional, să-şi vadă periclitată poziţia de director al spitalului. Mitică (entuziast, carismatic şi convingător în rolul actorului Mircea Diaconu) nu face niciun compromis în relaţia cu superiorul său, căruia-i aminteşte mereu de menirea acestuia, de funcţia pe care o reprezintă. Ignoră aşa-zisele 'convenienţe sociale' şi nu face rabat în abordarea problemelor spitalului şi ale pacienţilor. Bine intenţionat şi lucid, gata de sacrificii personale, el consideră că are pe lume un singur duşman real: moartea, pe care, din păcate, nu reuşeşte întotdeauna s-o înfrângă", scrie site-ul CineMagia - www.cinemagia.ro în prezentarea filmului.
Medicul chirurg, mare amator de mere roşii, intră astfel în conflict cu mulţi dintre colegii săi mai în vârstă, cu mentalităţile lor învechite şi cu orgoliile lor supradimensionate. Filmul este o ecranizare după nuvela "38 cu doi" de Ion Băieşu, conform site-ului cinemaraton.ro. Pelicula cinematografică a fost distinsă de ACIN cu Premiul "Opera Prima" şi Premiul pentru scenariu în 1976, cu Premiul special al juriului de la Varna în 1977 şi cu premiul al II-lea la Lublin, tot în 1977.
"M-am preocupat intens, în primul rând, de problemele gramaticale ale profesiei. E drept, poate că filmul are un soi de entuziasm pe care nu l-am găsit ulterior. Am vrut să fie o poveste omenească şi cred că a ieşit ca atare. Iar faptul că este adevărat nu-l consider un merit deosebit, ci o condiţie obligatorie. Nu mi-am propus să fac 'Mere roşii' adevărat sau mai puţin adevărat. L-am făcut aşa cum am simţit", spunea regizorul Alexandru Tatos, conform CineMagia - www.cinemagia.ro.
Medicul chirurg Mitică Irod îşi face meseria cu plăcere şi cu pasiune, discută cu pacienţii, le ascultă necazurile şi le împarte mere roşii - preferatele lui. Colegii medici sunt de partea lui, îl admiră pentru performanţele medicale, spre deosebire de directorul Mitroi, care încearcă să-i învrăjbească, spunându-le celorlalţi doctori că e cazul să-l tempereze de Irod: "Spuneţi-i să fie mai rezonabil, mai ponderat, mai puţin încăpăţânat".
La spitalul de provincie, un bărbat de 78 de ani e adus cu salvarea. E din Buzău şi a venit cu trenul să viziteze un nepot, dar i s-a făcut rău în gară şi a fost adus la spital. Doctorul Irod îl consultă şi hotărăşte să-l opereze de urgenţă, dar directorul Mitroi nu e de acord, spunând că trebuie trimis la Bucureşti. "Dacă nu-l operăm acum, moare pe drum, nu ajunge la Bucureşti", spune Irod. "Şi dacă îl operezi acum, garantezi tu că o să trăiască?", întreabă directorul. "Nu ştiu, dar suntem datori să încercăm", răspunde medicul.
Pacientul e operat, dar nu trăieşte decât câteva ore după operaţie. În acest timp, el îi spune medicului să-l caute pe nepotul lui, Gheghe Ion, care în urmă cu nişte ani îi lăsase în grijă un copil mic, pe care îl avea din prima căsătorie şi nu voia ca a doua soţie să ştie de existenţa copilului. După ce pacientul moare, doctorul Irod îl caută pe nepotul acestuia şi îi spune să vină la spital să se ocupe de înmormântarea unchiului, dar şi să se ducă la Buzău după copil, care rămăsese singur.
Sfătuit de directorul Mitroi, Gheghe îl reclamă la procuratură pe medicul Irod, acuzându-l de eroare medicală. La spital vine procurorul Popovici, să cerceteze cazul. Îl cunoaşte pe Irod, acesta îi explică exact ce s-a întâmplat şi că nu e vinovat, neuitând să amintească de copilul celui care îl reclamase. Între timp, directorul îl sfătuieşte pe Irod să-şi ceară transferul, ameninţându-l: "Dacă până la prânz nu-ţi iei transferul, te distrug, te lichidez!".
Irod hotărăşte a doua zi să-l opereze pe Gică, un pacient cu tumoră vezicală. Era o operaţie în premieră pentru el, iar un alt medic coleg se oferă să-l asiste la operaţie. Cei doi reuşesc să ducă la final operaţia, iar pacientul Gică se simte bine. Medicul Irod pleacă acasă după două nopţi nedormite, se opreşte în piaţă să cumpere mere roşii.
Din distribuţia filmului fac parte actorii Mircea Diaconu (în rolul medicului Mitică Irod), Carmen Galin, Florin Zamfirescu (în rolul pacientului Gică), Emilia Dobrin, Ernest Maftei, Mitică Popescu (în rolul procurorului Popovici), Melania Ursu, Angela Stoenescu, Ion Cojar (în rolul directorului Mitroi). AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: cinemagia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.













