În fiecare an, la 20 martie, se marchează Ziua internaţională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Această dată marchează semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a tratatului referitor la crearea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), devenită în 2005 Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), conform site-urilor http://www.mae.ro şi https://en.unesco.org/.

În 2020, se celebrează cea de-a 50-a aniversare a Francofoniei, ocazie de a se reveni la origini, la spiritul fondatorilor săi, dar în egală măsură şi de a reflecta la viitorul francofoniei. Pe parcursul întregului an au loc evenimente dedicate francofoniei, scrie https://www.francophonie.org/.

Limba franceză a ocupat întotdeauna un loc important printre limbile de circulaţie internaţională, fiind mai întâi un simbol al culturii şi creativităţii, iar apoi un vector al democraţiei şi umanismului, valori pe care UNESCO intenţionează să le promoveze. UNESCO promovează franceza, una dintre cele şase limbi oficiale şi una dintre cele două limbi de lucru ale sale.

Termenul "francofonie" a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus şi se referea la o clasificare a popoarelor în funcţie de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunităţi de oameni, răspândiţi în toată lumea şi vorbind limba franceză.

Francofonia poate desemna pe de o parte comunitatea vorbitorilor de limbă franceză, iar pe de altă parte francofonia instituţională, organizată, care îşi propune să promoveze limba franceză la nivel internaţional, în principal prin mijloace politice şi culturale.

Francofonia înseamnă, în primul rând, împărtăşirea unei limbi comune. Potrivit Observatorului limbii franceze din 2018, circa 300 de milioane de de pe cinci continente vorbesc această limbă, scrie https://www.francophonie.org/.

Până în anii '60, francofonia s-a manifestat pe dimensiunea sa culturală, graţie uniunilor de scriitori şi jurnalişti precum Asociaţia scriitorilor de limbă franceză sau Uniunea Internaţională a jurnaliştilor şi a presei (în prezent, Uniunea Presei francofone).

Un prim pas concret spre instituţionalizarea francofoniei a fost făcut în 1969, când a avut loc prima Conferinţă a statelor francofone, sub egida lui Andre Malraux, ministru al Culturii în epocă. Conferinţa s-a finalizat cu crearea, la 20 martie 1970, a Agenţiei de cooperare culturală şi tehnică (ACCT), un organism interguvernamental, care va deveni, în 1995, Agenţia interguvernamentală a Francofoniei, iar în 2005, Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).

În 1979, la iniţiativa primarului Parisului, Jacques Chirac, s-a creat Asociaţia internaţională a primarilor francofoni, care îi reunea pe toţi primarii de de oraşe şi metropole parţial sau integral francofone.

Alte exemple de demersuri privind afirmarea francofoniei pe dimensiunea culturală şi politică sunt date de iniţiative precum: Festivalul panafrican al cinematografiei (anii '70), Centrul de Cultură şi Animaţie Culturală (1986), Premiul celor cinci continente ale Francofoniei (2001) etc.

În ceea ce priveşte dimensiunea politică a francofoniei, şefii de stat şi de guverne s-au reunit pentru prima dată în formatul summit-ului, în 1986 la Versailles, la invitaţia preşedintelui francez Francois Mitterand. Din 1986 până în 2019 au avut loc 17 summit-uri ale francofoniei, mai notează https://www.francophonie.org/. Prin aceste summit-uri, domeniilor originare ale cooperării francofone (cultura, educaţia) li s-au adăugat şi alte dimensiuni precum cea economică, tehnologică sau politică (principii privind pacea, democraţia şi drepturile omului) etc.

În 2000, a fost adoptat primul text normativ al Francofoniei - Declaraţia de la Bamako - în ceea ce priveşte practicile democraţiei, drepturilor şi libertăţilor. Astfel, Francofonia dispune de pârghii constrângătoare pentru membrii organizaţiei care nu respectă valorile promovate de organizaţie.

Francofonia a dobândit un caracter instituţional unitar prin crearea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, în 2005, cu scopul de acţiona pentru promovarea limbii franceze şi menţinerea statutului ei de limbă internaţională, cu ajutorul Cartei francofoniei (2005). În prezent, politica francofonă este manifestată, la nivel instituţional, prin intermediul a trei entităţi: Conferinţa şefilor de stat şi de guvern ai statelor în care se vorbeşte franceza (summit) şi care se reuneşte o dată la doi ani; Conferinţa ministerială a francofoniei care reuneşte miniştrii de Externe; Consiliul permanent al francofoniei. Din Organizaţie fac parte în prezent 88 de state.

România a devenit membră cu drepturi depline al comunităţii statelor şi guvernelor având în comun limba franceză în 1993, potrivit mae.ro. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei de la Bucureşti, 25-29 septembrie 2006.