Ortodoxe
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu

Greco-catolice
Sf. Alexie Omul lui Dumnezeu

Romano-catolice
Sf. Patriciu, ep.

Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

Sfântul s-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423), din părinţi creştini, foarte bogaţi, Eufimian şi Aglaida.

Părinţii Sfântului Alexie erau cunoscuţi pentru multele milostenii pe care le făceau. Iar dacă într-o zi se întâmpla să facă prea puţin bine şi la masa sa să vină prea puţini săraci, atunci tatăl său, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu" (Vieţile Sfinţilor).

Ei au dorit ca tânărul Alexie să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică de neam împărătesc. În noaptea nunţii, Alexie a fugit însă în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică).

A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani la Edesa, în Siria.

În acest timp, a fost căutat peste tot de trimişi ai părinţilor săi, care rămăseseră într-o mare durere împreună cu mireasa fiului dispărut. Oameni care îl căutau au ajuns până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au ştiut că el se află printre săracii care stăteau în pridvorul bisericii, aşa că i-au dat milostenie şi s-au întors acasă.

Sfântul Cuvios Alexie a plecat însă şi din acel loc, pentru că i-a fost descoperită viaţa sa cea sfântă şi a început să fie cinstit de oameni. Din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinţilor ca un necunoscut.

La Roma, tânărul Alexie nu mai putea fi cunoscut de nimeni, căci trupul i se uscase de multă înfrânare, iar frumuseţea feţei sale se veştejise, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Tatăl său l-a primit ca pe un om sărac şi străin, iar pentru faptul că şi el avea un fiul care se înstrăinase, a poruncit să i se ridice o căsuţă chiar în faţa uşilor palatului, ca să fie întotdeauna înaintea ochilor săi.

Sfântul Alexie a petrecut şaptesprezece ani în rugăciune zi şi noapte, la uşile casei al cărei moştenitor şi stăpân era. Şi pentru că deasupra căsuţei sale se deschideau ferestrele de la camerele locuite de mama şi soţia sa, a răbdat în acest timp cu mare jale plânsul mamei, îndurerate de pierderea fiului, şi a miresei sale, care a rămas în palatul socrilor tânguindu-se de multe ori pentru văduvia ei.

Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, consemnând unele taine ştiute numai de părinţi. După ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul.

A doua zi, în timpul unei Sfinte Liturghii săvârşită în Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma, la care participa şi împăratul Honorius, s-a auzit un glas mare din Sfântul Altar care spunea că: "În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu".

Atunci au aflat şi casnicii săi, părinţii şi mireasa sa, cum vreme de 17 ani l-au avut lângă ei pe cel pentru care vărsau lacrimi cu multe tânguiri zi de zi.

Trupul său a fost pus pe un pat de mult preţ şi dus în mijlocul oraşului, unde mulţimi de oameni s-au adunat, alături de papă şi de împărat, pentru a se închina la moaştele Sfântului Alexie.

După o săptămână, sfintele sale moaşte au fost puse într-o raclă de marmură, împodobită cu aur şi cu pietre scumpe, unde îndată au izvorât mir şi a umplut racla, şi aşa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în ziua de 17 martie, anul 411. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel editor: Irina Andreea Cristea)