Pionier în medicină şi biologia universală, Victor Babeş a fost creator al şcolii române de morfopatologie şi microbiologie. În 1895 a formulat principiul serovaccinării. A preparat în laboratorul său diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli transmisibile şi a fost unul dintre promotorii activi ai medicinei sociale din România.

Printr-un decret din 2 martie 1925 s-a hotărât ca ''Institutul de Patologie şi Bacteriologie'' din Bucureşti să se numească ''Institutul dr. Victor Babeş''. Astfel, în referatul ministrului Instrucţiunii Publice se arăta: ''Institutul de patologie din Bucureşti a fost creat în anul 1887 de dl. prof. dr. Victor Babeş, care a ştiut să-i dea o atât de mare dezvoltare încât astăzi figurează în rândurile celor mai însemnate institute similare din Apus (...) În Institut, pe lângă tratamentul antirabic, introdus şi modificat de dl. prof. dr. V. Babeş, se prepară serul antidifteric, vaccinul antiholeric, antitific, serul meningococic, tuberculina. Pe lângă acestea, Institutul lucrează cu tot mai mare interes şi în direcţia chestiunilor de igienă (holeră, lepră, pelagră, pestă, tifos, streptococie), aducând cercetări proprii de mare importanţă practică (....)'' (''Oameni de ştiinţă...Conexiuni...Gesturi frumoase'', Ed. Albatros, Bucureşti, 1981).

Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena. Tatăl său, Vincenţiu Babeş, a fost o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat.

Studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj, iar după absolvirea liceului s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Budapesta. Renunţă însă la aceste cursuri şi, în iarna anului 1871, se înscrie la Facultatea de Medicină din Budapesta. După absolvirea cu succes a anului I, decide să-şi continue studiile la Viena, potrivit volumului ''Pe urmele lui Victor Babeş'', de Mihai Neagu Basarab (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988).

Chemat de profesorul Karl von Rokitansky, în octombrie 1875, este numit asistent definitiv la Catedra de anatomie patologică a Facultăţii de Medicină din Budapesta, fiind totodată student în ultimul an la această facultate, pe care a absolvit-o în 1876. La 2 august 1878, obţine, la Viena, doctoratul, cu calificativ maxim, iar în 1881 obţine titlul de docent, în urma unui examen susţinut la Budapesta.

În toamna anului 1882 pleacă într-o călătorie de studii în Germania şi Franţa, continuându-şi, astfel, specializarea la Munchen, Heidelberg, Strassbourg, Paris şi Berlin (1882-1886), potrivit Dicţionarului "Membrii Academiei Române" (Bucureşti, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

La Paris, Victor Babeş îl cunoaşte pe André Victor Cornil, titularul Catedrei de anatomie patologică, ce înfiinţase împreună cu Louis-Antoine Ranvier un institut şi publicase un tratat de histologie patologică. În institutul lui A. V. Cornil, Victor Babeş stăruie, în cadrul lucrărilor curente, cu precădere asupra aspectului bacteriologic al cazurilor care i se prezentau. Profesorul Cornil acceptă propunerea lui Babeş de a scrie împreună un tratat de bacteriologie şi îi oferă acestuia un post de preparator la institutul său. (''Pe urmele lui Victor Babeş'', Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988).

Astfel, în 1885, Victor Babeş împreună cu savantul francez A.V. Cornil publică cel dintâi tratat complet de bacteriologie din lume - ''Les bactéries et leur rôle dans l'étiologie, l'anatomie et l'histologie pathologique des maladies infectieuses''. În câteva luni Victor Babeş publică aproape 20 de lucrări ştiinţifice şi face o serie de descoperiri de importanţă deosebită.

În august 1887, Victor Babeş vine la Bucureşti, unde, în acelaşi an, pune bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie, pe atunci unic în lume şi care avea iniţial patru secţii: Secţia I pentru cercetarea bolilor infecţioase la om, denumită ulterior Secţia de bacteriologie şi anatomie patologică, sub conducerea lui Gh. Marinescu, viitorul mare neurolog; Secţia a II-a pentru cercetarea bolilor infecţioase ale animalelor; Secţia a III-a, de chimie patologică şi biologică; Secţia a IV-a, pentru tratamentul antirabic, după cum se arată în volumul ''Oameni de ştiinţă...Conexiuni...Gesturi frumoase'', autor C. Popescu-Ulmu (Editura Albatros, Bucureşti, 1981).

În cadrul Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti - primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în România - a organizat, în 1888, al doilea centru de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Louis Pasteur la Paris, după cum se menţionează în Dicţionarul "Membrii Academiei Române".

Victor Babeş a fost, între 1885-1887, profesor la Catedra de Histopatologie a Facultăţii de Medicină din Budapesta, iar apoi, între 1887-1926, profesor de anatomie patologică şi bacteriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

A adus contribuţii de renume mondial în studiul turbării, leprei, difteriei, tuberculozei, malariei, pelagrăi etc., descoperind corpusculii virotici din celulele creierului animalelor turbate (''Corpusculii Babeş-Negri'') şi peste 50 de germeni patogeni noi. În literatura de specialitate agenţii patogeni care provoacă unele boli la animale au fost denumiţi ''babesii'', iar respectivele boli - ''babesiose'' (''babesia bovis'' şi ''babesia ovis'').

Considerat de însuşi Pasteur drept unul dintre cei mai competenţi specialişti în problemele turbării, datorită atât studiilor referitoare la anatomia patologică a acestei afecţiuni, cât şi perfecţionărilor aduse tehnicii de vaccinare antirabică, Victor Babeş a pus bazele experimentale şi clinice ale seroterapiei şi a introdus în România vaccinarea antirabică la numai trei ani de la iniţierea ei (tratament asociat: vaccin şi ser antirabic, cunoscut drept ''metoda română de tratament antirabic''). A fost al doilea după Pasteur care a studiat ''concurenţa vitală'' dintre speciile bacteriene şi a introdus pentru prima oară în lume tehnica antibiogramei (Dicţionarul "Membrii Academiei Române").

Opera lui Victor Babeş este inclusă în peste o mie de lucrări publicate, iar vieţii şi operei sale i-au fost consacrate numeroase cărţi şi articole.

Victor Babeş a fost membru corespondent (1 aprilie 1889) apoi membru titular (11 martie 1893) al Academiei Române, vicepreşedinte al Academiei Române (14 aprilie 1899-6 aprilie 1900; 8 octombrie 1918 - 11 iunie 1919), precum şi preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1922-1925)

A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris, membru al Comitetului Internaţional pentru Combaterea Leprei din Paris, precum şi triplu laureat al Academiei de Ştiinţe din Paris, fiind distins cu premiile ''Montyon'' şi 'Bréant''.

Victor Babeş a murit la 19 octombrie 1926, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor online: Ada Vîlceanu)

Explicatie fotografie din deschidere: Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara