logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOZA DE CULTURĂ: ''Călătoria pelerinului''

Imagine din galeria Agerpres

"Călătoria pelerinului" ("The Pilgrim's Progress"), uneori tradus şi "Călătoria creştinului", este un roman alegoric religios al autorului englez John Bunyan (1628-1688).

Publicat în 1678, este unul dintre primele romane scrise în limba engleză şi, cel puţin în lumea protestantă, cea mai citită carte, după Biblie. Este tradusă în peste 200 de limbi, începând cu versiunea în olandeză, din 1681, apoi cea germană (1703), suedeză (1727) şi continuând cu versiunile în limba chineză, apărute la începutul anilor 1850.

Întregul text numără 108.260 de cuvinte şi are două părţi. Prima, cea mai apreciată, descrie călătoria imaginară întreprinsă de protagonist, numit, simplu "Creştin", care porneşte din "Cetatea pierzaniei", simbol al societăţii secularizate, cu destinaţia "Cetatea Cerească".

În călătoria sa spre mântuire, Creştinul întâlneşte tot felul de obstacole, de la elemente naturale precum "Mlaştina Deznădejdii", "Muntele Greutăţilor" sau "Valea Umbrei Morţii", până la personaje menite să-l abată din drum, cum ar fi "Înţeleptul Lumii", făţarnicul "Bun de Gură", "Ignorantul" sau chiar Beelzebul. De cealaltă parte, există şi personaje care îi arată calea spre "Poarta cea strâmtă", "Munţii cei Minunaţi" sau "Cetatea Cerească", câţiva dintre aceştia fiind "Evanghelistul", "Cel Plin de Speranţă" sau "Credinciosul".

Numeroase fraze şi fragmente ale textului sunt urmate de referinţe şi trimiteri biblice, precum: "După această mărturisire, nevasta şi copiii lui au rămas înmărmuriţi (1 Cor. 2.14), nu pentru că ar fi dat crezare spuselor lui, ci pentru că îl credeau nebun (1 Cor. 1.18; 3.1-2)".

Cea de-a doua parte urmăreşte călătoria din perspectiva nevestei Creştinului, a fiilor lor şi a slujnicei lor, al cărei nume este "Caritate". Aventurile lor sunt diferite, în bună măsură, de cele ale Creştinului, drumul lor fiind mult mai lung şi anevoios. Totodată, Bunyan clarifică anumite aspecte din prima parte.

De-a lungul timpului, exegeţii literari şi biografii autorului au reuşit să indentifice locurile şi formele de relief descrise de Bunyan. De pildă, câmpia de unde îşi începe Creştinul pelerinajul ar fi Câmpia Bedford, din apropierea oraşului Bedfordshire, iar descrierile Mlaştinii Deznădejdii ar corespunde celei din Stewartby.

"Călătoria pelerinului" a inspirat şi influenţat numeroase lucrări artistice, de la piese de operă, la filme şi chiar benzi desenate. De exemplu, Ralph Vaughan Williams a compus o piesă de operă care păstrează titlul romanului, a cărei premieră a avut loc în 1951.

Primul film "Călătoria pelerinului" datează din 1912. Un exemplu mai recent este pelicula "Knight of Cups", din 2015, regizată de Terrence Malick, cu Christian Bale în rol principal, potrivit imdb.com.

În 1993, Marvel Comics a publicat o carte de benzi desenate ce ilustrează cartea lui Bunyan. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 197

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 18-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford

Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s

Documentare 18-08-2026 08:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)

Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez

Documentare 18-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du

Documentare 18-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-08-2026 09:00

AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică

Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al

Documentare 17-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august

Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.

Documentare 17-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august

Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-08-2026 09:00

16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt

Documentare 16-08-2026 08:00

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N

Documentare 16-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august

Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat

Documentare 16-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august

Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-08-2026 10:00

15 august - Ziua Marinei Române

La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci

Documentare 15-08-2026 09:00

15 august - Ziua Maramureșului

La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității

Documentare 15-08-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn

Documentare 15-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august

Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă