Pandemiile, care reprezintă epidemii la scară largă ce afectează mai multe ţări, ridică riscuri majore pentru sănătate, domeniul social şi economie, notează https://www.worldbank.org/. Un patogen care se răspândeşte rapid pe mapamond are potenţialul să provoace zeci de milioane de decese, să perturbe economii şi să destabilizeze securitatea statelor. O pandemie severă poate genera milioane de decese şi chiar şi cele mai moderate estimări sugerează că pandemiile provoacă pierderi de până la 1% din Produsul Intern Brut la nivel global, mai notează site-ul Băncii Mondiale.

Comitetul Global de Monitorizare a Pregătirii (Global Preparedness Monitoring Board - GPMB) reprezintă un organism independent de monitorizare şi responsabilitate convocat de Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), creat ca răspuns la recomandările din 2017 ale Grupului de lucru pentru crize de sănătate la nivel global al Secretarului General al ONU. Declaraţia publicată de GPMB, la 6 martie 2020, arată că evoluţia numărului de cazuri de coronavirus pe mapamond a determinat o prăbuşire a burselor generând pierderi de 6 trilioane de dolari în preţul acţiunilor la nivel global, cu o săptămână în urmă. Creşterea numărului de cazuri în afara Chinei a provocat cele mai mari pierderi săptămânale înregistrate de la criza financiară din 2008.

Estimările indicau o prăbuşire cu 1,3% a Produsului Intern Brut global. Pe traiectoria înregistrată de China, pierderile statului erau estimate la 62 de miliarde de dolari în primul trimestru din 2020, iar pierderile globale pentru aceeaşi perioadă la 280 de miliarde de dolari. Previziunile depăşesc pierderile economice cumulate provocate de virusurile SARS (2003), Ebola (2014-2016), MERS în Coreea de Sud (2015) şi Zika (2015-2016), arată documentul. Alte estimări indică posibile pierderi cuantificate între 2,3 şi 9,2 trilioane de dolari.

Astfel, COVID-19 devine rapid o ''pandemie economică''. Patru dintre economiile de top ale lumii, China, Japonia, Coreea de Sud şi Italia, reprezentând aproximativ 27% din PIB-ul global, luptă pentru controlul îmbolnăvirilor. Pandemia afectează toate statele din G7 şi G20, dar va avea un impact disproporţionat asupra populaţiilor din ţările cu venituri mici şi medii. În cazul Italiei, cifrele indică pierderi de până la 0,4% din PIB. Sectorul turistic pare să fie cel mai afectat, cu anularea a 22 de milioane de rezervări şi pierderi estimate la 2,77 miliarde de euro.

Banca Mondială subliniază că o consolidare a sistemelor de sănătate pentru evitarea pierderilor asociate pandemiilor ar putea aduce beneficii publice globale de peste 30 de miliarde de dolari pe an, conform documentului citat.

În ceea ce priveşte impactul economic al pandemiilor din trecut, unii istorici consideră că analogiile generează lacune, fiecare epidemie având loc într-un context specific. În general, economiile se recuperează, alteori pandemiile determină a reconfigurare completă a structurii economice. Spre exemplu, ciuma medievală ar fi jucat un rol important în colapsul feudalismului şi naşterea capitalismului. Prin urmare, este dificil să se traseze o legătură între epidemii şi economii. Sistemele financiare naţionale şi globale vor exista de partea cealaltă a bolii, notează revista Time într-un articol despre impactul epidemiilor asupra economiei (''What History's Economy-Disrupting Outbreaks Can Teach Us About Coronavirus Panic''), publicat la 9 martie 2020.

Istoria pandemiilor grave evocă trei mari pandemii de ciumă, în 541, 1347 şi 1894, fiecare cu o mortalitate devastatoare în rândul oamenilor şi animalelor din întreaga lume, cu efecte irevocabile asupra structurii sociale şi economice ale societăţii, conform studiului ''The History of Plague - Part 1. The Three Great Pandemics'', publicat pe https://jmvh.org. Astfel, cele trei pandemii se înscriu între cele mai fatale evenimente biologice din istoria omenirii.

Prima pandemie de ciumă, denumită şi ciuma iustiniană, izbucnită în 541, a schimbat pentru totdeauna structura lumii occidentale. Producţia de alimente a fost grav afectată, fiind urmată de foamete timp de opt ani. Sistemul agrar al Imperiului a fost restructurat având să devină sistemul feudal împărţit în trei zone. Distrugerile economice şi sociale provocate de pandemie au marcat finalul conducerii romane şi au condus la crearea unor grupuri sociale distincte, care mai târziu au format naţiunile Europei medievale.

Ciuma a continuat în cicluri intermitente în Europa până la mijlocul secolului al VIII-lea, dar nu a mai izbucnit ca o pandemie majoră până în secolul al XIV-lea. Pandemia de ciumă, care a durat până în 750, ar fi provocat moartea unei părţi cuprinse între un sfert şi jumătate din populaţia zonei Mediteraneene.

A doua pandemie, declanşată de ciuma supranumită ''Moartea Neagră'', a devastat Europa din epoca medievală târzie şi începutul epocii moderne, Asia de Sud-Vest şi Africa de Nord, precum şi alte regiuni. "Moartea Neagră" ar fi ucis 40% din populaţia Europei între 1347 şi 1352. În pofida acestor estimări, se cunosc puţine date cu privire la efectele generale şi economice ale pandemiei, potrivit cercetării publicate la 9 februarie 2019 - ''Pandemics, Places, and Populations: Evidence from the Black Death''. Unele regiuni au fost grav afectate, precum Anglia, Italia, Franţa şi Spania, care au pierdut până la 50-60% din populaţie în doar unul sau doi ani. Europa şi-a recâştigat populaţia de dinainte de pandemie în jurul anului 1600. Urbanizarea, ce cuprinde în acest context localităţile cu peste 1.000 de locuitori, a înflorit în urma acestei pandemii de la 8% până la 11% în jurul anului 1400 şi la 13% în anul 1600. Această creştere s-a datorat recuperării mult mai rapide a populaţiei în zonele urbane faţă de zonele rurale. De asemenea, au apărut noi oraşe după 1353. Productivitatea solului şi reţelele comerciale naturale şi istorice au jucat un rol vital pentru recuperarea urbană, conform studiului citat.

A treia pandemie de ciumă a ucis milioane de oameni din Asia de Sud şi de Est la trecerea în secolul al XX-lea. Boala s-a extins în întreaga lume în următoarele cinci decenii, pandemia a luat sfârşit în 1959, în acest timp provocând peste 15 milioane de decese, dintre care majoritatea în India. Focarul a izbucnit de la rozătoare sălbatice din provincia chineză Yunnan, în 1855, şi de acolo boala a avansat pe rutele de transport al cositorului şi opiului, ajungând în Golful Tonkin în 1867, provincia Kwangtung în 1882, Canton şi Hong Kong în 1894, Bombay până în 1896, iar până în 1900 ajunsese în porturile de pe fiecare continent prin intermediul şobolanilor transportaţi de navele cu aburi. În 1900, ciuma ajunsese şi în Australia, cu primul focar important în Sydney şi epicentrul în Darling Harbour. În Europa, între anii 1899 şi 1947 s-au raportat 1.692 de cazuri şi 457 de decese, cu un vârf în perioada 1899-1920. Îmbolnăvirile s-au înregistrat cu preponderenţă în oraşele de coastă sau în porturi, raportându-se cazuri în 11 ţări şi multe oraşe, precum Lisabona, Marsilia, Paris, Pireu. Ţările nordice, afectate de holeră sau poliomielită, nu au raportat cazuri în timpul celei de-a treia pandemii de ciumă.

Măsurile de prevenţie luate în urma acestei pandemii au vizat comerţul maritim. În Veneţia, în 1897, s-au instituit centre de carantină, controale pentru navele venite din zonele cu infecţii şi măsuri de igienizare a navelor, călătorilor, echipajelor şi a bunurilor care intrau în Europa. Astfel, s-au conturat noi principii pentru profilaxia internaţională modernă. Multe schimbări au survenit în prevenirea recurenţei ciumei pandemice, cum ar fi teoria germenilor şi ştiinţa bacteriologiei, măsuri de sănătate publică cum este carantina sau tratamentul cu antibiotice.

Epidemiile secolului al XIX-lea, precum tuberculoza, variola, holera sau febra galbenă, au determinat campanii extinse de îmbunătăţire a condiţiilor de igienă în oraşele europene. În multe zone europene, aceste măsuri au avut ca rezultat dispariţia mahalalelor, îmbunătăţirea sistemelor de canalizare şi dezvoltarea extinsă a sistemelor de alimentare cu apă sigură. De asemenea, curăţenia şi dezinfecţia au jucat un rol esenţial în măsurile de control al ciumei. Din anii 1950, introducerea băilor în majoritatea locuinţelor europene şi utilizarea aspiratoarelor şi a maşinilor de spălat au contribuit la îmbunătăţirea igienei personale şi a mediului. În plus, de la mijlocul secolului al XX-lea, numărul focarelor şi al paraziţilor s-a redus vizibil prin introducerea pesticidelor.

Pandemia de gripă din 1918 a provocat moartea a 675.000 de persoane în SUA (aproximativ 0,8 procente din populaţia din 1910) şi a aproximativ 40 de milioane de oameni la nivel global de la începutul primăverii anului 1918 până la sfârşitul primăverii 1919. În absenţa cercetărilor economice, impactul asupra economiei a fost evaluat din relatările din presa scrisă. Folosind datele statistice din 1960-1980, s-a descoperit, spre exemplu, că pandemia din 1918 a avut efecte precum scăderea nivelului de studii, rate ridicate de dizabilităţi fizice şi venituri mai scăzute. Concret, persoanele expuse 'in utero' la gripa din 1918 au prezentat scăderi la scară largă şi discontinue în nivelul de studii. De asemenea, copiii mamelor infectate au avut şanse reduse cu până la 15% să finalizeze studii liceale. Veniturile bărbaţilor au înregistrat scăderi de 5-9 procente din cauza infecţiilor, arată studiul ''Economic Effects of the 1918 Influenza Pandemic Implications for a Modern-day Pandemic'', publicat în 2007 de Thomas A. Garrett, economist în cadrul Rezervei Federale din SUA, pe https://www.stlouisfed.org/. Concluziile studiului arată că pandemia de gripă din 1918 a fost una din cele mai grave din istorie pentru Statele Unite. Majoritatea datelor indică efecte economice pe termen scurt. Multe afaceri, în special din servicii şi industriile de divertisment, au suferit pierderi de două cifre ale veniturilor. Alte firme, specializate pe produse de sănătate, au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri. Studiul a concluzionat că vieţile oamenilor s-au schimbat pentru totdeauna, dar economia s-a redresat.

Un studiu recent, ''Economic impact of epidemics and pandemics'', publicat pe https://www.europarl.europa.eu/, la 26 februarie 2020, arată că un efect imediat al unei epidemii îl reprezintă acţiunile şi măsurile luate de fiecare stat pentru stoparea răspândiri: închiderea şcolilor sau reducerea serviciilor publice. În plus, independent de guverne, populaţia poate lua măsuri de precauţie, cum ar fi lucrul de acasă. În acest context, o analiză a impactului pandemiei din 2009 de gripă H1N1 în Chile arată pierderi în productivitatea muncii de 16 milioane de dolari. O extrapolare a rezultatelor pentru SUA a indicat pierderi ale productivităţii estimate la 2 miliarde de dolari.

O analiză a Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor arăta că, în ceea ce priveşte impactul HIV/SIDA, doar costul mediu anual pentru un pacient cu virusul imunodeficienţei umane pentru tratamentul antiretroviral era de 23.000 de dolari, în 2010. Costul unui tratament pe viaţă ar ajunge, prin urmare, la 380.000 de dolari americani, arată documentul citat. Iar statisticile OMS indică 37,9 milioane de persoane care trăiesc cu infecţia, în 2018. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Irina Giurgiu)