Ortodoxe
Sf. 40 de Mucenici din Sevastia

Greco-catolice
Sf. 40 m. din Lacul Sebaste

Romano-catolice
Ss. Francisca Romana, călug.; Dominic Savio; 40 de soldaţi, m.

Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 9 martie.

Sfinţii Mucenici erau din părţile Capadociei şi făceau parte în calitate de ostaşi dintr-un corp de armată staţionat în Sevastia, localitate din Armenia antică.

În timpul împăratului Liciniu (308-324), în care au suferit chinuri şi moartea şi aceşti 40 de Sfinţi mucenici, s-au dezlănţuit în imperiu persecuţii deosebit de dure împotriva creştinilor.

Sfinţii Mucenici au fost îndemnaţi de comandantul lor să aducă jertfe şi să se închine zeilor romani şi aşa cum şi-au arătat vitejia şi curajul în războaie, cu acelaşi cuget şi determinare să se supună legilor imperiale şi să jertfească idolilor. La aceste cuvinte militarii, răspunzând mai marelui lor, au spus: "Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug" ("Vieţile Sfinţilor").

Cei 40 de ostaşi erau bărbaţi puternici, cunoscuţi pentru curajul lor pe câmpul de luptă. Despre aceasta mărturisea însuşi Agricola, comandantul acelui corp de oaste, care din toată inima sa spunea: "Câţi ostaşi are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sunt mie ca voi" (Vieţile Sfinţilor).

Sfinţii nu s-au lăsat însă înduplecaţi nici de cuvintele înşelătoare şi nici de îngrozirile comandantului, mărturisind cu tărie credinţa în Hristos, rugându-se mult spre a fi şi mai mult întăriţi de Dumnezeu pentru a putea suferi chinurile, rămânând uniţi.

S-a decis atunci de către cei care reprezentau autoritatea în imperiu, ca toţi cei patruzeci de ostaşi să fie duşi legaţi la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei. Când au pătimit aceşti sfinţi mucenici, era iarnă, fiind ger cumplit şi vânt mare. Deci au fost dezbrăcaţi şi duşi în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească în acea baie caldă.

Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit şi mai mult, iar trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la baie. Dar când şi-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort.

După miezul nopţii a strălucit însă o lumină ca soarele, atât de caldă, care a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce erau puşi de pază erau cuprinşi de somn, numai comandantul închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.

Atunci acesta a deşteptat străjerii şi, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că şi el este creştin, împlinind astfel numărul cel dintâi.

Pentru că în zori au fost scoşi vii din lac, s-a poruncit o execuţie cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor şi să fie lăsaţi să-şi dea sufletele, toţi martirii au trecut astfel la Domnul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)