DOCUMENTAR: Muzicianul Eric Clapton împlineşte 75 de ani
Chitaristul Eric Clapton s-a născut la 30 martie 1945, la Ripley, în Marea Britanie. A început studiile la "Kingston College of Art", dar nu le-a finalizat.
Pasionat de muzică şi de chitară, a început să cânte alături de numeroase trupe britanice, printre care Roosters şi Yardbirds, la cea de-a doua cântând alături de Jimmy Page şi Jeff Beck. Interpretarea instrumentală de excepţie i-a adus lui Clapton denumirea "Slowhand", datorită efectului sonor deosebit pe care îl obţinea plimbându-şi încet mâna pe corzile chitării. În 1965 a părăsit grupul Yardbirds şi s-a alăturat trupei Bluesbreakers, potrivit site-ului bestmusic.ro.
În 1966, şi-a alcătuit propria trupă, Cream, cu basistul Jack Bruce şi bateristul Ginger Baker, declarându-şi intenţia de a revoluţiona domeniul muzical, de a şoca şi schimba lumea. Trupa a cunoscut un deosebit succes, egalându-l pe cel al trupelor Beatles sau Rolling Stones, dar s-a destrămat în 1969, după lansarea albumului "Goodbay". Chiar dacă nu au fost împreună decât câţiva ani, cu piese ca ''Sunshine of your Love'', ''White Room'' şi clasicul ''Crossroads'', grupul a intrat în istorie.
În 1970 a cântat cu Derek and the Dominos, cu care a realizat binecunoscuta melodie ''Layla''. Ei au realizat un singur album - ''Layla and Other Assorted Love Songs''.
La începutul anilor '70 a început cariera solo a lui Clapton. Albumul său a intrat în top 40 cu piesa "After Midnight". Apoi a început să colaboreze cu Delaney & Bonnie & Friends. Activitatea sa a fost destul de restrânsă în perioada 1971-1972, din cauza dependenţei de heroină şi de alcool, conform site-ului www.ericclapton.com.
În 1974 a lansat albumul "461 Ocean Boulevard", care a intrat în topuri cu melodia "I Shot the Sheriff". Următoarele albume - "There's One in Every Crowd" (martie 1975), "E.C. Was Here" (august 1975) şi "No Reason to Cry" (august 1976) nu au avut la fel de mult succes. A urmat "Slowhand" (noiembrie 1977), care s-a vândut în milioane de copii datorită pieselor "Cocaine", "Lay Down Sally" şi "Wonderful Tonight". A continuat cu "Backless" (noiembrie 1978) - de pe care s-a remarcat piesa "Promises", "Just One Night" (aprilie 1980) şi "Another Ticket" (februarie 1981) - cu piesa "I Can't Stand It".
Popularitatea lui Clapton a crescut în anii '80, odată cu albumele "Money and Cigarettes" (februarie 1983), "Behind the Sun" (martie 1985) şi "August" (noiembrie 1986). În 1988, Polygram realizează un CD-retrospectivă a pieselor sale, "Crossroads", care va însemna o fericită încununare a carierei lui Clapton, alături de decernarea premiului Grammy, pentru "Best Historical Album" şi "Best Liner Notes". "Journeyman" din noiembrie 1989 a fost ultimul album realizat în studio într-o perioadă de cinci ani. În martie 1991, fiul de patru ani al lui Clapton a murit într-un accident. După acest eveniment, artistul a creat "24 Nights" (octombrie 1991), o colecţie de piese interpretate la concertele din Royal Albert Hall în Londra şi a compus un set de coloane sonore pentru Rush (ianuarie 1992), precizează bestmusic.ro.
În martie 1992, Clapton a înregistrat un concert pentru MTV Unplugged. Tot în 1992, primeşte şase premii Grammy, printre care şi pentru albumul "Tears in Heaven". "Crossroads 2: Live in the '70s" este o colecţie de piese cântate de-a lungul carierei şi prelucrate. Doi ani mai târziu, Clapton înregistrează un alt album, "From the Cradle", devenit unul din cele mai celebre creaţii ale sale.
În 1997, a colaborat cu muzicianul Simon Climie şi l-a convins să formeze o trupă de hip-hop. Clapton şi Climie au lucrat împreună pentru ''Pilgrim'', un album apreciat de fani şi clasat pe o poziţie de frunte în top datorită piesei ''My Father's Eyes''. În acelaşi an, primeşte din nou premiul Grammy, fiind nominalizat la categoriile "Record of the Year" şi "Best Male Pop Vocal Performance", pentru cântecul "Change the World", din coloana sonoră a filmului "Phenomenon" (cu John Travolta în rolul principal).
În iunie 2000, împreună cu legendarul B.B. King, înregistrează un album cu muzică blues, ''Riding With the King''. Albumul a primit în numai trei săptămâni discul de aur. Doi ani mai târziu, Clapton organizează şi conduce ''Concert for George'' la Royal Albert Hall din Londra, în memoria prietenului său dintotdeauna George Harrison. Concertul i-a reunit pe Paul McCartney, Ringo Starr, Jeff Lynne, Tom Petty şi indianul Ravi Shankar. La sfârşitul anului 2002, a început să lucreze la albumul ''Me & Mr. Johnson''. Acesta reprezenta un omagiu adus legendei blues-ului american, Robert Johnson, şi care a fost lansat la 22 martie 2004.
.jpg)
Sursa foto; (c) Eric Clapton/facebook
În cursul anului 2005, la 8 aprilie, a participat la un concert de binefacere, care s-a desfăşurat la Royal Albert Hall din Londra şi care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru bolnavii de cancer.
Autobiografia lui Clapton a fost publicată în 2007 şi a fost tradusă în 12 limbi străine devenind un bestseller. În cei peste 40 de ani de carieră, Clapton a efectuat numeroase turnee de anvergură, în SUA, Canada, Europa. În februarie 2008, a susţinut trei concerte cu vechiul său prieten Steve Winwood, la Madison Square Garden, New York. În 2009, împreună cu trupa sa, a efectuat un turneu în Japonia, Noua Zeelandă şi Australia.
În 2010, Eric Clapton a susţinut un concert la Bucureşti, alături de Steve Winwood, în cadrul turneului ''Two legends - one live experience''.
Cele mai recente albume sunt ''Clapton'' (2010), ''Old Sock'' (2013), ''The Breeze: An Appreciation of JJ Cale'' (2014), "I Still Do" (2016), "Happy Xmas" (2018).
Eric Clapton este considerat unul dintre cei mai de succes muzicieni, fiind celebrat de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (pentru The Yardbirds, Cream şi pentru întreaga sa carieră solo).

Sursa foto; (c) Eric Clapton/facebook
Considerat unul dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor, Clapton s-a clasat pe locul al IV-lea pe lista revistei muzicale Rolling Stone "100 Greatest Guitarists of All Time". A câştigat 18 premii Grammy şi BAFTA şi a fost introdus în Songwriters Hall of Fame. În septembrie 2018, Eric Clapton a primit o stea pe Royal Albert Hall's Walk of Fame.
Regina Elisabeta a II-a i-a conferit titlul "Officer of the Order of the British Empire", iar în 2004, i-a acordat titlul "Commander of the Order of the British Empire", precizează site-ul www.ericclapton.com. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din












