Ziua mondială a protecţiei civile
Ziua mondială a protecţiei civile este marcată în fiecare an la data de 1 martie. La această dată, în anul 1972 a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO).
Ziua mondială a protecţiei civile a fost instituită printr-o decizie a adunării generale a Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile în anul 1990.
În 2020 tema Zilei mondiale a protecţiei civile, stabilită printr-o rezoluţie a adunării generale a ICDO, este intitulată ''Civil Defence and First Aider in Every Home'', făcând referire la protecţia civilă şi primul ajutor în fiecare casă, după cum se arată în mesajul secretarului general interimar al ICTO, Belkacem Elketroussi, postat pe site-ul http://icdo.org. Deşi se consideră că primul ajutor ţine de sfera şi mandatul protecţiei civile şi al altor autorităţi competente, acţiunile de prim ajutor şi de salvare încep de obicei ca urmare a apelului la ajutor înainte de sosirea organismelor şi autorităţilor competente. Astfel, cel puţin un membru al unei familii ar trebui să fie pregătit pentru astfel de evenimente, ceea ce presupune ca acesta să fie familiarizat cu noţiunile de prim ajutor. ICDO face apel la toate statele membre ale organizaţiei să celebreze ziua de 1 martie 2020 prin organizarea şi intensificarea campaniilor de sensibilizare cu privire la cei care acordă primul ajutor, se mai arată, între altele, în mesajul lui Belkacem Elketroussi.
Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile este o organizaţie interguvernamentală al cărei obiectiv este de a contribui la dezvoltarea de către state a structurilor care asigură protecţia şi asistenţa populaţiei, precum şi protejarea bunurilor şi a mediului în caz de dezastre naturale sau provocate de om. Organizaţie are, de asemenea, ca misiune încurajarea cooperării şi solidarităţii reciproce între structurile naţionale de protecţie civilă ale statelor membre. Sediul organizaţiei se află la Geneva.
Originile organizaţiei datează din 1931, anul în care generalul George Saint-Paul, medic chirurg, a înfiinţat, la Paris, asociaţia "Lieux de Geneva" (''Zonele Geneva''). Generalul George Saint-Paul rămăsese profund marcat de atrocităţile şi cruzimea de pe urma cărora populaţia a suferit în Primul Război Mondial. Ca atare, el a avut ideea creării de zone de siguranţă sau zone neutre, unde populaţia civilă, şi în mod special femeile, copiii, bătrânii şi infirmii să poată găsi un refugiu pe timp de război. În 1937, la cererea generalului Saint-Paul, Asociaţia internaţională a zonelor Geneva ("Lieux de Geneve International Association") a fost transferată la Geneva şi a devenit ''Asociaţia internaţională pentru protecţia populaţiei civile şi a clădirilor istorice în vreme de război''.
La Conferinţa Internaţională din 1954 de la Berlin privind problema protecţiei populaţiei civile în timp de război s-a pus în dezbare necesitatea creării şi recunoaşterii zonelor neutre şi a oraşelor deschise. Această întâlnire a rămas cunoscută, ulterior, sub numele de "Prima Conferinţă Mondială de Apărare Civilă". Începând cu anii '60, organizaţia şi-a lărgit preocupările, incluzând, pe lângă protecţia populaţiei pe timp de război, şi protecţia pe timp de pace, în cazul producerii dezastrelor naturale şi tehnologice.
În prezent, Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile are 59 de state membre, 16 state cu statut de observator şi 23 de membri afiliaţi. Adunarea generală este autoritatea supremă a organizaţiei şi este alcătuită din delegaţi reprezentând statele membre, potrivit http://icdo.org
Marcarea Zilei mondiale a protecţiei civile are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice mondiale a importanţei vitale a protecţiei civile şi sensibilizarea cu privire la pregătirea şi măsurile de prevenire şi de auto-protecţie în caz de accidente sau dezastre. Totodată, cu acest prilej se aduce un tribut eforturilor, sacrificiilor şi realizărilor tuturor serviciilor naţionale responsabile cu lupta împotriva dezastrelor.
În România, actul de naştere al Protecţiei Civile este considerat Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care aproba Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene. Prin acesta s-a stabilit că ''Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă''. Astfel, în România, Ziua protecţiei civile se sărbătoreşte la data de 28 februarie. Aceasta prilejuieşte o serie de manifestări la nivel naţional, precum colocvii, conferinţe, dezbateri radiofonice şi televizate, manifestări de genul ''Ziua porţilor deschise'', exerciţii de prevenire şi de simulare a dezastrelor. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Daniela Dumitrescu; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.













